Netflix dă din nou lovitura, de această dată pe tărâmul comediei: Master of None, serialul de comedie în care Aziz Ansari îl interpretează pe Dev, un actor în căutarea faimei în New York, a devenit cel mai bine primit serial al toamnei. Toate cele 28 de cronici compilate de Metacritic sunt pozitive, coeficientul final al primului sezon de zece episoade ridicându-se la 91. Într-un sezon în care puţine sunt motivele de amuzament din oferta televiziunilor americane (printre exemple s-ar număra Casual şi Crazy Ex-Girlfriend), Master of None înclină balanţa în direcţia cea bună.
Unul dintre cele mai populare nume din stand-up comedy (locul şase în topul celor mai bine plătiţi comedieni, cu aproape zece milioane de dolari câştigate într-un singur an), Ansari este co-creator al serialului, împreună cu Alan Yang, scenarist, regizor şi producător executiv al lăudatului Parks and Recreation. Faptul că Ansari şi Yang sunt descendenţii a două familii de imigranţi, una indiană, cealaltă chineză, oferă o prespectivă proaspătă asupra New York-ului şi asupra unei generaţii care pare a se bucura de toate oportunităţile (dar nu este chiar aşa).
Este posibil ca serialul să fie mai gustat de americani decât de europeni, în special pentru faptul că vieţile lui Dev şi ale prietenilor lui sunt dominate de aşa-zile "first-world problems". Conexiunea la internet, stresul organizării unei întâlniri, obsesia de a ajunge la cinema la timp pentru a vedea trailerele dinaintea filmului sau obţinerea unei mese într-un restaurant nou, iată unele din marile provocări din viaţa lui Dev şi a celui mai bun amic, Brian Cheng (Kelvin Yu).
Serialul adaugă un strat de comentariu social incluzându-i în poveste pe părinţii lui Dev (interpretaţi de părinţii din viaţa reală ai lui Ansari, Shoukath Ansari şi Fatima Ansari) şi Brian. Între cele două generaţii este un adevărat abis în ceea ce priveşte interesele, planurile de viitor şi perspectiva asupra vieţii, iar contrastul devine o inepuizabilă sursă de umor. Dacă părinţii eroilor au suferit lipsuri groaznice la venirea în Statele Unite, lui Dev şi Brian nu le lipseşte nimic, iar spectatorul nu poate decât să rămână uimit în faţa lipsei de direcţie, scop şi dedicare a celor doi trentagenari.
Într-un Hollywood unde producţiile despre comunităţile minoritare erau acceptate până nu demult doar la periferia curentului mainstream, Master of None este un pas mare în direcţia diversificării ofertei de conţinut. Evident, Ansari nu se poate abţine să nu ironizeze alte minorităţi (numai discriminarea homosexualilor sau a afroamericanilor poate provoca scandal, în niciun caz a asiaticilor, spune la un moment dat Dev), iar Master of None se poate lăuda cu una dintre vocile incorecte din punct de vedere politic de la Hollywood. O schimbare binevenită faţă de alte producţii similare din portofoliul televiziunilor americane.
Ajuns actor după ce a interpretat un rol vocal într-o reclamă, Dev ar vrea să-şi facă un nume în domeniu, dar abordarea sa ultra-relaxată nu prea îl ajută să înainteze în direcţia cea bună. Un rol într-un film despre o epidemie ce decimează lumea întreagă devine o ocazie pentru Ansari să ironizeze Hollywood-ul, de la goana după celebritate a actorilor şi blazarea regizorilor, a agenţilor de casting şi a producătorilor. Şi rasismul lor, într-un mediu autodeclarat deschis, are parte de atenţie.
Dar poate marele atu al serialului este faptul că Ansari refuză să prezinte un grup de personaje şi să le epuizeze potenţialul comic. Experienţele lui Dev îl poartă în medii diferite şi fiecare episod introduce personaje noi, unele revenind ulterior, altele dispărând o dată pentru totdeauna. Este unul din punctele în care Master of None se îndepărtează de reţeta sitcomului clasic, înfăşurându-se într-un interesant văl realist.
