Serena: despre eroi tragici

Ceea ce începe ca o epopee a cherestelei, cu anvergura şi miza pe care le implică, ajunge să se termine ca o dramă amoroasă, sensul şi suflul iniţial schimbându-se pe parcurs, şi asta pentru că scenaristul Chris Kyle şi regizoarea Susanne Bier se concentrează mai ales pe povestea dintre Pemberton (Bradley Cooper) și Serena (Jennifer Lawrence), și pe felul în care o pasiune poate să se transforme în ceva extrem de sumbru.

Ambivalenţa personajelor e extrem de bine redată în film. Serena și Pemberton sunt amândoi de o moralitate ambiguă. Scenaristul şi regizoarea îi fac personaje sensibile, care reacţioneaza brutal la un destin dur. În romanul „Serena”, al lui Ron Rash, lucrurile sunt mai tranşante (poate şi mai simpliste) - Pemberton este doar un bărbat slab, iar Serena o femeie fără scrupule. Dacă în carte Serena are mereu un plan, şi o siguranţă de sine, fiind o adevărată femme fatale, o persoană malefică (se lasă în carte posibilitatea ca ea însăşi să fi provocat incendiul în care i-a murit familia), regizoarea Susanne Bier şi scenaristul Chris Kyle i-au dat Serenei mai multă sensibilitate, au făcut-o mai umană, ea oscilează între postura de victimă şi cea de criminal. În film pare să aibă o iubire sinceră pentru Pemberton, dar în carte se sugerează că ea e psihopată.

O mare împlinire a filmului sunt personajele din Serena - nişte eroi tragici, în fond, produsul unui mediu neprietenos, şi a contextului general. Filmul este foarte bine plasat în epocă, perioada Marii Depresiuni, cu iniţiativele de stat - „Marile parcuri” şi competiţia dintre forţele legii (printre alţii, Șeriful McDowell, jucat de Toby Jones) şi baronii cherestelei. Filmul este plasat într-un moment interesant din istoria SUA: simultan cu evenimentele din Serena, Bonnie și Clyde jefuiau bănci, iar în Chicago se ducea războiul gangsterilor, e momentul înfiripării FBI-ului. Pe acest fond, în peisajul mirific din Carolina de Nord, baronii cherestelei îşi întindeau afacerile. Personajele au mentalitatea acelei lumi. Colonia din inima pădurilor Carolinei de Nord este, practic, o feudă personală a unui baron (Pemberton) al cherestelei, care corupe judecătorii. Muncitorii lucrează în condiţii extrem de grele, dar acceptă asta. Se simte tensiunea dintre lege și ordine și situația grea economică a oamenilor, care sunt forțați să accepte slujbe pe care nu le-ar accepta, dacă nu ar duce-o atât de greu. Filmul ne arată că pentru destinul lor, nici Pemberton (Bradley Cooper), și nici Serena (Jennifer Lawrence) nu sunt vinovaţi, că au acţionat aşa mânaţi de împrejurări. Romanul omonim nu te lasă să vezi asta, creionează personaje slabe (George Pemberton), sau mânate de dorinţa de îmbogăţire, ba chiar malefice (Serena).

O mare atenţie s-a acordat în film unui personaj secundar, Galloway, jucat de Rhys Ifans; e un personaj foarte complex - vrăjitor, vizionar, vagabond. E un adevărat muntean, un fost condamnat, cunoscut ca fiind cel mai bun ghid de vânătoare din zonă. Este ghidul de vânătoare al lui Pemberton, dar e și angajat la compania acestuia. E un tip misterios care a crescut cu o mamă care avea darul premonițiilor, capabil de o cruzime extraordinară. Pe de alt{ parte, Ana Ularu este foarte potrivită în rol.

Ceea ce ar putea deranja la film e liniaritatea acţiunii, nu există flash-backuri care să schiţeze backgroundul cu care intră în poveste personajele, nici revelaţii (doar la Serena, care descoperă la un moment dat ceva din ce face Pemberton), care îi consolidează poziţia de victimă. Nu există turnuri neaşteptate, iar evoluţia personajelor e destul de liniară, mai puţin a Serenei, la care e vorba de un parcurs exploziv, dar totuşi previzibil - de cum vine în Carolina de Nord, şi e întâmpinată de fosta iubită gravidă (Rachel, jucată de Ana Ularu) a lui Pemberton, intuim ce se va întâmpla.

Filmul începe imediat după Marele Crah din 1929, și chiar la începutul Marii Depresiuni, și este amplasat în comunitatea rurală de tăietori de lemn din Munții Smoky, din nordul Carolinei. George Pemberton (Bradley Cooper) se instalează împreună cu soția sa, Serena (Jennifer Lawrence), în Carolina de Nord pentru a dezvolta o fabrică de prelucrarea a lemnului pentru construcții. Deși străină în această regiune deloc primitoare, Serena se impune rapid ca egală a bărbaților care conduc acel imperiu forestier. Descoperă, însă, că soțul ei are un copil pe care l-a conceput în acea regiune, cu o femeie simplă, Rachel (Ana Ularu), și devine vulnerabilă. Când află că ea nu va putea avea niciodată copii, fericirea mariajului lor se destramă definitiv. Din acel moment, singura sa dorință este aceea de a se răzbuna pe fiul nelegitim al lui George.

Decoruri

Pentru a crea acea ambianță autentică cerută, Richard Brigland a mers pentru documentare în Tennesse și în Carolina de Nord: „Pentru mine era foarte important să merg acolo să văd locurile, căci urma să mergem să filmăm în Cehia, unde nu există niciun fel de referințe la America, în afara acelei păduri. Așa că am stat o săptămână în Tennessee la muzeul cherestelei, împreună cu oameni care știau multe despre coloniile de tăietori de lemn de la părinții sau bunicii lor care lucraseră în această industrie. Am fost și în munții Smoky, am urcat pe cărările folosite pentru a se ajunge la fostele colonii. Acela a fost un mod unic de a trăi, de aceea să am ocazia să văd pe viu toate acele lucruri, a fost de neprețuit. Localnicii au reconstituit colonii și trenurile care duceau la ele, au păstrat totul în arhive, unde am putut vedea sute de fotografii despre un stil de viață dispărut complet în ziua de azi”.

Pornind la drum cu această bogăție de material documentar, Bridgland a recreat o colonie într-o pădure din afara capitalei Cehiei, Praga: „Am recreat viața tăietorilor de lemn din Carolina de Nord din anii ’20. Și când spun că am construit o colonie, nu am făcut doar niște decoruri, ci o colonie reală. Cabanele arată de parcă ar fi fost dintotdeauna acolo și, deși am folosit fierăstraie electrice în locul celor manuale, în rest totul a fost construit ca atunci A fost o experiență extrem de interesantă. Am creat un univers întreg care pare real pentru că e foarte aproape de realitate. Am vrut să creăm un decor care să funcționeze pentru exterioare, dar care să aibă încăperi reale în care să poți intra oricând”.

Toby Jones se arată la fel de interesat de această metodă de a realiza decorurile, și e încântat de maniera în care Bier și directorul ei de imagine, Morten Soborg, au folosit acest spațiu: „Susanne profită de tot spațiul și nu fixează obligatoriu dinainte unghiuri în care să stea camera. Adesea, nici nu știam unde se va afla camera, și asta e foarte benefic pentru spontaneitatea cadrului. E foarte interesant să lucrezi la un film de epocă în care aceste spații îți oferă libertate de mișcare. Asociezi acest stil de lucru cu poveștile contemporane, iar eu cred că aici a luat naștere unui nou stil vizual pentru poveștile de epocă”.

Bier adaugă: „Nu am făcut cadre în care actorii să se simtă constrânși să stea sau să arate într-un anumit fel. Camerele trebuie să fie o extensie a interacțiunilor umane”.

Bridgland a lucrat îndeaproape și cu creatoarea de costume Signe Sejlund, precum a lucrat cu directorul de imagine Morten Soborg. Bridgland spune: „Am lucrat cu Signe și Morton foarte îndeaproape, pentru că am discutat mult despre paletele de culori. Am discutat mult despre imapctul psihologic al culorilor, și am vrut ca acele culori ale costumelor să poată ieși în evidență. A fost o muncă extrem de minuțioasă pentru fiecare detaliu, fie el din prim plan, fie din planurile secunde”.

Pentru a intra în ambianța Americii din 1929, Sejlund a ascultat muzică de atunci, a văzut filme din acea perioadă, s-a uitat la albume de artă și s-a lăsat pătrunsă complet de spiritul acelor vremi: „Scenariul era interesant pentru mine deoarece conținea medii sociale diferite. Avem colonia, cu oameni foarte, foarte săraci, căci pierduseră totul, apoi avem acel club de vânătoare al celor foarte bugați, apoi acea sală de val. Avem două orașe – Waynesville, care e foarte sărac, și Kingsport, mai bogat, așa că aveam două zone cu totul diferite”.

Locurile de filmare

Deși Serena e amplasat în Carolina de Nord, în Statele Unite, echipa a decis mutarea producției în Praga și în împrejurimile sale. Producătorul executiv Peter McAleese explică motivele: „Inițail, decizia noastră s-a bazat pe rațiuni financiare, căci în Republica Cehă sunt costuri extrem de atrăgătoare. Dar mai cred că am luat această decizie și pentru că locurile de filmare erau neobișnuit de similare cu cele din munții Smoky, așa că ne-a fost mult mai ușor decât ne-am fi închipui să creăm în Cehia iluzia că suntem în munții Apalași”.

Acesta continuă: „Am avut noroc pentru că munții din apropierea Pragăi ne-au oferit libertatea de a recrea ambianța dorită fără să avem de ocolit obstacolele uzuale pe care le constituie arhitectura modernă existentă, de obicei, în jurul unui oraș”.

Nu a fost ușor să se găsească o vale împădurită suficient iluminată, și care să ofere suficient spațiu pentru a ne instala cu echipele de producție, dar, într-un final, a fost găsit un orășel, Nizbor, chiar în apropiere de Praga, unde realizatorii au putut să se desfășoare așa cum doreau.

Căutarea unor locuri de filmare unde se fie recreate orașele Kingsport și Waynesville a fost și mai dificilă, pentru că era nevoie ca acestea să se afle în apropiere de șine de tren. A fost reperat orașul Kolec, unde scenograful Richard Bridgland a construit ambele orașe din scenariu. Deși au fost folosite aceleași clădiri, Bridgland le-a amenajat exterioarele astfel încât să pună în valoare diferențele de nivel de prosperitate dintre cele două orașe: „Stația de tren e construită pe o șină reală feroviară pe care noi am închis-o pentru zilele de filmare, dar, când construiam, aveam trenuri care treceau pe acolo. Pot să spun că am avut noroc să găsim o cale ferată pe care să o și putem închide atunci când am avut nevoie să filmăm. Trenul pe care l-am folosit e unul original, din anii ’30, pe care l-am luat de la un muzeu al căilor ferate. Am ales fiecare vagon în parte, iar apoi le-am refăcut și pe interior”.

Producția s-a mutat apoi chiar în Praga, unde Muzeul Național a găzduit filmările pentru scenele din elegantul hotel și pentru Banca din Boston. Bridgland spune: „În film sunt niște contraste minnuate când cadrele se mută de la sărăcia reală din coloniile tăietorilor de lemn, unde oamenii trăiau în cabane de lemn care erau aduse cu trenul și închiriate apoi pentru un dolar pe lună, la hotelul minunat unde merg Pemberton și Serena, în Kingsport, unde sunt invitați la un dineu somptuos urmat de un bal elegant, și pot să afirm că am fost cu adevărat norocoși să putem intra să filmăm în Muzeul Național din centrul orașului Praga. Muzeul fusese închis pentru cinci ani, și în primul an se scosese totul din interior, așa că am putut să ne mutăm cu echipamente și să ne facem decorurile, ceea ce a fost minunat pentru stilul vizual al filmului, și un contrast foarte bun pentru coloniile de cherestea”.