Rămas bun, Marin Moraru!

de Cinemagia în 22 Aug 2016
Născut la data de 31 ianuarie 1937 a fost, indiscutabil, unul dintre cei mai mari zece actori români


Marin Moraru, indiscutabil, unul dintre cei mai mari zece actori români ai tuturor timpurilor  - alături de Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, George Constantin, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Amza Pellea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Cozorici (un top Cinemagia pe care nu-l credem prea departe de adevărul absolut) - s-a stins din viață duminică, la Spitalul Elias, unde era internat din data de 10 august. Anunțul decesului a fost făcut, în direct, la Antena 3, de către directorul medical al unității medicale.

Scund, chel, clipind din ochii rotunzi deasupra zâmbetului tâmp - nici n-ai fi zis la o primă vedere că, dincolo de mască, se ascunde nu numai un talent actoricesc totuna cu perfecţiunea, ci şi o inteligenţă tăioasă, penetrantă, suprapusă peste o personalitate puternică, morală, intransigentă.

A fost genul de actor pe care - avându-l în trupă - devii abonat şi la o muncă de creaţie fascinantă, şi la cele mai imbatabile rezultate. Marin Moraru - care pentru atâţia dintre noi înseamnă „Monseur îi servit!", dar şi Diderot din „Nepotul lui Rameau”... Marin Moraru, actorul nedespărţit de subtilitate şi rafinament pe toată gama - de la cea mai neobservată tresărire a colţului gurii, până la urlet...

Teatrul

Bucureştean get-beget, născut la data de 31 ianuarie, 1937, Marin Moraru şi-a dat examenul de diplomă cu Agamiţă Dandanache - absolvind I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale" în 1961. A debutat apoi la Teatrul Tineretului (1961-1964) şi, după o perioadă petrecută în trupa Teatrului de Comedie (1965-1968), a cunoscut consacrarea la prestigiosul Lucia Sturdza Bulandra (1968-1971), după care s-a consolidat pentru multă vreme pe scena Naţionalului Bucureştean. De o modestie şi un bun-simţ pe măsura giganticei sale valori profesional-artistice, nu l-a interesat nici să ardă prematur etapele, nici să atingă celebritatea cu orice preţ, astfel că în primul deceniu de activitate a fost remarcat mai mult de publicul avizat al sălilor de teatru şi cinema, vulgul ahtiat după divertisment facil trecându-l uşor cu vederea.

A fost una dintre acele personalităţi fără de care arta, cultura, spiritualitatea românească în tot ce are ea mai esenţial, nu ar fi fost ceea ce este...

În timp ce juca diverse roluri neînsemnate în filme - „Haiducii" (1965, Dinu Cocea), „Un film cu o fată fermecătoare" (1966, Lucian Bratu), „Maiorul şi moartea" (1967, Alexandru Boiangiu), „Răzbunarea haiducilor" (1986, Dinu Cocea), Marin Moraru urma o evoluţie scenică din ce în ce mai semnificativă, din care se mai reţin şi acum, după atâtea decenii, roluri ca acelea din „Umbra" (Evgheni Schwartz), „Troilus şi Cressida" (William Shakespeare), „Capul de răţoi" (G. Ciprian), „D'ale carnavalului" (Ion Luca Caragiale), „Nepotul lui Rameau" (Diderot), „Leonce şi Lena" (Georg Büchner), sau „Trei fraţi gemeni veneţieni" (A. Mattiuzzi). În perioada de la Bulandra, care poate fi numită cea mai densă şi fecundă din cariera marelui actor, un rol decisiv le-a revenit regizorilor Liviu Ciulei, Lucian Pintilie şi, mai ales, David Esrig, sub bagheta cărora Marin Moraru s-a dezvoltat pe toate planurile: al profunzimii de abordare, al multitudinii de mijloace expresive şi al disponibilităţii pentru un număr mereu crescând de genuri dramaturgice, stiluri scenice şi tipuri de personaje. A urmat, apoi, trecerea pe la Nottara (cu un incomparabil Andronic, din „Ultima oră", de Mihail Sebastian), şi transferul la Teatrul Naţional, cu o schimbare de registru însemnată: trecerea la marile mijloace spaţiale şi tehnice de pe întâia scenă a ţării, o adevărată probă de foc prin care trec atâţia actori. Pentru mulţi, Naţionalul e un fel de vulcan abisal, care fascinează cu gloria arderii lui, dar poate absorbi şi devora până şi cele mai viguroase talente (câţi actori de mare viitor nu s-au plafonat acolo, specializându-se în rolişoare episodice şterse, pierdute în vastele decoruri şi distribuţii...)

Marin Moraru nu numai că n-a pierdut nimic din zdrobitoarea sa forţă de impact, ci chiar şi-a consolidat subtilitatea şi fineţea interpretativă, cu roluri ca Leon Schwartz („Un fluture pe lampă", Paul Everac), Cezar Rupf („Romulus cel Mare", Friedrich Dürenmatt), Max („Generoasa fundaţie", Antonio Buero Vallejo), "Gaiţele" (Al. Kiriţescu), Tache Farfuridi ("O scrisoare pierdută", Ion Luca Caragiale), Verde Împărat ("Harap Alb", dramatizare de Răducu Iţcuş, după Ion Creangă), sau Estragon ("Aşteptându-l pe Godot", de Samuel Beckett - punere în scenă coordonată de Grigore Gonţa, după caietele de regie ale lui David Esrig, care între timp alesese libertatea).

Cariera cinematografică

Acelaşi deceniu de aur a echivalat şi cu apogeul carierei sale cinematografice: după o ultimă trecere nereprezentativă (dar marcată de pecetea rarei sale expresivităţi - acel Ghiţă Petrescu, mut de spaimă în faţa ucigaşilor, din „Un comisar acuză", 1974, de Sergiu Nicolaescu), a urmat irezistibilul Vasilică, valetul moldovean solemn şi candid din „Actorul şi sălbaticii" (1975, Manole Marcus) - patru secvenţe scurte, din care conta de fapt numai una: momentul antologic de la micul dejun, cu Toma Caragiu, refăcând pentru penultima oară cuplul acela inegalabil ce le dăduse viaţă lui Pampon şi Crăcănel, sau Domnului şi Feciorului, din cea mai bună punere în scenă cu "Căldură mare", la T.V.R. Din acel moment, Marin Moraru n-a mai apărut în filme decât ca să taie brazdă.

În „Un zâmbet pentru mai târziu” (1974, Alexandru Boiangiu), compunea în tonuri scrâşnite un birocrat fără şira spinării. În „Elixirul tinereţii" (1975, Gheorghe Naghi), construia ambele vârste ale unui bătrânel ce revine temporar în floarea tinereţii, într-un spumos registru comic. În „Operaţiunea 'Monstrul'” (1976, Manole Marcus), i-o povestea „p-aia cu bicicleta galbenă” marelui său prieten şi partener Toma Caragiu, aflat deja în colimatorul nemilosului seism ce se apropia. Iar în paralel cu acestea, alături de Draga Olteanu Matei, se impunea în Toderaş, rolul său de cea mai mare întindere, şi supreme valenţe comice, din seria altfel mediocră a lui Mircea Moldovan cu „Toamna bobocilor” (1975) şi „Iarna bobocilor” (1977).

Tot în acei ani, Marin Moraru a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. (1974-1980), fiind unul dintre cei mai buni profesori pe care i-a avut vreodată şcoala românească de teatru şi film - înaintea perioadei negre din anii optzeci.

Câţiva ani mai târziu, se afla pe platourile filmului „Cuibul de viespi" (1987, Horea Popescu), cvasi-transpunere cinematografică a spectacolului de la Naţional, unde Moraru şi Dinică refăceau acelaşi cuplu de zile supreme: Ianache şi Georges. Tandemul fraţilor jucaţi de cei doi titani, şi mai ales scena citirii scrisorilor, unde umorul amândurora atinge cote halucinant-abisale, se situează printre mostrele de perfecţiune ale actoriei române.

Mult mai împlinite, dacă nu şi ca roluri, în orice caz ca filme în ansamblul lor, au fost prezenţele lui Marin Moraru pe ecran sub regia lui Dan Piţa, în „Concurs" (1982) şi „Faleze de nisip" (1983) - iar declinul cinematografiei româneşti din anii următori, marcat de criza de isterie a lui Ceauşescu de după acest din urmă film, s-a făcut simţit şi în cariera lui Marin Moraru (nu sub aspect valoric direct, el fiind unul dintre acei actori efectiv incapabil să joace mai puţin decât impecabil - ci prin faptul că, dată fiind calitatea tot mai scăzută a filmelor produse, spiritul său extrem de exigent l-a făcut să accepte din ce în ce mai puţine roluri). După o reîntâlnire cu Sergiu Nicolaescu („Ringul", 1985) şi încă două prestaţii neînsemnate, în 1987 („În fiecare zi mi-e dor de tine", de Gheorghe Vitanidis, şi „Chiriţa la Iaşi", de Mircea Drăgan), marele actor a renunţat la cinematograf - cu excepţia Fotografului din 2002, notabilă şi scuzabilă totodată, căci era în „Amen", de Costa Gavras!

Ar fi o făţărnicie nedreaptă să ascundem sub preş recentele roluri de televiziune: Cristofor, din serialele „Inimă de ţigan” (2007) şi „Regina” (2008), şi Costică, din „Aniela” (2009). Cu cea mai imparţială onestitate, trebuie să admitem că actorii, oricât de mari, nu trăiesc cu aer - iar dacă nu ştim să ni-i preţuim, nu avem nici un drept moral de a face mutre când îi vedem străduindu-se să supravieţuiească. Din fericire, măcar la nivel onorific Marin Moraru a beneficiat de recunoaşterea meritată, fiind nu numai Societar de Onoare al teatrului Naţional din Bucureşti (din 2002), ci şi laureat al Premiului pentru întreaga carieră, decernat la Gala Premiilor Gopo, în 2 martie, 2009. Într-adevăr, Marele „Marinuş", cum îi spuneau apropiaţii, este una dintre acele personalităţi fără de care arta, cultura, spiritualitatea românească în tot ce are ea mai esenţial, nu ar fi fost ceea ce este.

(copyright fotografii: Mediafax Foto)

 

Exploreaza subiecte similare:

Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, George Constantin, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Amza Pellea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Cozorici, Haiducii, Dinu Cocea, Un film cu o fata fermecatoare, Lucian Bratu, Maiorul şi moartea, Alexandru Boiangiu, Răzbunarea haiducilor, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig, Un comisar acuză, Sergiu Nicolaescu, Actorul şi sălbaticii, Manole Marcus, Un zambet pentru mai tarziu, Elixirul tinereţii, Gheorghe Naghi, Operatiunea 'Monstrul', Draga Olteanu Matei, Toamna bobocilor, Mircea Moldovan, Iarna bobocilor, Cuibul de viespi, Horea Popescu, concurs, Dan Piţa, Faleze de nisip, Ringul, În fiecare zi mi-e dor de tine, Gheorghe Vitanidis, Chiriţa la Iaşi, Mircea Drăgan, Inimă de ţigan, regina, Aniela

Alte știri din cinema

Următorul blockbuster cu Brad Pitt în rolul principal va fi...

Pitt, Jerry Bruckheimer şi echipa lui Top Gun 2 fac un film IMAX care ar trebui să spulbere Jurassic World 4

Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului

Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori

Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana

Câteva explicaţii ale popularităţii globale a serialului cu Justin Hartley

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Leonida pe 4 iunie 2011 17:19
CEL MAI MARE ACTOR ROMAN DE COMEDIE. MERITA CEL PUTIN 10 OSCARURI. CAND SPUN COMEDIE MA REFER LA PERSONAJELE PROFUNDE PE CARE LE-A CREAT,PERSONAJE COMPLEXE ,,RASU-PLANSU,, PACAT CA PIESELE DE TEATRU IN CARE A JUCAT PE SCENELE TEATRELOR ROMANESTI NU AU FOSST INREGISTRATE. A CREAT ROLURI MONUMENTALE.II MULTUMESC SI-I DORESC SANATATE SI MULTUMIRE SUFLETEASCA.
bmihaig79 pe 7 august 2011 13:02
un mare actor. operatiunea "monstrul" mi se pare un rol de milioane si cred ca stiu fiecare replica din acel film. L-am vazut de nenumarate ori si o sa-l mai vad de fiecare data cand se poate. Rolul lui Toderas este o mare ancorare in realitatea unei familii dar o mare comedie.
spiritul pe 1 februarie 2014 00:31
LA MULTI ANI!!
Claudynho pe 6 februarie 2014 22:04
Un actor bun care eu il apreciez foarte mult !!!
alex_il_fenomeno pe 18 februarie 2014 11:59
Un actor foarte simpatic, indiferent de pelicula in care a jucat.
Theodor2011 pe 22 august 2016 15:01
DUMNEZEU sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace. Una dintre cele mai bune prestatii actoricesti din cariera lui Marin Moraru a fost cea din 1976 din filmul Operatiunea monstrul. Film in care a jucat alaturi de alti fosti mari actori autohtoni: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Alexandru Manolescu si Ovidiu Schumaher.
lili22 pe 22 august 2016 19:47
Un actor fara egal.Ce pierdere.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells