Premieră pe AXN diseară: serialul horror procedural Grimm, la ora 21:00

de Cinemagia în 5 Mai 2017
Inspirate din basmele Fraților Grimm, întâmplările imaginate în serial pun în prim-plan eterna luptă între bine și rău

Serialul Grimm începe vineri seara (5 mai) pe AXN, cu două episoade inspirate din Scufița roșie și Povestea celor trei urși. Păduri întunecate, lupte continue cu creaturi mitice, topoare și camioane pline cu arme ascunse sunt doar câteva dintre ingredientele unei rețete divertisment ce te va ține în priză, începând de vinerea aceasta.

Urmărește povestea detectivului american Nick Burkhardt (David Giuntoli), obișnuit cu tot felul de cazuri de omucidere îngrozitoare, dar încă nepregătit pentru ciudatele viziuni pe care începe deodată să le aibă. Pentru câteva secunde, oameni aparent obișnuiți se transformă în creaturi monstruoase. În curând, Nick află că are puterea de a vedea prin oameni, până la adevărata lor față de creaturi supranaturale. Nick este un Grimm, responsabil de menținerea echilibrului dintre omenire și creaturile mitologice.

În lupta lui cu monștrii are un aliat și confident de încredere – o creatură mitologică reformată. Distribuția serialului îl are ca protagonist pe David Giuntoli (36) în rolul lui Nick Burkhardt. Giuntoli a mai jucat în 13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi sau Buddymoon și a avut apariții în seriale precum: Veronica Mars, Nip/ Tuck, Grey’s Anatomy sau Private Practice. Alături de Giuntoli îl regăsim și pe Silas Weir Mitchell, binecunoscut din Prison Break sau ER. În serial le vom revedea și pe Kate Burton (Grey’s Anatomy) și Elizabeth Tulloch (The Artist), partenera de viață a lui Giuntoli.

Despre Sony Pictures Television

Sony Pictures Television (http://www.sonypicturestelevision.com), companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei micului ecran, producând şi distribuind programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă faptul că are una dintre cele mai mari librării de filme apreciate cu premii, emisiuni si formate de televiziune, SPT se mândreşte şi cu o listă de programe actuale, printre care se numără drame populare şi emisiuni tip joc, seriale de referinţă, seriale animate originale şi comedii, filme artistice şi drame ce au primit votul criticilor.

SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 13 ţări în afara Statelor Unite, menţinând birouri în 31 de ţări. Portofoliul global SPT conţine 150 de posturi în 178 de ţări, ajungând astfel, cumulat, la mai mult de 1,3 miliarde de abonaţi din întreaga lume. Pe lângă acestea, SPT creează conţinut original şi gestionează activitatea site-ului de video premium Crackle.

În plus, SPT este proprietar al companiei de producţie Embassy Row şi detine parţial canalul de televiziune prin cablu Game show Network (GSN). Agenţia de vânzări media SPT este una dintre principalele companii naţionale de vânzări media, făcând inventarul comercial al serialelor SPT, precum şi al platformelor digitale SPE din Statele Unite, printre care the Rural Media Group şi DrOz.com.

Exploreaza subiecte similare:

Grimm, David Giuntoli, Kate Burton

Alte știri din cinema

Minionii și monștrii, un omagiu ludic adus Hollywood-ului

Plasat în Hollywood-ul anilor '20, această nouă aventură animată cu minioni este surprinzător de revigorantă și plină de referințe cinefile

Supergirl, verișoara mai întunecată a lui Superman

Al doilea film din noul univers DC o prezintă pe verișoara mai mică a lui Superman drept o eroină chinuită de trecut şi care trebuie să înfrunte forțele răului pentru a-și salva câinele

Obsesia a îngrozit Generaţia Z, dar...

Megahitul lui Curry Barker este disponibil de azi în cinematografele din întreaga ţară

Pentru al patrulea an consecutiv, Armani beauty a creat look-urile impecabile ale invitaților speciali de la TIFF

A 25-a ediție TIFF se desfășoară la Cluj în perioada 12-21 iunie 2026. Armani beauty își reînnoiește angajamentul față de cinematografia mondială și devine pentru a patra oară Official Beauty Partner al festivalului

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells