Nou trailer spectaculos Valerian și Orașul celor o mie de planete

de Cinemagia în 29 Mar 2017
Premiera în cinematografele noastre a SF-ului este pe 21 iulie 2017

Noul film de aventuri SF al lui Luc Besson, legendarul regizor al unor filme care au făcut istorie, precum Leon, Al cincilea element, sau Lucy, are un nou trailer, spectaculos. Noi specii de extratereștrii, planete ce ne taie răsuflarea prin ingeniozitatea scenografiei.

SF-ul se bazează pe seria de benzi desenate-cult cu același nume, care au inspirat o generație de artiști, scriitori și cineaști.

În secolul 28, Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), formează o echipă pentru operațiuni speciale însărcinată cu menținerea ordinii în teritoriilor locuite de oameni.

Când cei doi sunt trimiși de Ministerul Apărării într-o misiune în uimitorul oraș Alpha, o metropolă care e în expansiune continuă, și unde specii din toate colțurile universului și-au dat întâlnire pentru a împărtăși cu ceilalți cunoștințele, informațiile și cultura.

În centrul metropolei, însă, și-a făcut loc o forță întunecată și misterioasă care amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, iar Valerian și Laureline trebuie să pornească într-o cursă contracronometru pentru a identifica și anihila amenințarea, și pentru a proteja, astfel, Alpha, dar și viitorul Universului.

Exploreaza subiecte similare:

Luc Besson, Dane DeHaan, Cara Delevingne, The Fifth Element, Lucy, Léon, Valérian and the City of a Thousand Planets

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells