Florin Şerban, câştigătorul Ursului de Argint pentru lungmetrajul Eu când vreau să fluier, fluier, în 2010, dar şi al Trofeul Alfred Bauer pentru inovaţie în domeniul filmului, de la acelaşi prestigios festival, subliniază într-un interviu acordat marţi publicaţiei Cinemagia că "în momentul acesta cinematografia românească e - dacă nu cea mai interesantă cinematografia naţională din lume - una din primele trei cu siguranţă", comentând succesul de la Berlinale 2013 al filmului Poziţia copilului.
"În fiecare an se demonstrează că nu e vorba de un val, de un accident care vine şi trece, de o coincidenţa sau altceva. În România, în ultimii zece ani se face film de foarte bună calitate; nu de către un singur regizor, ci de o mână de oameni şi iată că în fiecare an, mâna această are mai multe degete", spune regizorul.
În ce priveşte potenţialul de vânzare pe piaţa românească a filmului Poziţia copilului, regizorul Florin Şerban anticipează evoluţia Poziţiei copilului prin rememorarea cazului lui Eu când vreau să fluier, fluier: "Nu se poate spune că un premiu "vinde" un film, niciun premiu la niciun festival, cu excepţia Oscarului poate. Filmul se vinde distribuitorilor în primul rând pe conţinut şi prin vedete (dacă e cazul), dar un premiu ajută indiscutabil vânzările atât către distribuitorii internaţionali cât şi la box-office. În cazul filmului Poziţia copilului ajută mult şi faptul că se lansează repede după Berlin, e o strategie câştigatoare. Astfel filmul profită de promovarea gratuită creată în jurul lui de mass media, lansarea e aproape de ştirile din media ca dată, deci e foarte bine. Are asigurat un start foarte bun la box-office. Mai departe, diferenţa o va face efortul adiţional de promovare şi, fireşte, conţinutul. Aceeaşi strategie s-a aplicat şi în cazul Eu când vreau să fluier, fluier şi a funcţionat".
În continuare, Florin Şerban atrage atenţia asupra unui comportament care face din români cei mai "leneşi" spectatori de cinema: "Când e vorba să scriem pe facebook sau pe online sub diferite articole, toţi suntem fie iubitori şi cunoscători, fie patrioţi, fie zmei. Când vine vorba să mergem la film... Acolo e mai greu. Spunem că susţinem filmul românesc, că 'bravo băieţii!' dar tot pe net ne uităm la film. Eu când vreau să fluier, fluier a avut aproape 60.000 de spectatori plătitori în săli. Însă, aproape 600.000 de vizionări cumulate pe youtube, la clipurile continând întreg filmul, şi cine ştie câte de pe alte surse. Dacă măcar 10% din românii care văd filmele româneşti pe net ar merge în săli am avea alt cinema. Nu e vorba de patriotism, e vorba de a arată că te interesează filmul şi că mai vrei. Dacă nu te interesează, bine şi aşa, nu te uita, există alternative. Dar dacă vrei să îl vezi, fă un efort, ieşi din casă, plăteşte un bilet echivalent al unui pachet şi jumătate de ţigări şi apoi spune mai departe că ţi-a plăcut sau că nu ţi-a plăcut. Vorbim, glumim, dar suntem ţara europeană cu cel mai mic număr de spectatori plătitori, raportat la numărul de locuitori..".
Un ultim aspect discutat cu Florin Şerban a fost dacă un premiu că Ursul de Argint sau Ursul de Aur ori Palme d'Or este o recunoaştere a cinematografului românesc sau doar a filmului. "E un premiu al filmului care intră într-un palmares naţional. La propriu intră în vitrina casei producătoare. La figurat intră în vitrina filmului românesc, şi dacă vrea şi dacă nu vrea".
Părerea ta
Spune-ţi părerea