Dane Dehaan: „Valerian și Laureline nu se au decât unul pe altul”

de Gloria Sauciuc în 19 Iul 2017
Valerian și orașul celor o mie de planete va rula joi, 20 iulie, în regim de avanpremieră, în unele cinematografe, iar de vineri intră pe toate marile ecrane din țară

„Valerian este un agent spațial ce luptă împotriva crimei, arogant, dar cu un CV foarte bun, excelent în ceea ce face, dar incapabil să vadă că nu ar fi nimic fără Laureline, cu care i-ar plăcea să-și petreacă restul vieții”, declară Dane DeHaan, protagonistul filmului Valerian and the City of a Thousand Planets, într-un interviu video, pe care îl difuzăm mai jos. „El nu realizează cât de importantă este ea pentru succesul lui, ca polițist intergalactic”, adaugă actorul în vârstă de 31 de ani. Valerian și orașul celor o mie de planete va rula joi, 20 iulie, în regim de avanpremieră, în unele cinematografe, iar de vineri intră pe toate marile ecrane din țară.

„Este genul de film în care orice actor vrea să joace. E prima dată când joc un erou ideal, un personaj perfect. Rolul are o simplitate foarte atractivă și distractivă, dar filmul este epic”, declară Dane Dehaan.

„Spațiul a devenit un loc unde oamenii și extratereștrii, mii de specii conviețuiesc în pace. Este o lume cu posibilități infinite, și va fi distractiv de urmărit, o călătorie deosebit de captivantă”, promite actorul.

Despre relația cu Laureline (Cara Delevingne): „ei nu se au decât unul pe altul”

Vorbind despre partenera sa, Dane Dehaan spune că relația lor este, în esență, profesională, ei călătoresc prin univers luptând contra criminalității. Dar - totuși - relația este mai mult decât atât, pentru că ei își petrec tot timpul împreună. „Ei nu se au decât unul pe altul”. Mai mult, Valerian e îndrăgostit de ea, dar ea încearcă să mențină o relație de tip profesional. „Nu ar fi ceea ce sunt unul fără celălalt”, concluzionează actorul.

Despre Intruder, nava lor spațială

„E cool să ai o navă spațială. Acolo ne petrecem cea mai mare parte din timp. În cadrul ei, cei doi folosesc un skyjet, care este jet-ski-ul spațiului, pentru a se deplasa de la un capăt la altul al navei, ce nu poate fi parcursă la picior”, spune Dane Dehaan.

Într-un interviu anterior publicat, Delevingne o descrie pe Laureline ca, pur și simplu, „o tipă tare”. „E o femeie foarte inteligentă și puternică, care își păstrează propria viață". Totuși, personajul are o latură mai blândă - Laureline suportă, și uneori, apreciază flirtul constant al lui Valerian, dar își concentrează atenția asupra misiunii primite. Dragostea trebuie să aştepte pentru a proteja galaxia. Are o inimă de aur și este romantică, dar nu vrea să lase garda jos. Dar Laureline ajunge să se îndrăgostească în timp ce salvează lumea”.

Subiectul filmului

În secolul 28, Valerian (Dane Dehaan, The Amazing Spiderman 2, Chronicle ) şi Laureline (Cara Delevigne, Suicide Squad, Paper Town ) formează o echipă de agenți speciali  însărcinaţi cu menţinerea ordinii pe teritoriile umane. În cadrul misiunii date de ministrul de apărare (muzicianul laureat cu Grammy Herbie Hancock ) cei doi se angajează într-o misiune oraşul uimitor Alpha, o metropolă în continuă  dezvoltare unde specii din tot universul s-au strâns de-a lungul secolelor pentru a împărtăşi cunoştinţele, inteligenţa şi culturile între ele.

Există un mister în centrul metropolei, o forță întunecată care amenință existența pașnică a orașului celor o mie de planete, iar Valerian și Laureline trebuie să plece în misiune pentru a identifica amenințarea tot mai periculoasă și pentru a proteja nu numai Alpha, ci şi viitorul universului.

Alături de DeHaan și Delevingne îi regăsim pe Clive Owen (Children of Men, seria TV “The Knick”), Ethan Hawke ( The Purge, Training Day ), John Goodman ( Atomic Blonde, 10 Cloverfield Lane ),  Kris Wu ( XXX: Întoarcerea lui Xander Cage, Journey To the West: The Demons Strike Back ) și Rutger Hauer ( Blade Runner, Batman Begins ). Într-un spectacol uimitor, starul pop Rihanna (viitorul Ocean's Eight) își face debutul într-un film SF.

Exploreaza subiecte similare:

Valérian and the City of a Thousand Planets, Dane DeHaan, Cara Delevingne, Clive Owen, Ethan Hawke, John Goodman, Kris Wu, Rutger Hauer

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells