Aristoteles Workshop 2014, ultima strigare!

de Cinemagia în 10 Iul 2014

Experţii care îi vor îndruma pe participanții la ediția de anul acesta a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop vor fi cineaştii John Appel şi Jeroen Berkvens, regizori şi producători consacraţi ai filmului documentar internaţional. În a doua jumătate a workshopului, munca lor va fi continuată de cei doi tutori: regizoarele Tania Rakhmanova şi Nino Kirtadze, pentru montajul materialului filmat și post-producție. 

Aristoteles Workshop 2014, organizat de Dan Nuțu,  se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (județul Suceava), între 20 august - 21 septembrie. Data limită a înscrierilor, 10 iulie...

Regizorii, operatorii şi editorii care doresc să se înscrie o pot face aici: http://www.aworkshop.org/call-for-entries/

Au mai rămas doar trei zile disponibile pentru înscrierea la ediţia a noua a Aristoteles Workshop 2014, organizat de Dan Nuțu, ediţie care se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (județul Suceava), între 20 august - 21 septembrie. Data limită a înscrierilor, 10 iulie.

Tutorii de anul acesta

John Appel

John Appel lucrează ca director de imagine şi regizor din 1987. Ca regizor independent, a lucrat la peste 30 de filme documentare pentru cinema şi televiziune, iar ca operator, pentru peste 50 de documentare. În 2000 a fondat, împreună cu regizoarea Heddy Honigmann, o casă de producţie (VOF Appel&Honigmann). John Appel este lector universitar invitat la Academia Olandeză de Film şi Televiziune (din 2000) şi trainer al multor workshop-uri naţionale şi internaţionale. Este commissioning editor pentru postul de televiziune HUMAN (din 2006), coach pentru tineri regizori etc.  În 1999, a câştigat Premiul Joris Ivens în cadrul IDFA pentru filmul Andre Hazes/ She Believes in Me, cel mai de succes documentar olandez din ultimii 40 de ani. Filmul său, The Last Victory (2004), a fost nominalizat la “Cel mai bun film documentar european al anului 2004” şi a câştigat multe premii internaţionale. În 2009, a câştigat Premiul IDFA pentru la “Cel mai bun film documentar olandez”, The Player, nominalizat şi ca cel mai bun film documentar de lungmetraj.

Jeroen Berkvens

Olandezul Jeroen Berkvens este acum cineast, profesor de film documentar, producător și membru al Academiei Olandeze de Film și Televiziune, premiat internațional pentru filmele sale despre muzică, dragoste sau amândouă. Cele mai cunoscute documentare pe care le-a realizat sunt despre muzicieni geniali și controversați:Jimmy Rosenberg - The Father, The Talent & The Son, A Skin Too Few - The Days Of Nick Drake, Paradiso (2011). Jeroen Berkvens are 46 de ani, a absolvit Academia de Arte Frumoase în 1993, iar filmul său de absolvire, Let Me Have It All - un road movie documentar despre artistul american Sly Stone - a câştigat Premiul ARTE pentru “Cel mai bun film studenţesc european”, fiind ulterior proiectat în mai multe ţări.

Unul dintre celelalte documentare ale lui Berkvens, A Skin Too Few - The Days of Nick Drake, a fost nominalizat pentru Golden Calf la Festivalul de Film Olandez din Utrecht. Filmul a fost deasemenea foarte apreciat şi pe plan internaţional, revista Variety scriind despre el: „beautifully evokes the enduring appeal of English singer-songwriter Nick Drake”. La lansarea sa în SUA, New York Times l-a catalogat ca fiind „a cinematic tone poem as much as a biography”. Casa de discuri Island/Universal a inclus filmul pe un DVD, ca parte a unei colecţii complete cu muzica vedetei britanice Nick Drake.

Jimmy Rosenberg - The Father, The Talent & The Son a obţinut Marele Premiu pentru Cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Cracovia (Polonia) şi Diploma de onoare pentru cea mai bună imagine. Pentru acelaşi film, lui Berkvens i s-a decernat Premiul Big Sky pentru Cel mai bun documentar la Festivalul de film documentar din Montana şi apoi Marele Premiu pentru Cel mai bun film în Montreal, la Festival International du Film sur d'Art.

Jeroen Berkvens este adesea invitat să susțină cursuri și conferințe, și se implică în activităţi de tip şcoli de vară sau workshop-uri. În 2004 a fost supervizor al atelierului de film documentar din cadrul Festivalului internaţional de film documentar din Amsterdam (IDFA). A mai colaborat cu Sand Mountain Institute, cu Şcoala de vară IDFA şi cu Academia de film olandez.

Experții Aristoteles Workshop 2014

Nino Kirtadze

Nino Kirtadze a fost consultant al Preşedintelui Republicii Georgia şi jurnalist derăzboi în Cecenia şi în alte conficte armate din Armenia, Azerbaijean şi Georgia. Primul ei film documentar, Les Trois Vies d’Edouard Chevardnadze/The Three Lives of Eduard Shevardnadze, a fost proiectat la Festivalurile internaţionale de la Toronto şi Cannes. În 2005, alt documentar al său, The Pipeline Next Door, a primit premiul pentru „Cel mai bun film documentar” din partea Academiei Europene de Film.

Chiar de la debutul său cinematografic, Nino Kirtadze a stabilit cu fermitate o intensitate vizuală, structuri narative puternice şi abordări metaforice. Camera ei reuşeşte să jongleze înainte şi înapoi, între natural şi supranatural. Printre documentarele sale de lungmetraj, care au câştigat prestigioase premii internaţionale, se numără şi popularul documentar german Chechen Lullaby (2002, Premiul
de Aur Adolf Grimme).

Tania Rakhmanova

Tania Rakhmanova a realizat peste 20 de documentare pe teme istorice și politice, printre care: La prise du pouvoir par Vladimir Poutine, nominalizat la Premiile Emmy, în 2006 (realizat pentru canalul ARTE), The alternative Rock and Roll Years (2003, trei documentare realizate împreună cu Discovery international), Les Aventures du Grand Blond dans le Grand Nord (1990, cu Pierre Richard), coproducție Rusia-Franța 2012, Rroms, le premier peuple européen (2011, realizat pentru canalul France 3), nominalizat la Premiul Europa, Oligarques art et argent (2010, realizat pentru France 5 și selectat la Montréal), François Mitterrand, les années du pouvoir ses derniers entretiens (1995, pentru BBC), Yougoslavie, Suicide d’Une Nation Européenne (1990, BBC).

Dintre proiectele recente ale Taniei amintim Wide Angle (2002-2008), o serie de documentare pentru tv în care a fost producătorul a două episoade: Iraqi Exodus şi Greetings from Grozny. În 2012, Tania a fost producătorul lungmetrajului Shoes, o dramă, povestea unei perechi de pantofi care au pornit de pe raftul unui magazin şi au ajuns până la Auschwitz (Shoes pe Facebook).

Aristoteles Workshop se adresează tinerilor din Europa Centrală și de Est, cu experienţă anterioară în regie, imagine, montaj, sunet sau producţie de film şi/sau televiziune, fiind un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri în crearea propriului documentar.

Ca de obicei, sunt aşteptaţi să se înscrie la acest atelier atât regizori, cât şi operatori şi editori! Participanţii vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, aşadar, de reţinut că toate cele trei poziţii sunt importante în procesul de realizare a unui film documentar.

Modulul propus este de maxim 30 de minute de film, dar deschis la elemente de ficţiune. Grupaţi în patru echipe mixte a câte trei participanți cu experiență prealabilă în film – un regizor, un operator și un monteur - ei au la dispoziţie cinci săptămâni. Evaluarea proiectelor va fi realizată în fața unui juriu format din profesioniști internaționali la sfârșitul workshopului.

Filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.

Taxa de participare la cursurile Aristoteles Workshop este de 500 EUR. Suma acoperă cazarea şi masa în locaţie (Vama, judeţul Suceava), accesul la echipamentele de producţie şi post-producţie, pe toată perioada atelierului, precum și cursuri de film organizate de experți internaționali și îndrumarea studenților de către tutori pe tot parcursul workshopului.

(Mai multe detalii pot fi aflate de la Dan Nuţu, dan@aworkshop.org, sau de pe site-ul oficial: http://aworkshop.org/call-for-entries)

-----------------------------------------------

 

Despre Aristoteles Workshop

Pe parcusul celor opt ediţii precedente, training-ul a fost susținut de nume importante din cinematografia mondială:

- John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat la Academia Olandeză de Film şi Televiziune)

- Steven Ascher și Jeanne Jordan (documentariști nominalizați la Oscar, premiați la Sundance și câștigători ai premiului Peabody),

- Jeroen Berkvens (cineast, profesor de film documentar, producător și membru al Academiei Olandeze de Film și Televiziune, premiat internațional pentru filmele sale despre muzică, dragoste sau amândouă),

- Martichka Bozhilova (producător AGITPROP, Bulgaria) și commissioning editors de la canalul Arte/France.

- Michal Bregant (decanul universității FAMU din Praga),

- Simon Brook (producător, regizor, membru al Academiei Britanice de Film şi Televiziune),

- Jacques Deschamps (unul dintre cei mai importanți documentariști francezi, autor a peste 15 filme documentare, profesor la celebra școală de film Fémis)

- Jennifer Fox (una dintre cele mai controversate și premiate regizoare și producătoare de documentare),

- Thierry Garrel (fostul şef al Departamentului de Film Documentar al canalului TV ARTE/France),

- celebrul regizor iranian Rafi Pitts (ale cărui filme au participat în competițiile festivalurilor de la Berlin, Veneția etc.),

- Dominique Gros (scriitoare franceză, regizor și producător a peste 60 de filme documentare, a primit the Silver Toucan la Rio și the Special Prize la Tokyo)

- Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fostă consilieră a preşedintelui georgian şi jurnalist de război),

- Tania Rakhmanova (regizoare de filme documentare pe teme isorice sau politice, unul dintre acestea nominalizat la Premiile Emmy)

- Marijke Rawie (preşedinte ExpertDocs),

Între 2008-2011, Institutul Cultural Român (ICR) a oferit premiul de la finalul workshop-ului pentru cel mai bun film produs. Premiul de anul trecut a fost acordat datorită suținerii Farmexim.

Exploreaza subiecte similare:

John Appel, Jeroen Berkvens, Tania Rakhmanova, Nino Kirtadze, Dan Nuţu, The Last Victory

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells