10 titluri nominalizate la Oscar pe care le poți vedea pe Netflix

de Oana Balaci în 8 Mar 2024
Anul 2024 se arată bogat pentru Netflix în ce privește nominalizările la Premiile Academiei Americane de Film. Platforma a adunat la această ediție nu mai puțin de 18 nominalizări Oscar pentru 10 filme de lungmetraj și scurtmetraj.

Gala de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc pe 11 martie, se apropie vertiginos. Așadar, îți punem la dispoziție o listă cu toate titlurile din competiție disponibile în acest moment pentru streaming. Filmele sunt diversificate tematic și stilistic, iar publicul poate descoperi produse cinematografice pentru toate gusturile: de la documentare și ficțiuni bazate pe întâmplări reale, până la basme animate cu eroine nonconformiste. Timpul este scurt, dar încă te mai poți familiariza cu o parte dintre titluri până se anunță câștigătorii.

Maestro

Piesa de rezistență a acestei liste este fără doar și poate Maestro, al doilea film regizat de Bradley Cooper, care se bucură de șapte nominalizări Oscar – printre ele numărându-se Cel mai bun film, Cea mai bună actriță, Cel mai bun actor și Cea mai bună imagine. După succesul înregistrat cu A Star Is Born, multitalentatul actor a ales să exploreze din nou o poveste de dragoste acompaniată pretutindeni de muzică. Filmul urmărește, pe o perioadă de câteva decenii, viața renumitului compozitor Leonard Bernstein (Cooper) și a soției sale Felicia Montealegre (Carey Mulligan), dar și felul în care iubirea pentru artă se împletește inevitabil cu iubirea pentru oameni.

Nyad

Inspirat din fapte reale este și Nyad, în regia cuplului Elizabeth Chai Vasarhelyi – Jimmy Chin, câștigător al Oscarului pentru Cel mai bun documentar în 2019. Drama reprezintă debutul celor doi în filmul de ficțiune și se concentrează pe încercarea sportivei Diana Nyad de a înota din Cuba până în Florida fără o cușcă de protecție împotriva rechinilor. În distribuție se află Annette Bening și Jodie Foster, amândouă fiind nominalizate la Oscar pentru rolul lor.

To Kill a Tiger

Documentarul Nishei Pahuja, To Kill a Tiger, creionează portretul unei mici comunități din India, a cărei liniște este tulburată atunci când o fetiță de 13 ani este abuzată sexual de un grup de bărbați. Tatăl ei, un fermier fără prea multă influență, decide să facă tot ce îi stă în putință pentru a scoate la lumină criminalii și a-i aduce în fața justiției. Fiind impecabil din punct de vedere tehnic și având o narațiune atât de captivantă încât ar putea părea că urmează un scenariu prestabilit, nu este de mirare că To Kill a Tiger este unul dintre cele mai premiate filme de non-ficțiune din anul precedent.

The After

The After este unul dintre cele două scurtmetrajele nominalizate la Oscar care se regăsesc pe Netlflix. Regizat de Misan Harriman și cu David Oyelowo în interpretarea protagonistului, filmul conturează drama unui șofer aflat în doliu ce este forțat de împrejurări să se confrunte cu proaspăta tragedie.

American Symphony

O lecție de putere și speranță o reprezintă American Symphony, semnat de Matthew Heineman. Centrat de asemenea pe un compozitor și pe relația acestuia cu partenera lui bolnavă de leucemie, documentarul prezintă luptele duse de Jon Batiste în pregătirile sale pentru un concert unic la Carnegie Hall.

El Conde

Pablo Larraín rescrie istoria cu al său El Conde într-un stil specific lui Tarantino. Comedia în alb-negru îl are ca personaj principal pe Augusto Pinochet, fostul președinte al Republicii Chile. Doar că, în viziunea regizorului și a co-scenaristului Guillermo Calderón, dictatorul nu a murit niciodată, pentru că este de fapt vampir. Această satiră a politicii de ieri și de azi se bucură de o imagine de excepție, aspect evidențiat prin nominalizarea ei la Oscar.

Nimona

Nimona, o creatură care își poate schimba forma, este protagonista atipică a animației omonime în regia lui Nick Bruno și Troy Quane. Plasată într-un viitor cu accente medievale, călătoria tinerei este marcată de peripeții menite să țină orice spectator cu sufletul la gură, în special în momentul în care o prietenie improbabilă se naște între ea și un cavaler acuzat de o crimă pe care nu a comis-o.

Rustin

Tot la categoria biografiilor se încadrează și Rustin, un omagiu adus de regizorul George C. Wolfe personalității care a dus la bun sfârșit organizarea Marșului de la Washington din 1963, în ciuda rasismului și a homofobiei de care s-a lovit în lupta sa pentru drepturile omului. Bayard Rustin este interpretat de Colman Domingo, aflat pentru prima dată într-un rol principal și nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun actor.

Society of the Snow

Society of the Snow este propunerea Spaniei la Oscarurile din acest an, nominalizat pentru Cel mai bun film internațional. Drama lui J. A. Bayona expune povestea adevărată a echipei de rugby din Uruguay al cărei avion s-a prăbușit în Munții Anzi. În ciuda tuturor șanselor, sportivii și-au adunat fiecare dram de voință pentru a face față iernii necruțătoare, arătând astfel că miracolele sunt posibile acolo unde instinctul de supraviețuire depășește orice limite.

The Wonderful Story of Henry Sugar

Nu în ultimul rând, The Wonderful Story of Henry Sugar este probabil scurtmetrajul cel mai cunoscut și bine primit de critici și spectatori deopotrivă dintre cele patru create de Wes Anderson special pentru Netflix. Bazat pe un text de Roald Dahl și utilizând conceptul povestirii în ramă specific regizorului, filmul ne introduce în viața personajului titular care descoperă fantastica abilitate de a vedea prin obiecte. Scurtmetrajul a fost marcat de abordări diferite în modul de lucru, însă este nelipsit de amprenta personală a lui Anderson în ce privește estetica și umorul caustic.

 

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells