Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
Nu cred sä si-o bage. Fotbalexorcistul e doar un papagal în ierarhie. Coada preafericitului arde de alte scandaluri, mult mai groase. Mai degrabä-l lasä p-ästa sä se frigä, ca sä zicä c-a cäzut (cacofonie motivatä) în picioare cu celelalte.
Apropo, aici am adunat cam tot ce-am avut de spus, deocmdatä, despre faza de la Tanacu (trebuia sä aparä-n "România liberä", da' s-a värsat...)
Întortocheatele cãi ale exorcizãrii
__________________________________________________ _____________________________________
Cãile Domnului sunt nebãnuite, ºi adeseori El îngãduie nenorociri cutremurãtoare, ca un preþ ºi o cale spre izbãvirea ce va urma. De bunã seamã, acelaºi lucru s-a întâmplat ºi în cazul crimei de la Tanacu.
Moartea Irinei Cornici a fost un sacrificiu necesar pentru ca, prin efectele sale zguduitoare, sã antreneze încetarea unei stãri de fapt care de mult timp se impunea sã ia sfârºit. Sunt ani de zile de când constat, cu stupoare, cum pe lângã numeroase alte acte degenerate (rapacitatea lumeascã faþã de bunurile însuºite samavolnic, în cârdãºie cu comuniºtii, de la Biserica Greco-Catolicã, monstruosul pãcat al trufiei vãdit prin scandalul din jurul Catedralei Mântuirii, sau diabolica prigonire a minoritãþilor sexuale - ca sã citez numai cele mai flagrante fapte), Biserica Ortodoxã Românã se complace într-o atitudine (pasivã ºi activã totodatã), faþã de acest fenomen controversat ºi grav al posesiunilor demonice.
__________________________________________________ ____________________________________
"Legiune este numele meu"... oare?
Mã întreb care este nivelul de informare ºi culturã al înalþilor prelaþi, din moment ce, dupã cum se vãdeºte, habar nu au de câteva adevãruri elementare. Ca mirean, le cunosc deja de zeci de ani, ºi numai fiindcã m-a preocupat problema ºi m-am documentat. E admisibil ca un numãr atât de mare de clerici (cu funcþii înalte, mai ales!) sã ignore asemenea realitãþi? S-au desfãºurat studii de milenii, s-au scris milioane de pagini în cunoºtinþã de cauzã, iar în ultimele douã secole ºtiinþele clasice ºi-au adus ºi ele o contribuþie însemnatã întru clarificarea situaþiei.
În fine, pentru cine nu ºtie - ºi din pãcate se pare cã sunt destui! - sã reiterãm esenþialul:
E o copilãrie sã ne imaginãm cã aceastã lume ar fi bântuitã de nenumãraþi draci zburdalnici care n-au altceva de fãcut decât sã se încuibe în sufletele oamenilor. Adevãraþii diavoli sunt relativ puþini la numãr ºi destul de distanþaþi de realitatea materialã. Amintindu-ne atât de "demonul perversitãþii" postulat de Poe, cât ºi de unele precepte elementare ale psihologiei ºi ale moralei creºtine (ºi nu numai), înþelegem cã cea mai mare parte a rãului provine din propriile noastre slãbiciuni umane. Nimeni dintre cei ce repetã zilnic vorba din popor "dracu' m-a pus" nu se gândeºte mãcar o clipã cã l-ar avea pe Satana în el. Iar realitatea e cã explicaþii similare existã ºi pentru cazurile extreme, asimilate posesiunii demonice.
Majoritatea covârºitoare a aºa-ziselor "posesiuni" nu sunt decât fenomene clinice (isterie, schizofrenie, paranoia, ºi alte stãri psihopatologice, în diverse forme, grade ºi combinaþii). Se impune sã precizãm cã Însuºi Iisus era conºtient de acest lucru, iar majoritatea exorcizãrilor menþionate în Sfintele Scripturi nu erau, în fond, decât vindecãri realizate de El în deplinã cunoºtinþã de cauzã, folosindu-ªi puterile terapeutice fireºti pentru un Mesia. (Probabil cã, dacã ar fi declarat adevãratele simptome ºi afecþiuni, rezultatul n-ar fi fost decât o crucificare prematurã!) Atât în vremurile biblice, cât ºi acum, cazurile de posesiune autenticã erau ºi rãmân extrem de rare. Existã motive ºi cauze aprofundate în acest sens, ºi numai spaþiul ne împiedicã sã le expunem în amãnunt.
Ca atare, se cuvine sã citãm exemplul Bisericii Catolice faþã de posesiune ºi exorcisme, exemplificatã mai cu seamã prin practicile Ordinului Iezuiþilor.
Spirit creºtin, sau sado-masochism?
În mod firesc, orice caz suspect de posesiune trebuie sã înceapã prin a fi examinat riguros de specialiºti laici (psihologi, psihiatri, neurologi), în cadrul unei expertize detaliate ºi adeseori prelungite. Numai în momentul când simptomatologia ºi/sau terapeutica medicalã se vãdesc depãºite de situaþie, se poate accepta ipoteza posesiunii veritabile, pentru a se proceda în consecinþã.
Expertiza metapsihicã proprie acestei etape secunde este la rândul ei extrem de metodicã, ºi nu poate fi efectuatã decât de exorciºti specializaþi, cu experienþã (desigur, cu sau fãrã contribuþia percepþiei extrasenzoriale, din partea exorcistului însuºi, dacã o are activatã, sau dintr-a unui medium acreditat). Procedeul este complex ºi comportã diverse tehnici de testare. Abia dupã obþinerea acestei confirmãri se poate trece în sfârºit la aplicarea ritualului exorcist.
De ce atâtea complicaþii? se vor întreba unii. Dintr-un motiv foarte simplu:
Ritualul de exorcizare este extrem de sugestiv (firesc: rolul lui e acela de a învinge, prin forþã spiritualã, voinþa maleficã a unui demon). Ca atare, existã oricând riscul ca, pe aceastã cale, sã se fortifice o impresie falsã de posesiune, sau chiar sã se imprime acolo unde ea de fapt nici un exista, în conºtientul sau subconºtientul pacientului. Simplist spus, în cazul unei persoane nevropate sau psihopate supuse exorcismului, se prea poate ca rezultatul sã nu constea decât în agravarea bolii.
Pe de altã parte, se impune sã precizãm un alt aspect, relevat tot prin cazul crimei de la Tanacu.
Tocmai prin inspiraþia lor divinã, ritualurile de exorcizare nu presupun niciodatã elemente violente, abuzive sau agresive. Singura modalitate justificatã de a folosi forþa este cea restrictivã, prin imobilizarea (fermã dar cu menajamente!) a pacienþilor, care sub imperiul posesiunii reacþioneazã, de regulã, violent la adresa celor din jur sau chiar împotriva lor înºile. În rest, exorcismul constã din rugãciuni specializate, practici rituale inofensive faþã de fiinþa fizicã ºi spiritualã a victimei, post, meditaþie, concentrare, ºi aºa mai departe. Abuzurile de natura celor de la Tanacu ºi din alte cazuri nu sunt decât relicve ale perioadelor obscurantiste ºi dogmatice din istoria bisericii, mai cu seamã din epoca de funestã amintire a Inchiziþiei.
(Apropo, cât de degenerate sunt practicile autoflagelãrii, ale crucificãrii voluntare ºi alte asemenea perversiuni sado-masochiste, atât de practicate încã în întreaga lume, ºi cât de contrare Cuvântului lui Iisus, care nu aºteaptã de la noi decât pietate, smerenie, iubire de aproape ºi respectarea cu credinþã a Sfintelor Taine ºi a celorlalte canoane bisericeºti! Acolo avem într-adevãr de-a face cu lucrarea diavolului, sub travesti creºtin.)
Aºadar, ce-am mai putea spune despre cazuri ca acelea de la Sihãstria, pe care cu consternare le-am vãzut mediatizate de atâtea ori? Exorcisme cu public ºi camere TV, la grãmadã, oficiate improvizat, asupra unor persoane aduse în pripã de rude ºi, dupã toate probabilitãþile, bolnave psihic sau de nervi?
Ei bine, am mai putea spune ceva - un lucru extrem de grav ºi relevant!
Exorciºti on air
Posesiunea demonicã (realã sau aparentã), este un factor care þine de cea mai strictã intimitate. Indiferent dacã bietul om e realmente victima unei entitãþi malefice, sau doar a unei afecþiuni neuropsihice, o asemenea nenorocire nu poate face obiectul mediatizãrii, fie ºi din simplul motiv cã þine de viaþa personalã. În plus, cum bine ºtim, subiecþii au manifestãri oribile, groteºti, înjositoare, de care nu ei sunt vinovaþi - ºi nimeni nu are dreptul sã le expunã public.
Pe de altã parte, forþa necuratului asupra comunitãþii umane stã în mare mãsurã tocmai în mediatizare. Prezenþa lui în gândurile, sentimentele ºi conºtiinþa noastrã (fie ºi într-o ipostazã negativã), îl fortificã: pe scurt, ºi diavolul are tot interesul sã-ºi facã reclamã! Ca atare, mediatizarea de orice formã a posesiunilor ºi exorcismelor, departe de a aduce vreun folos credinþei legitime, nu face decât sã amplifice susceptibilitatea la influenþe diabolice.
ªi, desigur, existã ºi aspectul invers: tocmai prin faptul cã se confruntã cu forþe negative atât de mari, exorcistul trebuie sã se afle la un nivel cât mai apropiat de cel al sfinþeniei, ceea ce presupune obligatoriu ultima ºi cea mai grea treaptã a Sfântului Ioan Scãraru: smerenia. Volens-nolens, un exorcist care se lasã privit, fotografiat, filmat în timpul slujbei, inspirã uimire, admiraþie, adoraþie chiar; praful se alege de desãvârºirea smereniei lui. Numai Mântuitorul, ºi poate alþi câþiva sfinþi autentici, aflaþi deja cu mult deasupra celor Treizeci de Trepte, îºi puteau îngãdui sã exorcizeze în public; puritatea lor sacrã intangibilã, precum ºi influenþa mesianicã pe care o rãspândeau în jur, transformau eventualul "eveniment mediatic" într-o formã de evanghelism legitim.
Scurt pe doi: arãtaþi-mi un exorcist în mass-media, ºi vã voi arãta un impostor.
Din câte se ºtie, Papa Ioan Paul al II-lea a oficiat numai trei exorcisme, iar asupra lor planeazã tãcerea. Publicul nu are cunoºtinþã despre ele, iar cercetãtorul interesat trebuie sã facã eforturi semnificative pentru a se informa. Credeþi cã e o întâmplare?
Cine, unde, când ºi cum?
Se mai spune ºi cã al treilea exorcism al Sfântului Pãrinte a eºuat, ceea ce din nou este un fapt reprezentativ: adevãraþii demoni pot fi fiinþe astrale foarte puternice, ºi singurii sutã la sutã infailibili în combaterea lor sunt sfinþii de obârºie divinã, supra-umanã (Iisus, Sfinþii Arhangheli, etc.) sau cei ajunºi incontestabil în acele înalte sfere (Fecioara Maria, Sfinþii Apostoli ºi alþi asemenea Pãstori). Altminteri, muritorii de rând, inclusiv cei mai cuvioºi dintre monahi, nu sunt decât oameni peste care Duhul Sfânt s-a pogorât în mai micã sau mai mare mãsurã. Chiar ºi cei asupra cãrora posteritatea se pronunþã prin canonizare pot fi uneori supuºi greºelii.
ªi-atunci, nu putem decât sã ne întrebãm: cât de calificaþi pentru exorcizare sunt numeroºii preoþi despre a cãror eventualã sfinþenie nu atestã decât mãrturiile propriilor enoriaºi? Ca sã nu mai vorbesc despre degeneraþii de factura lui Corogeanu, asupra cãrora e destul de clar care "duh" s-a prãvãlit!
Pe parcursul eforturilor mele de documentare, am consultat cândva, la începutul anilor '80, doi duhovnici: pãrintele ortodox Ion Teodorescu, din Bucureºti, ºi pãrintele romano-catolic Szabo Bela, din Teiuº. Întrebându-i despre posesiunea demonicã, nici unul dintre ei nu mi-a spus o vorbã în legãturã cu ritualurile de exorcizare. Amândoi au insistat asupra rugãciunilor, sacramentelor ºi canoanelor bisericeºti.
Ar trebui sã fie clar pentru toatã lumea: nu orice preot e calificat pentru a oficia exorcisme, la fel cum nu orice medic poate interveni chirurgical. Un preot de rând, pãtruns desigur de Sfântul Spirit, va îndruma orice caz suspect de posesiune spre cei pregãtiþi sã intervinã - iar din partea lui, îl va ajuta pe nãpãstuit cu asistenþã duhovniceascã.
În concluzie, autoritãþile române, atât laice cât ºi ecleziastice, sunt datoare sã procedeze neîntârziat, în colaborare, la reglementarea acestor situaþii. Este firesc ºi lãudabil faptul cã episcopul de Huºi, PS Ioachin, a reacþionat prompt, trecându-i în rândul mirenilor pe Corogeanu ºi oile (în sens panurgian, nu pastoral!) rãtãcite din anturajul lui. Dar cu-o rãspopire nu se face mântuire, aºa cã iatã câteva mãsuri obligatorii:
- Instituirea unui aparat de expertizã judicioasã asupra cazurilor suspecte de posesiune, implicând atât specialiºti mireni, cât ºi monahi.
- Din partea B.O.R., eliminarea oricãror forme de ignoranþã ºi desuetudine relativ la abordarea exorcizãrii în rândurile bisericii, trecându-se la atitudini ºi metodologii moderne.
- Intrarea oricãrei forme de posesiune (autenticã sau nu) sub incidenþa legilor privitoare la protecþia imaginii persoanei, asemenea problemelor proprii medicinei, sexualitãþii, infracþionalitãþii juvenile, etc., ºi respectarea acestor legi de cãtre mass-media, sub supervizarea instituþiilor abilitate în acest sens.
Atrag atenþia cã se impune abordarea cât mai rapidã ºi responsabilã a problemei. Pentru a pune un punct necesar de brutal: cu dracu' nu te joci!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
26 iunie, 2005
Bucureºti, România
|