Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 21 Mar 2010, 22:50   #41
keepwalking
Guru
 
keepwalking
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 2,598
Originally Posted by Dragomara:
Ăăăă... nu ştiam că o persoană publică se recunoaşte prin numărul mare al celor care-o jingnesc şi atacă, a se citi contestă?!

asta de unde ai scos-o? a zis cineva ceva in sensul asta?
keepwalking is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Mar 2010, 22:53   #42
Dragomara
Banned
 
Dragomara
 
Join Date: Dec 2007
Location: Axiopolis
Posts: 2,871
Send a message via Yahoo to Dragomara
Cool

Originally Posted by keepwalking:
ce spui, frantz? "dupa ce cunosti omul si artistul? ce treaba are omul cu artistul? nici una.
Are. Multe. Mult mai multe decât pot eu enumera la ora asta târzie din noapte. Şi apoi mă gândesc că dacă nu-ţi place omul, poate-ţi place artistul, şi vice versa.
Dragomara is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Mar 2010, 22:56   #43
Dragomara
Banned
 
Dragomara
 
Join Date: Dec 2007
Location: Axiopolis
Posts: 2,871
Send a message via Yahoo to Dragomara
Originally Posted by keepwalking:
Originally Posted by Dragomara:
Ăăăă... nu ştiam că o persoană publică se recunoaşte prin numărul mare al celor care-o jingnesc şi atacă, a se citi contestă?!

asta de unde ai scos-o? a zis cineva ceva in sensul asta?

De-aici. Ce uitaşi deja ce scriseşi?!
Originally Posted by keepwalking:
e actrita, prin urmare o persona publica, sa-si asume statutul si riscurile care decurg de aici.

PS: nu mă mai face să râd, ştii tu bancul ăla: am buzele crăpate.

Last edited by Dragomara : 21 Mar 2010 at 23:01.
Dragomara is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 07:56   #44
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Se impun câteva clarificäri:

1) Ada Condeescu a jucat indubitabil bine - cine vede filmul se convinge. Orice discutii se pot înscrie numai în aceastä sferä, la nivelul gradelor de comparatie, al nuantelor si al solutiilor concrete (de exemplu: "aici emotia poate ar fi trebuit sä fie gradatä altfel, acolo expresia nu era cea mai potrivitä, cred cä momentul äla putea fi jucat mult mai intens, iar în momentul älälalt s-ar fi cerut o mai mare retinere", etc. A spune "ai stat ca lemnul" despre rolul ei e totuna cu a califica o piesä de Holograf sau Vama sau Iris drept "manea" - adicä, totusi...! Existä niste limite!

2) Ada nu s-a atacat deloc, n-a protestat, n-a fäcut scene - dimpotrivä, a zâmbit doar, cu modestie si bun-simt. Noi am fost si suntem cei cu reactiile - din motive care tin strict de comportamentul si atitudinile civilizate la modul general.

3) N-am väzut nicäieri ca Ada sä se considere "vedetä" dupä acest rol.

4) Nu au fost huiduieli si aruncäri cu ouä clocite (care ar fi exprimat o opinie mai largä, dacä nu chiar generalä sau unanimä), ci manifestäri aberante ale unei singure persoane din afara sferei profesionale, care acum aproape douäzeci de ani a fost influentatä negativ de haosul ideatic al cadavrului ambulant Ion Cojar (pe vremea când încä refuza înmormântarea). Simpatia si compasiunea pentru ea sunt una, iar tolerarea unor accese complet deplasate e cu totul altceva.
In plus, mobilul se desprinde chiar dintr-un mesaj de mai sus: rc-st. sustine cä a fost refuzat de Ada când i-a oferit un rol în filmul lui de diplomä - ba mai mult, se preface cä râde în hohote de explicatia ei ("nu mä regäsesc în personaj"), în loc sä-i fie recunoscätor pentru räspunsul atât de diplomatic si delicat. Asta îmi aminteste de douä cazuri de elevi pe care i-am avut, în ultimii doi ani, care nu aveau nici cea mai micä tangentä cu meseria; nu m-au läsat inima si bunul-simt sä-i zic nici unuia dintre ei: "Bäiete, esti paralel, n-ai ce cäuta aici", ci m-am exprimat, la fel ca Ada, cu menajamente - gen: "Se pare cä nu ai profilul psihologic propriu regiei, dar esti un bun organizator, gândeste-te eventual la o carierä de producätor de filme", sau "ai foarte mult de lucru la o eventualä reformatare a personalitätii tale, spre a deveni mult mai concis, concret, pragmatic (si multe altele), plus o recuperare masivä în domeniul culturii generale - proces cäruia îi acord, tinând seama si de vârsta ta actualä, cam zece ani"... La fel ca în cazul de fatä, unul dintre ei s-a ofuscat copios (ce-i drept, nu l-a tinut mult, si nici nu si-a scos mämica la înaintare sä ea cu o felie de rosie-n mine). Celälalt a încercat un timp sä aplice recomandärile, n-a reusit si s-a läsat pägubas.

5) Apropo de chestia cu "pregäteste-te sä ti-o iei în frezä": e exact situatia de la "Ho ho ho" - pe dos: acolo, unii au atacat nedrept si abuziv un film, ba mai räu, si pe scenaristul lui ca persoanä, în raport cu filmul. Noi, cei de aici, l-am apärat pe Keep atât în numele prieteniei, cât mai ales din spirit de fair-play si JUSTITIE. N-am vârât capul între umeri, zicându-i lui Keep: "esti persoanä publicä, ia-ti-o-n frezä!" si läsând detractorii sä continue.

Deci, Keep, te rog sä reflectezi la toate astea si sä-ti rezervi orice opinii despre rolul fäcut de Ada Condeescu în film pentru dupä vizionare; de asemenea, rezervä-ti comentariile despre schimbul de replici de la forumeeting pentru dupä vizionarea unei înregisträri video (în ideea cä aceasta ar exista, fäcutä de cine stie cine, färä stirea noasträ).

Last edited by Pitbull : 22 Mar 2010 at 08:03.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:01   #45
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
Ce sa faca si Keep, vbeste si el ca-i place sa se auda vorbind uneori. mult decat atat, tine musai sa ne faca sa intelegem ce frustrari are el. Cum ii permite demintatea personala sa apara atat de complexat in ochii nstri, si sa jigneasca si sa fie plin de ranchiuna fata de o actria atat de tanara? Cum Dumnezeu vrem sa avem industrie de film de calitate daca aruncam cu blestematii si injurii asupra tinerilor care se chinuie sa faca film si reusesc sa primeasca recunoastere internationala?

Cand o sa ai tu un film la berlin sau cannes, atunci sa vii cu o opinie.

Si sa te abtii de la halucinatii de tipul "ada are aere de vedeta". Domnisoara a fost de o modestie exemplara si isi cunoaste locul foarte bine si nu a facut decat sa raspunda punctual intrebarilor care i-au fost adresate.

Last edited by illotempore2002 : 22 Mar 2010 at 08:05.
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:05   #46
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Originally Posted by illotempore2002:
Cand o sa ai tu un film la berlin sau cannes, atunci sa vii cu o opinie.
Cu asta nu sunt de acord - e o exagerare grosolanä.
Mult mai rezonabil e asa:
- Când vei vedea filmul, atunci sä vii cu o opinie - exprimatä obiectiv, competent si cu bun-simt.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:12   #47
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
Da, grosolana. Pe masura exprimarilor si ideilor lui.
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:16   #48
rc-st.
Senior
 
rc-st.
 
Join Date: Dec 2009
Posts: 91
am cascat la film dupa ce tipul a spart geamul acela si o ameninta pe tipa cu plasticul la gat
am cascat pentru ca din acel moment stiam exact cum va decurge filmul si nu mai ramanea nici o urma de surpriza
eu privesc filmul din alt punct de vedere si stiu ca e doar un film, e imposibil sa ma implic in film, sa tin cu un personaj sau cu altul sau sa imi fie frica deoarece stiu ca e doar un film si vad toata mecanica din spatele filmului
parca mai demult uitam de mine pe la filmele lui welles... dar s-ar putea nici acelea sa nu ma mai pacaleasca
rc-st. is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:17   #49
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Originally Posted by illotempore2002:
Da, grosolana. Pe masura exprimarilor si ideilor lui.
Ideea era sä STINGEM conflictul, nu sä-l înväpäiem si mai mult.
Stim toti cä lui Keep i se pune uneori pata pe câte ceva, färä nici un motiv - iar dacä-i facem observatie prieteneste si rezonabil, întelege si se linisteste imediat; în schimb, ripostele provocatoare îl întärâtä si mai mult - ceea ce înteleg perfect, cä meteahna asta o cam am si eu...

@rc-st.:
Tot nu mi-ai spus care Urs de aur.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 08:54   #50
keepwalking
Guru
 
keepwalking
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 2,598
nu pot decat sa-mi manifest surprinderea vizavi de modul in care ati inteles ce am spus eu.
i-am zis dragomarei ca e firesc ca, atata vreme cat esti implicat in realizarea unui film din pozitii cheie (actor, regizor, scenarist) "sa te pregatesti de a ti-o lua in freza".
e vreo frustrare aici?
nu. pur si simplu, i-am explicat dragomarei ca nu trebuie sa o planga pe actrita din "eu cand vreau sa...", pentru ca, din momentul in care s-a angajat la o astfel de expunere publica, trebuie sa fie pregatita si pentru atacuri, cum am inteles ca a fost si cel al tamarainsei.
apoi am zis ca actrita respectiva are o moaca naspa.
asa imi pare mie din trailer (am subliniat faptul ca n-am vazut filmul, ci doar trailerul).
e vreo problema si aici?
apoi am zis ca n-ar fi prima oara cand un film bun (am spus BUN, illotempore, e si aici vreun semn de frustrare?!) propulseaza, temporar sau nu, o actrita de mana a treia. SI AICI AM VORBIT LA MODUL GENERAL si va rog sa cititi cu atentie mesajul meu! e scris negru pe alb acest lucru!
de ce incepeti sa scoateti doar frazele care va convin voua pentru analize "psihologice", nu inteleg.
ati umplut o pagina intreaga, de sus pana jos, cu tot felul de etichete la adresa mea.
asadar, illotempore2002, nu am scris nicaieri ca "eu cand vreau sa fluier, fluier" e un film prost, nu m-am legat de regizor, de scenariu.
si atunci, de unde tragi tu concluzia, invechita de altfel, ca as fi frustrat?

iata si mesajul meu:
dar de ce atata bun samaritemism? e actrita, prin urmare o persona publica, sa-si asume statutul si riscurile care decurg de aici.
pe vremuri se arunca cu rosii in actorii de pe scena.
acum n-avem voie sa spunem doua vorbe?
nu vorbesc de filmul asta, ci, in general, ca principiu.
esti actor, regizor, scenarist? pregateste-te sa ti-o iei in freza!


e ceva neadevarat din ce am scris aici?
nu cred.
si primul mesaj:

eu n-am vazut filmul, am vazut doar trailerul, dar e foarte posibil ca o actrita de mana a treia sa se afle in treaba intr-un film bun si de-aici, hop, sa se creada vedeta.
are si o moaca naspa, sa recunoastem.
si-apoi eu nu cred in actorii de film care n-au trecut prin filtrul teatrului.
stiti cu totii ce consum nervos si fizic este intr-o piesa de teatru.
sa treaca mai intai de examenul scenei si dupa aia sa-si umfle penele de star cinematografic sau ce-o fi ea.


e si aici ceva care aduce a frustrare, illotempore202??!

Last edited by keepwalking : 22 Mar 2010 at 08:58.
keepwalking is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:02   #51
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
De unde sä ia Urs de aur...?
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:07   #52
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
Pitbul ai facut o obsesie. Ce dracu ai?
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:19   #53
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
OK, o iau pe scurtäturä:
"Ursul de aur" nu existä! Marele premiu de la Berlin este Ursul de argint!
...Dacä am vreo obsesie prin zonä, este cea a ignorantei: oameni care se bagä-n vorbä fiind complet pe din afarä. Când ti se face onoarea de a fi invitat la un eveniment dintr-un domeniu complet sträin tie, te comporti civilizat, deschizi ochii si urechile si retii si tu tot felul de lucruri noi - nu casti o gurä cât o surä, înfigându-te sä spui zgomotos tâmpenii incoerente si ostile (nici acolo, pe loc, nici ulterior, de dupä paravanul computerului!)
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:24   #54
StefanDo
Super Moderator
 
StefanDo
 
Join Date: Oct 2006
Posts: 3,571
ba nu, marele premiu la berlin e ursul de aur, anul asta l-au luat turcii
marele premiu al juriului, urmatorul ca importanta, este un urs de argint, anul asta l-au luat romanii

prin umare ce a zis rcst sau cum il cheama e f. corect
__________________
This is not THE END...
StefanDo is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:28   #55
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Si atunci de ce tu însuti, într-un mesaj mai vechi (chiar din zilele festivalului), ai spus cä Ursul de Argint e Marele Premiu? Era vorba de o controversä similarä.

L.E.
Gata, am lämurit-o. Citisem eu pe fugä. E în topicul ästa:
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...#post1496 652

Last edited by Pitbull : 22 Mar 2010 at 09:40.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:41   #56
StefanDo
Super Moderator
 
StefanDo
 
Join Date: Oct 2006
Posts: 3,571
cred ca te referi la intrebarea lui floydman, care se mira de ce in articolul meu premiul lui serban era "marele premiu al juriului", iar la altii era "ursul de argint". I-am explicat ca la berlin premiul de regie, marele premiu al juriului si parca si cele de interpretare sunt TOATE ursi de argint. Trofeul suprem este totusi ursul de aur.
__________________
This is not THE END...
StefanDo is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 09:45   #57
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Da, de fapt, la discutia aia mä refeream.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 10:09   #58
pipes
Guru
 
pipes
 
Join Date: Dec 2009
Posts: 545
INFO si aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Berlin_..._Film_Festival
pipes is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 11:07   #59
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
Totusi, am scris 4 pagini la acest topic si nu am vorbit despre film aproape deloc. Cred ca e cazul sa existe un inceput si pt asta, nu?

mi-a placut foarte mult filmul. Nota 10 din 10. Nu am ce sa-i reprosez. Povestea e consistenta, si se construieste pe masura ce inaintezi in film. Creste gradat in intensitate pornind de la simpla poveste a unui adolescent ajuns in inchisoare pana la complexitatea unei vieti, a unui destin de familie si a unei tragedii personale. Ca si cum privirea macroscopica, de undeva de sus, se apropie si devine una microscopica,plecand de la imaginea de ansamblu si ajungannd la particulele elementare ale istoriei.

Am fost si sunt in continuare impresionata de personajul principal si de actorul George Pisteranu. Incredibil pt un pusti de 19 ani (aproximativ, e anul 1 la UNATC la actorie) sa duca un asemenea rol in spate, de o complexitate atat de mare si atat de schimbatoare. Practic duce tot filmul in spate, chiar daca apar o multime de alte figuri pe langa, fiecare cu rolul lui important. Pur si simplu Pistereanu este o revelatie si daca a facut un rol atat e special, restul vor fi piece of cake pt el.

Filmul are multe momente de tensiune, nu doar un singur punct culminant, te tine lipit de scaun, pe verticala, nu pe orizontala, si vibrezi odata cu evolutia situatiei lui complicate. Are si cateva note umoristice si cred ca ar mai fi fost loc de ceva umor pe ici pe colo in film, intrucat la un moment dat devine totul prea grav. Voua cum vi s-a parut, ati simtit nevoie de un pic de contrabalans in tonul serios?

Last edited by illotempore2002 : 22 Mar 2010 at 11:10.
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Mar 2010, 11:51   #60
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"Eu, când vreau să fluier, fluier!" - Un pumn în plex...
...şi nu te mai dezlipeşti din scaun

Rarissime sunt secvenţele, şi cu atât mai puţine filmele, care m-au "lovit" vreodată în sens aproape fizic. Nu e de mirare pentru nimeni că "City Lights", "Stalker", "The Conversation", "Eraserhead", "One Flew Over the Cuckoo's Nest", "Pulp Fiction", Hiroshima, mon amour¯, "Siberiada" sau "Patru luni, trei săptămâni şi două zile" au acea forţă de impact care te ţintuieşte în faţa ecranului, paralizat, de la un moment dat şi până se termină. În ceea ce priveşte debutul lui Florin Şerban, secvenţa-detonator este vizita mamei la puşcărie - aflată chiar în mijloc, cu rolul vizibil de "Mid-Point" (pentru a fi urmată imediat de acel "point-of-no-return": pumnul dat psihologului) Până atunci, treaba mai mersese cum mai mersese. Unii ar putea spune că filmul demarează greoi, şi se trezeşte abia pe la jumătate - fals: prima parte decurge subtil, pe fond, pregătindu-şi datele şi acumulând tensiunile pentru acel moment când the shit hits the fan şi, în continuare, nimic nu va mai putea fi ca înainte.
De fapt, scenariul e construit de Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban cu o rigoare remarcabilă - dar nu mecanică şi anostă, ci dimpotrivă: principalele lui articulaţii şi relaţiile dramaturgice dintre ele formează o structură originală şi îndrăzneaţă, care ar merita un comentariu detaliat aparte. Lucrurile stau cu atât mai interesant, cu cât geneza întregului film comportă şi un element esenţial de improvizaţie şi cine-verité, pentru a cărui asimilare era necesară o structură scenaristică extrem de elastică - fără a intra în detalii aici, mă refer la modul în care s-a colaborat cu interpreţii neprofesionişti (deţinuţi şi gardieni), care prin însăşi natura lui impunea o mare mobilitate şi adaptabilitate regisorală, pe canavaua unui scenariu care, astfel, numai rigid nu-şi putea permite să fie.
Sub acest aspect, "Eu, când vreau să fluier, fluier" se desprinde perceptibil de estetica minimalistă a ultimului deceniu - începând să contureze, foarte posibil, pasul imediat următor. Recent, într-un articol din "Adevărul", Alexandra Olivotto, în dialog cu Anca Grădinariu, Ada Roseti, Andrei Gorzo, Andrei Creţulescu şi Mihai Chirilov, analiza coordonatele etapei actuale prin care trece minimalismul şi perspectivele unei evoluţii în continuare onorabile, evitând autopastişele şi căderile în clişeizare. Florin Şerban, deşi se trage funciarmente din minimalism (unitate strânsă de timp, spaţiu şi acţiune, mijloace economice, deconstructivism), inclusiv cu componenta sa aşa-zis "mizerabilistă" (cum îi etichetează detractorii semidocţi elementul specific de realism frust şi adesea dur, cu accente naturaliste), construieşte o viziune regisorală sensibil diferită: dezvoltarea interioară a personajelor sugerează dimensiuni mai ample, naraţiunea urmează un ritm mai nervos, şi în primul rând decupajul aplică o altă concepţie, mult mai elaborată - cu implicaţiile fireşti la nivelul montajului (aici, executat cu fler şi mână sigură de Sorin Baican şi Cătălin Cristuţiu). Dacă minimaliştii folosesc acumularea de tensiune pe parcursul unor cadre lungi, cu respiraţie amplă, minuţios elaborate compoziţional şi mai ales temporal, între care tăieturile de montaj survin rar şi cu un impact mult sporit, Florin Şerban reformulează aceleaşi elemente de limbaj filmic într-o chimie mai compactă şi mai incendiară. În prima jumătate, când de-abia se construiesc premisele, domneşte un calm aparent, exprimat prin compoziţii placide şi echilibrate (exterioarele penitenciarului, aleile pe care Silviu de deplasează solitar sub dogoarea soarelui de amiază, cadrele largi ale sălii de mese sufocată sonor de manele), printre care survin calupuri de decupaj nervos, cu mişcări de cameră surprinzătoare şi derutante (spălătorul, confruntările verbale încordate, sau aceeaşi cantină, la nivelul cadrelor strânse, urmărind şirurile de deţinuţi la mese). Se remarcă, îndeosebi, ştiinţa lui Florin Şerban de a clădi tensiuni cu ajutorul unor suprapuneri surprinzătoare între imagine şi sunet - de exemplu, prim-planul lui Silviu la gard, privind anxios şi stresat spre poartă, în timp ce apropierea gardienilor e comunicată strict auditiv, prin strigătele de somaţie şi tropăitul paşilor în fugă - procedeu reluat şi în secvenţa finală, pe şoseaua în asfinţit. Sper ca autorul să nu cadă în capcana de a repeta pe viitor, până la saţietate, această figură de stil care deocamdată i-a reuşit atât de bine. În orice caz, procedeul mai are şi efectul de a scoate în evidenţă valenţele designului audio al lui Florin Tăbăcaru, constituit savant cu discreţie, printr-o împletire abilă a diverselor "piste sonore" din penitenciarul pierdut pe câmpiile Dobrogei.
Un alt element definitoriu al stilului regisoral şerbănesc (îngăduit fie-mi să-i zic astfel) îl constituie, cam la fel ca la Porumboiu, dar cu o netă tuşă personală, compoziţiile plastice aparent aleatorii, dar cu mare forţă de sugestie – de exemplu, în camera de interviu unde se desfăşoară toată treilea finală a filmului: relaţia între ferestre, mese şi cele câteva obiecte puse pe acestea. I se adaugă grija faţă de felurile alte detalii, ca diversele planuri ale perspectivei (trecerea abia simţită a spinării lui Mihai Constantin prin curte, dincolo de fereastră), sau câte un amănunt de comedie involuntară care, prin contrast, potenţează şi mai mult dramatismul (gardianul care aleargă în paralel cu maşina).
Sunt inevitabile rapelurile la alte filme de gen - şi, din fericire, favorabile pentru Florin Şerban. Secvenţa readucerii lui Ursu după evadare constituie un citat onest din "Midnight Express" (Alan Parker, 198), evitând însă capcana similitudinilor explicite (practic, este o abordare diferită, dar şi deferentă, a aceleiaşi formule), dar cel mai puternic se resimte înrudirea cu actualul «Un Prophète» al lui Jacques Audiard - faţă de care orice formă de "inspirare" e complet exclusă, dată fiind cvasi-simultaneitatea realizării lor. Asemănările dintre Silviu şi Malik sunt frapante - atât la nivelul personajelor, cât şi la cel al tratării lor regisorale şi actoriceşti. Fără a-l cunoaşte personal pe Tahar Rahim, dar având acest privilegiu în privinţa lui George Piştereanu, pot spune cu deplină autoritate că tânărul nostru student în anul întâi oferă o compoziţie surprinzătoare. Dacă Audiard urmărea parcursul lui Malik de la boboc, prin ierarhia rangurilor de "săgeată", până la "jupân" şi, finalmente, mare boss mafiot ieşind liber pe poarta închisorii, cu suita autovehiculelor de forţă după el, povestea lui Silviu începe din ipostaza de "jupân", pentru a-i urmări declinul până la "sclav" - sacrificiu liber asumat, în numele principalei sale nevoi dramatice (temă asupra căreia voi mai
reveni). Şocantă, însă, este discrepanţa dintre Silviu cel dur pe tot parcursul evoluţiei sale, o semi-fiară a cărei umanitate, prin contrast, se conturează şi mai puternic, şi George, un firicel de băiat ca un paj, pe care la prima vedere l-ai distribui eventual în rolul fiului ascultător dintr-o familie de oameni cinstiţi (cum tot juca, acum vreo treizeci şi cinci de ani, Costică Fugaşin). Aici, meritul revine atât talentului său nativ, cât şi profesionalismului robust al lui Florin Şerban, cei doi lucrând împreună luni de zile pentru a-l identifica pe Silviu înăuntrul lui George şi a-l scoate treptat la suprafaţă – o muncă de creaţie actoricească din care mulţi ar avea ce învăţa.
Foarte interesantă se relevă relaţia cu Ana – personajul pandant, revelator pentru anumite laturi esenţiale ale personalităţii eroului. Dincolo de frumuseţea ei nativă, necesară spre a justifica atracţia erotică a lui Silviu (nici un moment dusă mai departe de proiecţiile fanteziste din timpul tracţiunilor la bară), Ada Condeescu şi-a asumat sarcina aparent ingrată a semi-pasivităţii, auto-estompându-se în mare parte, conform principiului "less is more", spre a deveni astfel reperul fix, stabil, în raport cu care creşte frământarea incendiară şi autodestructivă a protagonistului din final – în plus, şi din aceleaşi considerente, însuşi personajul Anei în sine ar putea descuraja o eventuală actriţă cu veleităţi vedetiste: construită dramaturgic şi tipologic cu un fin simţ ale realităţii, Ana e exact tipul studentei la sociologie stereotipă şi limitată, care cu ocazia practicii în penitenciar se pomeneşte absorbită într-un vârtej de evenimente ce o depăşesc complet. Două secvenţe se disting ca definitorii pentru sinuozităţile acestui personaj: izbucnirea de plâns nervos şi, mai ales, epilogul cu cafeaua - secvenţă pivot a întregului episod final: reacţiile ei discrete, atent dozate, marcate de vestigii tăioase ale tensiunilor remanente după experienţa care a marcat-o pe viaţă, întregesc atât personajul, atât relaţia cu Silviu, cât şi desenul pe care-l va urma destinul acestuia. În fond, drama prin care a trecut eroul are veritabile accente tragice: la un pas de eliberare, şi-a asumat sacrificiul următorilor douăzeci de ani, pe care-i va petrece tot în detenţie, numai pentru a-şi salva fratele de la o soartă asemănătoare. Odată clarificate aceste perspective sumbre, Silviu se agaţă cu obstinaţie de capriciul aparent neînsemnat al invitării Anei la o cafea - episod singular şi ultim de viaţă normală, pe care şi-l revendică legitim înainte de a se resemna cu o detenţie înfiorător de prelungită. Practic, acea "ieşire cu Ana la o cafea" e tot ce-a mai rămas din libertatea de care-l mai despărţeau doar câteva zile, după patru ani de închisoare.
Pornind de aici, merită să analizăm construcţia extrem de riscantă, dar finalmente reuşită, a finalului. Un posibil cadru de încheiere ar fi fost cel al ieşirii cu maşina pe poarta închisorii; la fel de valabil putea fi şi momentul lăsării lui Ursu pe şosea. Dar, dacă la mulţi autori nehotărâţi sau redundanţi (gen Peter Jackson, de pildă), boala finalurilor succesive ia aproape aspecte cronice), aici în schimb avem de-a face cu un final nu liniar şi repetitiv, ci construit în trepte convergente spre secvenţa-cheie a cafelei - imediat după care, cea cu adevărat ultimă, pe drum, pune un punct teribil de dureros întregii poveşti. De reţinut, ca exemplu al rigorii cu care s-a lucrat, şi faptul că la montaj au eliminat o secvenţă tranzitivă la care ţineau mult, cu maşina străbătând un peisaj de o frumuseţe rară, numai fiindcă ar fi afectat ritmul întregului episod, împingându-l spre acel tip de lungiri tautologice pe care le menţionam mai sus.
Revenind la galeria actorilor, desigur că nu putem avea decât cuvinte de laudă la adresa lui Mihai Constantin, care se achită cu aplombul şi fineţea lui obişnuite de un rol care oricum nu i- ar fi pus nici un fel de probleme: directorul închisorii, banal prin însăşi natura funcţiei, "omul potrivit la locul potrivit" în cel mai searbăd sens al noţiunii, ca un paratrăsnet masiv şi steril pentru toate descărcările electrice decanşate de rebeliunea lui Silviu. În schimb, o prezenţă absolut trăsnitoare este a Clarei Vodă, suport şi motor al acelei secvenţe-cheie care spuneam că m-a năucit ca nicicând: vizita. Pornind de la un tandru-pisicos "Ce faci, măăă...?", Clara îşi desfoliază gradual personajul spre a releva tipul de mamă frivolă, egoistă şi iresponsabilă care-şi condamnă indirect copiii la degenerare, în tot ce poate avea mai hidos şi repulsiv. Nuanţele se dezvăluie în straturi, completând un portret din ce în ce mai complex şi mai puternic, până la urlete şi dezlănţuiri de violenţă fizică. Contribuie enorm şi părul de un blond ieftin şi fals, cu rădăcini castanii, care se potriveşte ca nuca-n zic cu trăsăturile Clarei, şi mai ales felul cum camera lui Marius Panduru se apropie de ea pas cu pas, de la planurile largi iniţiale, ce par să includă o vampă oarecare, până la acele grosplanuri din punctul culminant al jurământului, relevând toată nimicnicia şi nevolnicia individei.
De altfel, fotografia lui Panduru reprezintă alta dintre marile reuşite ale filmului - o imagine "rough" cu deliberare, granulată brutal şi colorată în tonuri adesea suprasaturate, în ton cu atmosfera locului, evoluţia poveştii şi sentimentul de fatalitate pe care-l imprimă irezistibila caniculă a amiezelor de vară ce strivesc iar şi iar bruma de umanitate a personajelor.
Despre modul în care au lucrat cu deţinuţii, ca şi despre intenţiile civice şi educaţionale ale filmului (proiectarea lui în penitenciare va începe foarte curând), ar fi de spus mult prea multe ca să încapă în spaţiul acestei analize. Se impune, totuşi, să insist asupra unui anumit aspect definitoriu: în mare parte, drama se declanşează din cauza neputinţei de a comunica. Observându-l pe Silviu cum ia rând pe rând atâtea decizii pe cât de eroice, pe atât de amarnic greşite, orice om normal se va întreba inevitabil: de ce nu spune clar ce are pe suflet? De ce nu-i explică directorului că se teme pentru fratele său? De ce nu apelează la ajutorul cuiva sau al altcuiva...? Da, aşa am face noi, "civilii" - dar reacţiile lui Silviu au la origine reticenţa extrem de închistată, autistă aproape, a puşcăriaşilor, care mai curând ar suporta cele mai atroce chinuri şi umilinţe, decât să-şi deschidă sufletul. Astfel, "Eu, când vreau să fluier, fluier" îşi atinge adevăratele dimensiuni: un film despre o lume cu neputinţă de imaginat pentru cei din afară, despre o umanitate schilodită în etape - o dată, prin inconştienţa factorilor răspunzători iniţiali (părinţi, şcoală, etc.), şi a doua oară, prin neputinţa şi hibele sistemului care ar trebui să gestioneze recuperarea socială şi morală – de remarcat că Florin Şerban menţine o distanţă sobră, fără nici un accent didactic sau moralizator, nearătând cu degetul pe nimeni: nici pe respingătoarea mamă, nici pe bonomul director, nici pe gardienii brutali prin natura meseriei, şi evident nici pe confraţii de detenţie care desăvârşesc la nivel "executiv" opera dezumanizării. În aceste condiţii, actul lui Silviu, cu toate aspectele lui mai mult decât reprobabile, se arcuieşte undeva spre sublim: sacrificiul de sine pe cât de crud, pe atât de deliberat, numai pentru a-şi salva fratele de la un destin similar. Nimic mai simplu - şi, totodată, cât de complex...!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
21-22 martie, 2010
Bucureşti, România

Last edited by Gloria : 22 Mar 2010 at 15:24.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 08:51.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells