"Nunta mut?"

[Led-Ze-Pencil]

Well?

[Pitbull]

"Nunta mutã" - O lume creatã de Horaþiu Mãlãele
A face film doar când ai ceva de spus

În condiþiile în care cinematografia românã actualã, aflatã încã în cãutarea propriei identitãþi, printre numeroasele reuºite atât de surprinzãtoare din ultimii ani (care pot fi ºi derutante!), mai e parazitatã de insistenþa nocivã a multor dinozauri care de ani de zile dovedesc repetat cã nu mai au nimic de spus, ba chiar ºi meseria au uitat-o (în loc de a îmbãtrâni nobil, ei murind prematur), debutul lui Horaþiu Mãlãele era aºteptat cu un scepticism profund, sau chiar cu "strângere de inimã", cum preciza la conferinþa de presã venerabilul meu coleg Ion Bucheru. Horaþiu provine din acea generaþie care, deºi beneficã pentru filmul românesc la vremea ei (anii '70, mai ales a doua jumãtate), s-a perimat atât de urât dupã 1989. Era de aºteptat, cu spaimã, un film haotic ºi greoi, încropit din petice ale meseriei furate pe platou (omul are o carierã prestigioasã), ºi marcat de cel mai nesuferit veleitarism.
Slavã Domnului, admirabila surprizã a întâlnirii vizuale cu "Nunta mutã" a anulat decisiv toate aceste temeri. Ca un motiv fundamental al reuºitei, se distinge faptul cã autorul nu s-a aruncat sã filmeze doar din ambiþia nesãbuitã de a face ºi el film (ca atâþia alþii - actori, operatori, etc. - pe care-i usturã palmele sã treacã ºi în spatele aparatului), ci pentru cã pur ºi simplu avea ceva de spus. Aberaþia tragicã a acestui tip de eveniment, definitoriu pentru nivelul la care ajunsese genocidul fizic ºi moral în cea mai abuzivã perioadã a comunismului, stalinismul târziu, era puternic întipãritã, de zeci de ani, în memoria afectivã a lui Horaþiu Mãlãele, revendicându-ºi stãruitor exprimarea. Pentru un neavizat, ar putea pãrea surprinzãtor faptul cã o asemenea personalitate artisticã, aflatã sub semnul comicului de facturã exploziv-tembelã, ºi-a aflat afinitãþi cu o temã atât de tragicã - dar, la o privire mai atentã spre profilul artistic al lui Horaþiu, explicaþiile nu vor întârzia sã aparã. Îmi vine în minte una dintre cele mai tulburãtoare dintre creaþiile lui din teatru, maiorul din "Familia Tóth", de Sütó Andras, pe scena de la Nottara - un ofiþer de un comic irezistibil, zbuciumat ºi chiþcãitor în cheie absurdã, care teroriza insuportabil o comunitate paºnicã, pentru ca în final sã fie mãcelãrit de tatãl cãruia-i ajunsese cuþitul la os. O formulã asemãnãtoare regãsim ºi în "Nunta mutã", care abordeazã o realitate funestã cu aceleaºi mijloace ale umorului absurd. În fond, avem de-a face aici cu principala calitate a filmului - intuiþia de a împleti atât de organic fiorul tragic cu trepidaþia comicã.
La nivel de scenariu, Horaþiu Mãlãele a apelat la ajutorul lui Adrian Lustig, doctor în computere, afirmat dupã 1982 ºi ca scriitor (ºase volume publicate, plus ºapte piese ºi scenarii, dintre care cea mai cunoscutã este "Poker", jucatã la Radio România Actualitãþi ºi Teatrul de Comedie (2004) - pe care vrea s-o ecranizeze, vai, Sergiu Nicolaescu...! Lectura scenariului relevã o bunã cunoaºtere a regulilor de construcþie dramaticã, marcatã însã de anumite incertitudini în privinþa specificului structural cinematografic. Astfel, deºi construitã ascendent, povestirea curge totuºi liniar, cu principalele noduri scenaristice (plot point 1, mid-point, plot point 2) marcate doar la nivel de peripeþii, cu dezvoltãri insuficiente ale angajamentelor dramaturgice proprii unor asemenea articulaþii definitori pentru construcþia unui film (concret, ele fiind: cererea în cãsãtorie, anunþul morþii lui Stalin, ºi izbucnirea zgomotoasã care risipeºte muþenia nunþii; primul ºi ultimul sunt simpliste, iar cel median, deºi prilejuieºte o secvenþã admirabilã în sine, rãmâne totuºi cam autoconþinut). Nu lipsesc instanþele notoriei "puºti cehoviene", cunoscute oricãror autori de piese ºi scenarii, dar ºi acestea rãmân mai degrabã la nivelul declarativ al unor semne premonitorii, fãrã a cãpãta valenþe determinante în desfãºurarea acþiunii. Dialogurile scrise erau dominate cam mult de giumbuºlucuri tip scheci de televiziune. În sfârºit, o hibã vizbilã a scenariului se relevã la nivelul celor douã coperte din zilele noastre, care nu se asociazã nicicum cu intriga povestirii, servind doar drept pretext superficial, tangent sub-plotului metapsihic la rândul lui angrenat doar parþial în sistem - toatã povestea Smarandei, atât ca tânãrã sedusã, abandonatã ºi nebunã, cât ºi ulterior, ca fantomã semi-materializatã, nu aduce nimic semnificativ în relaþie cu drama personajelor principale; cel mai strâns punct de contact între cele douã povestiri este, evident, momentul violului ucigaº - iar o dezvoltare abilã, în plan structural, a semnificaþiilor pornite de aici ar fi putut crea o sintezã cu adevãrat metafizicã, nu doar enunþiativã. Per ansamblu, avem un scenariu plin de bune intenþii, pe care ºi le împlineºte în proporþie apreciabilã, dar fãrã a depãºi, la nivel general, un palier valoric mediu.
Din fericire, prima calitate regisoralã a lui Horaþiu Mãlãele se evidenþiazã tocmai în raport cu aceste limite ale scriiturii, pe care reuºeºte sã le cenzureze, sau sã le revalorifice, potenþându-le artistic; astfel, ca sã dãm doar câteva exemple, glumiþele ieftine ale personajelor sunt fie periate, fie îmbogãþite cu nuanþe critice (spre deosebire de cabotinãria ieftinã a acelor comedii vulgare în care, dimpotrivã, gagurile sunt supralicitate la modul: "aici tre' sã vã râdeþi - hahaha!" - ca sã nu mai vorbim de detestabilele hohote din off). În text, întoarcerea în trecut începe cu o secvenþã eroticã în lan - fundul gol al lui Iancu sãltând printre grâne (gag licenþios destul de banal). Pe peliculã, însã, vedem o superbã imagine a ogorului portocaliu topit de soare, unduindu-se în caniculã, pe fondul verde-închis al pãdurii, ºi dintr-o datã dintre spice explodeazã torsurile goale ale celor doi tineri, ridicându-se într-un zdrobitor climax simultan (un "orgasm ancestral", cum li-l descria Horaþiu la filmare - dupã care îmbrãcarea lor precipitatã se deruleazã în cheie comicã, anulând orice trivialitate a nudurilor, pe muzica sãltãreaþã a lui Alexandru Andrieº (alt mare merit al filmului). Vom regãsi aceeaºi temã în secvenþa amorului din grânar, îmbinând într-o reþetã similarã, dar cu dozaje diferite, comicul ºi poeticul - inclusiv valenþele premonitorii ale imaginilor cu Mara îngropatã treptat în grâu de impulsurile lui Iancu (una dintre cele mai frumoase imagini erotice vãzute vreodatã în filmul românesc).
Pe de altã parte, secvenþele sub-ploturilor (circul, fantoma) dobândesc prin filmare o forþã de impact vizual extrem de expresivã, recuperând în sine, ca imagini cinematografice, o parte din suporturile absente în plan structural. Avem aici de-a face cu a doua virtute definitorie a regisorului Mãlãele: un puternic ºi complex simþ vizual. Iar efectul acestor douã laturi ale talentului mãlãelian, în raport cu parþiala lipsã de unitate a scenariului, contureazã o a treia, ºi mai importantã - acea capacitate de sintezã obligatorie oricãrui regisor, atât în teatru cât mai ales în film. Prea multor producþii româneºti li se aplicã, din pãcate, observaþia criticã formulatã profan la modul: "are multe idei bune, da' nu se leagã..." Horaþiu ºtie sã lege strâns, organic, majoritatea elementelor care în text rãmãseserã mai mult sau mai puþin disparate - atât pe axa intrigii, cât ºi în zona sensurilor ºi a implicaþiilor - conferind filmului o unitate pe care n-am mai întâlnit-o, în ultimele douã decenii, decât la minimaliºti ºi la Nae Caranfil, iar înainte de 1989, nici atât. Aceeaºi dimensiune substanþialã a modului lui Horaþiu Mãlãele de a simþi regisoral se recunoaºte în diversele trimiteri ºi "figuri de stil", care apar prin film: tratarea în cheie burlescã a incidentelor comice cu echipa agitatorilor la proiecþia filmului de propagandã stalinistã (evitând astfel capcana satirei politice ieftine, atât de des vizitatã dupã 1989), aerul fellinan declarat al circului (mai ales în secvenþa halucinantei sale sosiri nocturne în sat), accentele de expresionism german, imaginile de tip Miklós Jancsó, sau atmosfera de tip Wajda din nãvala soldaþilor prin pereþii sparþi, spre final.
Acestui lãudabil simþ sintetic nu i-a lipsit decât o ultimã cheiþã, pentru a face din "Nunta mutã" un film cu adevãrat excelent - ºi ajungem aici la una dintre principalele sale "probleme", care a suscitat numeroase controverse ºi critici parþial justificate. I s-a reproºat cã e prea teatral - nu numai la nivel exterior, cât mai ales în sfera acþiunilor propriu-zise. Dacã stãm sã ne gândim bine, excesele paranoide ale nuntaºilor obsedaþi sã nu producã nici cel mai mic zgomot depãºesc cu mult chiar cele mai îngãduitoare rigori ale realismului - sã ne gândim, numai, la trucul de a folosi un taraf care mimeazã cântatul, miºcându-ºi instrumentele în gol ºi înfundând trompetele cu ºtergare, ca sã nu scoatã nici un sunet (ºi mai sunt, în jur, multe altele asemenea). Evident, fiecare dintre aceste acrobaþii este improbabilã, iar acumularea tuturor la un loc, într-o casã de oameni de rând, frizeazã imposibilul. Numai cã... aici e-aici! În primul rând, ingeniozitatea lor e captivantã, sclipitoare ºi de un haz nebun (momentul când lui Tudorel Filimon îi cântã maþele, declanºând teroarea sincronizatã a tuturor nuntaºilor, e irezistibil); în al doilea rând, cum remarca Daniel Borodi dupã proiecþia specialã pentru forumul Cinemagia, totul se leagã într-o metaforã amplã a muþeniei impuse sub comunism - creând astfel deschiderea spre o mai permisibilã desprindere de realitatea cea mai strictã. Tot ceea ce se întâmplã acolo þine de zona licenþelor artistice, proprii convenþiilor teatrale - iar de aici porneºte ºi acuzaþia de "teatralism" adusã filmului. Într-adevãr, pe o scenã, diorama semi-absurdã a nunþii mute ca atare ar fi funcþionat perfect. Pe ecran, ea devine mai greu de acceptat - dar nu imposibil, cu condiþia de a i se oferi suporturile necesare (ºi nu la nivel de pretext, ca niºte proptele, ci chiar în planul de fond al motivaþiilor).
Aceasta e ºansa ratatã de Horaþiu Mãlãele, acea "cheiþã" menþionatã adineaori - care se gãsea tocmai în cele douã coperte contemporane la rândul lor doar parþial rezolvate.
Aºa cum stau lucrurile, secvenþele din prezent mai mult stricã decât rezolvã. Membrii echipei de filmare porniþi la vânãtoare de fenomene paranormale sunt cabotini, expliciþi, stereotipi (spre deosebire de personajele atât de fin dozate, în stridenþa lor de o cu totul altã naturã, din trecut - dar fãrã ca acest contrast sã ducã la un efect creator ºi semnificativ, din pãcate...). Singurele merite ale prologului ºi epilogului subzistã, paradoxal, în prezenþa perenã a stafiei - care deºi slab angajatã dramaturgic, cum spuneam, prilejuieºte totuºi câteva imagini de mare efect, începând cu apariþiile fotografice de la început, pentru a culmina cu acel sublim cadru final, de-a dreptul tarkovskian, în care se pierde printre betoanele fãrâmiþate ale megalopolisului industrial ruinat (ce distanþã, faþã de modul diletant-obscen al lui Daneliuc de a filma, dând cu stângu-n dreptul ºi fãrã sã spunã nimic, un decor similar, în "Legiunea strãinã"...!) Se mai adaugã personajul primarului Gogonea (preºcolarul Gogonel din trecut, acum îmbãtrânit), interpretat cu un aplomb cam formal de George Mihãiþã ºi orientat mai mult spre poante ieftine, gen Academia Caþavencu ("Cel mai paranormal lucru întâmplat aici au fost alegerile din '45: toþi au votat cu liberalii, ºi au ieºit comuniºtii, hã-hã-hã!" - sau schimbul final de replici dintre reporter ºi Mara bãtrânã: "Vrem sã vã luãm un interviu!" / "Ce sã ne mai luaþi...?", reproducând un banc politic just dar modest, vechi de prin anii '70, pe care din pãcate Horaþiu nu l-a mai înlocuit cu ceva mai bun, ca în alte cazuri). Mã mir cã regisorul n-a simþit ºansa admirabilã pe care i-o oferea acest personaj - cãci Gogonea este însuºi naratorul care ne va proiecta pe toþi în trecut, dar aceastã rampã funcþioneazã strict ca un pretext în sine ºi nimic mai mult. Or, rostul ei real ar fi fost tocmai acela de a amorsa viziunea caricaturalã, grotescã, neverosimilã, construitã cu atâta mãiestrie de autori pentru a-ºi compune metafora. Gogonea trebuia sã fie caracterizat din start ca un povestitor spectacular, fantezist, care le înfloreºte ºi le îmbârligã, exagerând fãrã sã falsifice - ºi astfel, proverbialul pas de la ridicol la sublim s-ar fi fãcut în cel mai firesc mod (mai ales cã, în '53, micul Gogonel tot trage din þoiurile de þuicã, inclusiv ca rãsplatã a mesenilor, când îl pun sã strige: "Tata-i sluga ruºilor!"; era firesc ca la maturitate sã-l regãsim ca alcoolic, iar asta ar fi justificat ºi mai mult hiperbolele: viziunea unui martor care oricum a vãzut totul cu ochi de copil, iar acum le mai amplificã ºi sub efectul bãuturii). Iar atunci, nici un cârcotaº n-ar mai fi avut vreo bazã realã sã acuze filmul de "teatralism".
Oricum, ca un argument suplimentar, rãmâne faptul cã viziunea aºa-zis "teatralã" (în sens mai mult bun decât rãu) a lui Horaþiu Mãlãele asupra realitãþii acelui sat generic creeazã o lume în sine - autorul a vrut anume sã evite orice localizare regionalã precisã, plasându-ºi acþiunea "undeva în România" (la un nivel anecdotic, în acest sens l-au ajutat ºi decorurile, la rândul lor uºor aspaþiale ºi atemporale, în urma faptului cã Mihnea Mihãilescu ºi-a amenajat faþadele caselor pe construcþiile western rãmase de la "Cold Mountain"). Orientarea naþionalistã (în sens bun) a lui Mãlãele se recunoaºte ºi în conotaþiile pe care le compune combinând uciderea Smarandei cu pata din naºtere de pe gâtul Marei, care reproduce conturul României (o Românie siluitã de ruºi). Lumea mãlãelianã (sau... mãlãelezã?) din secvenþa nunþii mute, ºi din satul unde se desfãºoarã aceasta, e la fel de nãstruºnicã precum autorul ei, compusã din caricaturi bizare, accente apãsate ºi o combinaþie de neghiobie abisalã ºi isteþime scãpãrãtoare. E remarcabil faptul cã regisorul a adunat aici o distribuþie de zile mari, începând cu cei doi socri - teluricul ºi neinhibatul Val Teodosiu, cu care se pot face minuni când ºtii sã-l þii în mânã (nu ca-n "Sistemul nervos" sau "Dincolo de America"), ºi versatilul Tudorel Filimon, cu mobilitatea lui de clown straniu. Le dã replica, în Gogonea cel bãtrân, Alexandru Marian Bindea, care chiar dacã nu aduce nimic nou, e inepuizabil în portretele tâmpeniei abisale pe care ºtie sã le compunã. Graviteazã în jurul lor, buni cum îi ºtim, Dan Condurache ºi Doru Ana, Ioana Anastasia Anton, Luminiþa Gheorghiu, ªerban Pavlu, ºi mulþi alþii - inclusiv Dana Dogaru ºi Anca Sigartãu (delicioasã cearta lor mutã, la masa de nuntã), George Ivaºcu (unul dintre politrucii tãlâmbi), Mihai Constantin (un naº plin de aplomb), sau Victor Rebengiuc ºi Tamara Buciuceanu, în rolurile din nou mute ale bunicilor senili (deºi, din pãcate, aici formula participãrii extraordinare nu mai funcþioneazã atât de bine: dacã Rebengiuc reuºeºte sã meºtereascã o micã bijuterie din parkinsonul moºului, Tamarei nu i se oferã resurse suficiente pentru a-ºi folosi, chiar ºi în condiþiile ultra-limitate ale unui asemenea cameo, inimitabiliul talent). Ca portret colectiv, acest personaj multiplu e admirabil, mai ales prin siguranþa cu care i se coordoneazã acþiunile la masã - unde, printre multe altele, momentul urmãrii angoasate a zborului muºtei oferã, poate, cel mai elocvent exemplu în acest sens.
Se disting, desigur, cei doi protagoniºti: Alex Potocean, deºi pe o scriiturã destul de schematicã, îºi confirmã datele identificate de Mungiu în "Patru luni, trei sãptãmâni ºi douã zile", creionând din câteva trãsãturi un Iancu credibil ºi dezinvolt, ºi mai ales Meda Andreea Victor, care beneficiazã în sfârºit de o ºansã meritatã, dupã farsele triste "ªi totul era nimic" sau "Aitilop": frumuseþea ei stranie, nearmonioasã, pe care aº plasa-o sub eticheta de "sex-appeal tragic", nu e numai tipic româneascã (tipologia Marei amintind, pe undeva, de personificãrile þãrii noastre prin tablouri patriotic-revoluþionare), ci are ºi o propulsie atemporalã similarã cu a Anei-Maria Marinca, în Otilia ei ce amintea de Antigona. Când atât de mulþi actori tineri ies din Matei Voievod pocnind de falsitate ºi cliºee, capacitatea lui Alex ºi a Medei de a fi în primul rând fireºti ºi spontani se impune ca un dat profesional deloc neglijabil - deºi, ce-i drept e drept, ºi-a spus cuvântul ºi ºansa de a lucra în regia unui actor ca Horaþiu Mãlãele, într-a cãrui personalitate se mariazã inteligenþa tãioasã, instinctul fãrã greº ºi, mai ales, o foarte bogatã experienþã.
...O experienþã ale cãrei perspective se aratã cât se poate de incitante, având în vedere felul cum "Nunta mutã" consacrã atât principalele valenþe regisorale ale lui Horaþiu, cât ºi o vizibilã putere de a-ºi conºtientiza ºi depãºi propriile greºeli. Sunt foarte curios sã vãd ce ne mai rezervã el pentru viitor - deºi se pare cã vom mai avea de aºteptat; spre deosebire de atâþia alþii, omul, cum am mai spus, recunoaºte deschis: "Nu þin morþiº sã fac filme doar ca sã mã aflu-n treabã; le fac numai când am ceva de spus."

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
16 noiembrie, 2008, h. 05:00-08:47
Bucureºti, România

[farabeuf]

Eu n-am vazut filmul, dar am remarcat ca nu a mers la nici un festival (fata de sute in cazul "tinerilor")

[Pitbull]

Welcome back! Sper sä ne întelegem ok de data asta.
Si - da, absenta lui de la festivaluri meritä atentie... Dac-ajung si la premierä, o sä-i întreb.

[farabeuf]

Hai sa nu intrebam oamenii la premiera chestii d-astea (chiar daca ei au umplut targul cu vestea ca sunt sigur in Cannes 2008, doar sectiunea mai e de vazut care-i)

[Pitbull]

OK, atunci le mänânc doar tratatia si le beau sampania - merit si eu, dupä poliloghia de mai sus, nu?

[Led-Ze-Pencil]

OK, atunci le mänânc doar tratatia si le beau sampania - merit si eu, dupä poliloghia de mai sus, nu?

Cu siguranþã cã meriþi, ai scris cu multã aplicãþiune, congraciuleiºãns! Oare ºi cocktailul de la premierã o sa fie pe muþeºte?

Ce bucurie cã a ieºit încã un film românesc bun! Bine cã au cheltuit banii pe ceva valoros. Perioada stalinistã era o temã bunã pe care puþini au tratat-o cum trebuie. Merg neapãrat sã-l vãd. Un lucru mã cam sperie: viol? Iar simboluri sexuale despre cum ne-a ftt în cr ºi pe toate pãrþile regimul sovietic? Am vãzut ºi în Cel mai iubit dintre pãmânteni, în barna cel de tristã amintire, ºi mai sunt.
În fine, o sã vãd filmul ºi dup-aia mã supãr sau nu.

[gionloc]

bai Pitbull,
atit ai invirtit lucrurile in cronica asta de creca au ametit !

pe de alta parte,
tu ai citit scenariul filmului si ai vazut ca a fost periat. da spectatoru nu creca simte asta. sau, altfel spus, o fi fost el periat, dar replicile tot nu is iesite din comun.

si nimic in filmul asta nu e iesit din comun, nemaivazut, sau la un relativ superlativ. si de fapt asta reiese si din cronica ta - ca filmul nu e nustiuce, insa, ca in cazul lui Elevator, dar la un nivel mai uman, iarasi ai plasat o sumedenie de cuvinte cu iz elogios, care, fara a fi laude in fapt, ramin ca termeni cheie in text si deformeaza imaginea de ansamblu asupra filmului. adica ii ridica nivelul calitativ.

ca si Purificare in teatru, ca tot vorbesti de teatralitatea din nunta muta - una nederanjanta, in opinia mea - si Malaele a creat un film care vrea sa dea seama despre complexitatea si diversitatea naturii si universului uman, iar imaginea de ansamblu pe care o degaja e de kitch comercial.

ceea ce nu e rau, doar sa fie prezentat ca atare. filmul nu e catastrofa, nicidecum, dar nu e o reusita artistica. oricite metafore vira autorul pe ecran (si, mama mama, toarna galeti intregi), filmul nu are cutezanta si dramatismul gestului savirsit de Icar (la care, evident, autorul trimite si ale carui insusiri le cauta).

nunta muta e ca o bijuterie contrafacuta: sclipeste, iti ia ochii prin suprafata, dar in spatele acelui luciu nu e nimic veritabil. sau, daca vreti, e ca zmeul pe care cineva se chinuie sa il ridice cind vintul nu sufla deloc. pur si simplu cade la pamint, oricit de tare il arunca spre vazduh autorul sau.

[farabeuf]

@ Pitbull
Poti sa-mi spui, te rog,:
1. Bati cu toate degetele la calculator?
2. Daca ai fi scris de mana, cam crezi ca ti-ar fi luat redactarea?
Intreb din perspectiva probei de critica a unui film la prima vizionare la CAV, EXTREM de dificila in opinia mea.

(stiu ca-s way off topic asa ca dupa ce vad raspunsul poti sa dileshti posturile)

merci

[civica65]

abia astept sa vad filmul. tema mi se pare geniala.

[Pitbull]

@Farabeuf:
1. Bat cu arätätoarele pe taste, si cu policele pe clapa de blanc; desi, de fapt, sunt patru degete (2x2), dactilografii zic "cu un singur deget" (indexul).
2. Asa e, analiza scrisä a unui film în primä vizionare e foarte grea; de vreme ce "Nunta mutä" fusese programat si pentru vizionarea noasträ forumeetingistä de ieri, am asteptat aceastä a doua proiectie (dupä prima - aia de presä, marti), ca sä-l analizez mai decantat (desi idealul - tangibil în anii '60-70, lejer utopic azi - ar fi trei: urmärirea actiunii, apoi familiarizarea, apoi analiza). Pentru tema voasträ de la C.A.V., cred cä trei ore ar fi un interval decent (totusi, ideal ar fi sä le oferi puilor douä vizionäri, mäcar pânä se rodeazä - dacä sunt conditii, desigur).

[Planmaker]

Daca farabeuf se refera la examenul de admitere, acolo se fac doua vizionari la inceput. Si, teoretic, daca se cere din nou, inca una pe la jumatatea examenului. Mai mult decat suficient, dupa parerea mea.

[farabeuf]

pitbull, deci reuseai (fizic, mental, cum draq sa zic?) s-o scrii de mana (la cat e de "mare" si complex e textul) in 3 ore ?

[Pitbull]

Hmm, nu, în nici un caz... Mi-e greu sä apreciez, n-am mai scris de mânä texte atât de lungi de prin '84, cred, nu mai stiu... Poate la vreo patru ore sä iasä...? Insä voiam sä zic cä nu e cel mai potrivit standard pentru studenti, eu sunt stufos, fastidios si prolix... Formarea lor cred cä s-ar plia mai echilibrat pe un barem de trei ore, în care sä scrie o analizä mai disciplinatä si compactä, cam cât jumate sau douä treimi din asta a mea de-aici.

[cornel]

Eu am vazut filmul impreuna cu o parte din voi (sambata trecuta la 11 - la matineu) din pacate nu am putut sa stau si la cafeaua (si prajiturica) de dupa si am mai vazut ca sala a ras in hohote la multe din poante si a aplaudat la sfarsit (lucru rar intalnit la cinema).

Imi voi face timp sa citesc ce a scris domnul Pitbull (cred ca este cea mai lunga cronica de pana acum sau ma insel?) si din cate stiu eu lungimea cronicii este direct proportionala cu aprecierea calitatii filmului...

In ceea ce priveste filmul, mi se pare o super tragi-comedie (desi a fost comparat cu Kusturica mie nu mi-a semanat deloc) , pornind de la scenariul scris de Adrian Lustig (merita sa vedeti la Teatrul de Comedie Nepotu' , Poker si Clinica) sustinut de recitalurile celor mai mari actori in viata din teatru (Dinica mai lipsea) si terminand cu magistralul regizor debutant in film, Horatiu Malaele.

[Pitbull]

Imi voi face timp sa citesc ce a scris Pitbull (cred ca este cea mai lunga cronica de pana acum sau ma insel?) si din cate stiu eu lungimea cronicii este direct proportionala cu aprecierea calitatii filmului...

Nope. "Restul e tãcere".
Partial. De fapt, este direct proportionalã cu complexitatea (a filmului, a relatiei dintre calitãti si defecte, a plasärii lui în context, etc.). Dar, desigur, rareori se întâmplã sã mã lungesc la niste cãcaturi - exceptii: "Si totul era nimic", fiindcã Nichituta era (încã) decan, deci trebuia s-o spulber pe larg (si pe lung); "Legiunea strãinã", fiindcã Daneliuc o cautã cu lumânarea, filmele lui parc-ar tipa: "Injurati-mã, fratilor, scuipati-mã-n ochi, pisati-vã în gura mea, dati cu autobuzu' peste mine!" Cine-s eu, sã-l refuz?

[Pitbull]

We are here to serve. :sleep:

[Pitbull]

Multam, dar nu e voie decât în englezä; n-am timp s-o traduc, si ce rost ar avea...? Aceastä mäsurä de detaliere e relevantä doar pentru noi, românii. Pentru sträini, am postat un comentariu succint - si nu stiu de ce, da' de-o säptämânä stä-n "pending" (nici aprobat, nici rejectat... :? ); de obicei, astea se aprobä-n câteva ore, o zi cel mult.
Pentru orice eventualitate, uite-l:

Nunta muta (2008)
Surprisingly good, 15 November 2008 (*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)

The script is full of good ideas and intentions, all in all about half-fulfilled: the story-line is somewhat linear, and lacking many of the important joints of a well articulated scenario - but, on the positive side, it's entertaining and rich in content, able to combine into a well balanced recipe the tragedy and comedy.
To my extremely agreeable surprise, Horatiu proved himself a true director. All his hesitations and uncertainties are of the "inherent to a debut" type - and remarkably few in number. Definitely, he shows a good critical sense, trimming away many of the script's faults, or even speculatively converting them into positive qualities. Further, he has a powerful visual sense, and a solid capacity of synthesis.
One has commented about the movie's "theatralism" - it deliberately departs realism, by recourse to many stylish exaggerations, significant and expressive as such, but of an unlikelihood bordering impossibility. So it is, but this seeming failure remained only one step away of being converted into what it actually purported to be: a daring mean of expression, in the best vein of elaborated style. It would have been enough to insist a bit more on the present-day mayor's narrative about the depicted happenings, stressing the fact that everything is seen through the distorting lens of one's own affective memory.
Still, it's undeniable that Horatiu creates a world of its own, bringing it to focus with extreme expressiveness... It's hard to forget the tasteful beauty if the erotic scenes - topped by the splendid image of Meda Victor being literally "drowned in wheat" by Alex Potocean's thrusts. And the top-scene, the "Mute Wedding" itself, arrives to be a successful tour de force. Definitely, it's a movie to be seen - and savored with relish.

[Led-Ze-Pencil]

Revin cu un text imbunatatit. Sper.

[Pitbull]

Multam, dar nu e voie decât în englezä; n-am timp s-o traduc, si ce rost ar avea...? Aceastä mäsurä de detaliere e relevantä doar pentru noi, românii. Pentru sträini, am postat un comentariu succint - si nu stiu de ce, da' de-o säptämânä stä-n "pending" (nici aprobat, nici rejectat... :? ); de obicei, astea se aprobä-n câteva ore, o zi cel mult.
Pentru orice eventualitate, uite-l:

Nunta muta (2008)
Surprisingly good, 15 November 2008 (*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)(*)

The script is full of good ideas and intentions, all in all about half-fulfilled: the story-line is somewhat linear, and lacking many of the important joints of a well articulated scenario - but, on the positive side, it's entertaining and rich in content, able to combine into a well balanced recipe the tragedy and comedy.
To my extremely agreeable surprise, Horatiu proved himself a true director. All his hesitations and uncertainties are of the "inherent to a debut" type - and remarkably few in number. Definitely, he shows a good critical sense, trimming away many of the script's faults, or even speculatively converting them into positive qualities. Further, he has a powerful visual sense, and a solid capacity of synthesis.
One has commented about the movie's "theatralism" - it deliberately departs realism, by recourse to many stylish exaggerations, significant and expressive as such, but of an unlikelihood bordering impossibility. So it is, but this seeming failure remained only one step away of being converted into what it actually purported to be: a daring mean of expression, in the best vein of elaborated style. It would have been enough to insist a bit more on the present-day mayor's narrative about the depicted happenings, stressing the fact that everything is seen through the distorting lens of one's own affective memory.
Still, it's undeniable that Horatiu creates a world of its own, bringing it to focus with extreme expressiveness... It's hard to forget the tasteful beauty if the erotic scenes - topped by the splendid image of Meda Victor being literally "drowned in wheat" by Alex Potocean's thrusts. And the top-scene, the "Mute Wedding" itself, arrives to be a successful tour de force. Definitely, it's a movie to be seen - and savored with relish.

Gata, a apärut în fine:
http://www.imdb.com/title/tt1194620/usercomments-1

@Led-za-pencil:
Sunt convins cä va fi mai bun - esti un om care stie sä primeascä (aviz altora).