"Inception"

[R_Afc]

Am vazut si eu "Inception". Nu e un film rau, insa nu a fost nici pe departe, prezentata o idee atat de complicata/subtila. Aceeeelasi subiect a fost tratat si despicat cu multi ani inainte, dar asta nu inseamna ca "Inception" e un film slab. E chiar bun pentru un "summer blockbuster".

[JohnnyAddams]

Am si eu o intrebare: Care este diferenta dintre Inception DIGITAL si versiunea normala ? Din cate stiu Inception nu este 3D, din aceasta cauza intreb.

[Pitbull]

Imaginea digitalä are o calitate incomparabil mai bunä, ca definitie si culoare. Ne-au fäcut demonstratia asta la inaugurarea tehnologiei digitale în România - cu premiera lui "Indiana Jones and the Crystal Skull": proiectau pe acelasi ecran, în paralel, cadre din versiundea digitalä si din cea pe peliculä, si noi fäceam: WOW!

[Redy]

Versiunea mea in ceea ce priveste Inception este urmatoarea:

Exista 4 nivele de “insertii”: planul lui Nolan, planul lui Saito*, planul lui Cobb si planul lui Mal.

Planurile sunt delimitate de ce “pare” real pentru fiecare subiect in parte. Fiecare plan are regulile lui care pot fi curbate oricand.

Planul lui Mal: Se sugereaza ca la un moment dat Mal credea ca ce traieste este real. Cobb insa stie ca totul este un vis pentru ca si el area un plan real mai sus din care au venit amandoi astfel “insereaza” idea cum ca visul nu e real si se sinucid amandoi pana ajung in planul lui Cobb.

Insertia: ideea ca planul lui Mal nu e real


Planul lui Cobb: Acesta este planul in care se desfasoara filmul, unde Mal se sinucide si Cobb incearca sa ajunga acasa la copii lui. Aici Cobb crede ca este planul sau real insa defapt este doar un alt nivel de vis, al lui Saito care este present in toate nivelele in care se duce si Cobb. Motivele insertiei ideii in mintea lui Cobb poate diferi si eu am doua versiuni si le voi discuta in planul lui Saito. Planul lui Cobb este doar cel care mentine actiunea filmului insa scenele de la inceputul filmului, precum si cele in care Cobb ii da sfaturi lui Ariadne sunt cele mai importante. Insertia in visul lui Fisher este doar un mecanism de a prezenta procesul si nu un scop*.

Insertia: ideea ca planul lui Cobb nu e real


Planul lui Saito: Acesta este planul “real” al filmului atunci cand se trezeste la sfarsit in avion(identic cu momentul de intare doar pentru a parea real pentru Cobb) unde Cobb a trecut peste trauma mortii lui Mal, se intoarce la copii iar Saito are cum informatia ceruta de la Cobb. Aici eu am doua versiuni si tind spre a doua.

?Versiunea 1** - Prima ar fi ca acesta este un nivel de siguranta care sa ii creeze lui Cobb falsa impresie ca aceasta este realitatea la fel cum Cobb a incercat in “realitatea” lui sa ii insereze lui Saito ideea ca era la el acasa numai ca Saito a realizat ca e intr-un vis. In filme ne spune ca din cauza “arhitectului” si a covorului insa defapt el stie pentru ca el este in deplin control, pentru ca este “visul lui” pentru ca el incearca sa ii insereze lui Fisher o idee prin intermediul lui Cobb In aceasta varianta Saito vrea intradevar informatiile lui Fisher care este si el in vis odata cu Cobb numai ca Saito a creat acest nivel pentru siguranta extragerii informatiei punand tot scenariul in mintea lui Cobb si nu a lui. Asta inseamna ca Saito a mai facut o insertie care nu e aratata publicului asupra lui Cobb
Versiunea 2 – totul a fost o intreaga sedinta de psihologie pentru a il ajuta pe Cobb sa treaca peste moartea sotiei lui, Mall. Poate informatiile pe care le-am citit nu sunt chiar asa, voi avea nevoie si de o vizionare pe DVD ca sa imi dau seama exact dar cica la Aeroport nu purta verigheta sau ceva de genul asta. Copii nu au crescut pentru ca el nu a fost plecat foarte mult in planul “real al lui Saito”, copii au crescut doar in visul lui Saito care simula realitatea lui Cobb distorsionata astfel ca el sa treaca peste moartea lui Mal.

Saito controleaza visul si astfel el impune regulile si atunci cand Cobb ajunge la el visul se termina brusc pentru ca regulile nu erau cele expuse de Cobb ci cele ale lui Saito.

Insertia: ideea ca titirezul defineste ceea ce este real si ceea ce nu este


Planul lui Nolan: In acest plan, in vis, suntem contectati noi, spectatorii, si el Christopher Nolan, el fiind arhitectul intregului vis. Visul il reprezinta ce se intampla pe ecran in sala de cinema(si nu numai) si povestea care se desfasoara in fata ta. Scena dintre Cobb si Ariadne mi se pare ca asta reflecta. Cobb ii spune lui Ariadne sa nu creeze din amintiri sau locuri stiute ci sa creeze locuri noi de ordin general, repere si nu detalii. Un reper ar fi un pod, un detaliu ar fi un pod peste care ai trecut si pe care ti-l amintesti insa daca podul respective nu este introdus in visul tau intr-un mod usor de acceptat(intre cladiri din acelasi oras spre exemplu) atunci mintea isi va da seama ca podul ala nu are ce cauta acolo si ca astfel visezi . Acel titirez nu era pentru a arata ca lumea lui Cobb nu e reala ci ca ceea ce privim noi este un vis(film mai simplist), lucru ce este intarit si de auzul melodiei lui Edith Piaf in timpul creditelor.
Nu a existat nici un totem in realitate ci a fost doar un modul de control al arhitectului de a reprezenta visul.

Insertia: ideea ca filmul, atat timp cat esti in cinema si accepti regulile dupa care ruleaza poate devine o noua lume, un vis unde la sfarsit ne trezim.

Nu cred ca filmul a vrut sa fie moralizator si nici sa exprime ideea ca ce vedem noi e un vis(precum Matrix) ci ca in aceasta realitate (pe care o acceptam) putem visa cu ochii deschisi prin acest mediu numit cinematografie cu ajutorul ideilor, chiar daca nu sunt visele noastre ci ale “arhitectilor”.

[Judex]

Imaginea digitalä are o calitate incomparabil mai bunä, ca definitie si culoare. Ne-au fäcut demonstratia asta la inaugurarea tehnologiei digitale în România - cu premiera lui "Indiana Jones and the Crystal Skull": proiectau pe acelasi ecran, în paralel, cadre din versiundea digitalä si din cea pe peliculä, si noi fäceam: WOW!

Vorba lui Vivi - una tine de fizica, alta de chimie.

[Pitbull]

Truthfully spoketh!

[marius_em]

Scrisesem un mesaj pe la 2 AM, dar nu stiu cum am facut de am inchis firefoxu', si s-a pierdut tot.
In fine, incerc sa reiau.

Mult asteptat, probabil din cauza penuriei de titluri decente de anul asta, Inception era dator sa insele exigentele poate prea ridicate, datorate hype-ului din jurul sau. Dar cu sincer regret, consider ca vocile critice exprima idei valide. Nu inseamna ca nu e un film bun, va candida cu siguranta la cel mai bun film al anului, insa nu va fi un "milestone" al SF-ului cum se anunta.
Asa cum anticipam din trailer, vizual e exceptional. Celebra scena cu impaturirea Parisului, desi poate o idee din imaginatia oricarei copilarii, creaza o senzatie aparte desfasurata pe marele ecran. E ceva atat fantastic, cat si familiar aici, nu pot sa ma exprim exact, dar are ceva din experienta unei curse in carusel.
Apoi, cum anticipam de la un film Nolan, e un amestec echilibrat intre actiune de calitatea, si drama, "filozofie", cu un joc actoricesc de top. Constructia e liniara, doar ca supra-nivelata, insa, in ciuda zvonurilor, de ma pregatisem sa merg ca la un Kubrick, e relativ usor de urmarit, si de inteles.
Unde cred eu ca sufera cel mai mult nu e pe firul narativ principal, ci pe acele "reguli ale jocului", acele detalii tehnice, care-ti cam sunt servite de-a gata, si uneori total pe neasteptate, fara nici o legatura cu ce se intamplase inainte. Din punctul asta de vedere, am simtit un ghimpe, a trebuit sa depun un efort suplimentar, sa incerc sa ma concentrez la ce se intampla pe ecran, si sa nu-mi las mintea sa se intrebe de ce, cum a facut asta, de ce nu a facut asta. Deci are carente la "suspension of disbelief", cel putin pentru mine. Cum putea acel aparat de vis colectiv sa se teleporteze in vis, si, mai mult, sa aiba acelasi efect in vis, ca in realitatea, ducandu-ne in vis in vis. Se putea face tranzitia din vis in vis si fara aceasta tehnologie? Era vorba doar de un "placebo"? Adica, indiferent de nivel, aparea acel instrument portabil, si nu inteleg cum functiona. Apoi, de ce era nevoie de "kick-uri" sincronizate? Sigur, toata faza a fost uber-cool, dar de ce era necesara? Sau cum isi schimba unul din protagonisti infatisarea? Sau de unde regula ca 5 minute egal 1 ora in vis? Si tot asa in visul din vis, poate la infinit.
In fine, daca treci peste tehnicalitatile astea, complet secundare si parca scoase din fund, filmul te captiveaza. Si probabil, daca petreci cateva ore pe forumuri, gasesti si justificari care sa-ti linisteasca curiozitatea.
La sfarsit, dupa ce Nolan ne serveste un artificiu absolut ieftin, de vezi doamne, nu o sa mai poti dormi daca titirezul ala cade sau nu (spun ca e ieftin, pentru ca era atat de privizibil, si oarecum rupt de ce era important pana la acel moment in film. Nici nu mai conteaza daca e una sau alta, si aceasta idee de dubiu putea fi expusa mai subtil. Eu unul am simtit ca a mutat atentia de la ce spusese bine pana atunci pe o chestie kitch), la sfarsit, spuneam, ramai cu cateva idei bune de meditatie, si poate de discutie la un mic si-o bere. despre aspectele manipularii mintii, sau a memoriei, si extrapoland, pentru ca s-a simtit o dorinta puternica a lui Nolan de a ne spune ca cinema-ul e un vis, e un inception, despre manipularea prin cinema, despre educarea maselor, si pana la urma despre responsabilitatea arhitectului/regizorului, despre aspiratia sa de a crea mereu ceva nou, nu doar de a expune din memorie, ceva ce ai mai vazut. Yap, that's Nolan for ya'.
Si pentru ca e vorba de manipulare, si nu doar de insertia, sugestia unei idei, avem titltul "Inception", si nu "Insertion", pentru ca e vorba de inceputul, originea unei idei, manipularea nu a ideii in sine, ci a fenomenului crearii ideii, dincolo de rational, direct in subconstientul.
Mai trebuie sa spun despre o tema care mi-a adus aminte de Antichrist-ul lui von Trier, anume manipularea in numele dragostei, folosirea acestui sentiment ca pretext pentru a justifica pana la urma un gest pur egoist, si cu efecte devastatoare. Si pe baza acestei idei se construieste drama din Inception.
Si ca sa inchei cu dilema cazaturii sau invartelii titirezului, am citit ca pe finalul creditelor se aude un sunet distinct ca si cum ar fi cazut. Eu unul nu am fost atent, dar daca mai mergeti careva la film, poate imi confirmati.
Nota: 8/10

[rifa]

Deci are carente la "suspension of disbelief", cel putin pentru mine. Cum putea acel aparat de vis colectiv sa se teleporteze in vis, si, mai mult, sa aiba acelasi efect in vis, ca in realitatea, ducandu-ne in vis in vis. Se putea face tranzitia din vis in vis si fara aceasta tehnologie? Era vorba doar de un "placebo"? Adica, indiferent de nivel, aparea acel instrument portabil, si nu inteleg cum functiona. Apoi, de ce era nevoie de "kick-uri" sincronizate? Sigur, toata faza a fost uber-cool, dar de ce era necesara? Sau cum isi schimba unul din protagonisti infatisarea? Sau de unde regula ca 5 minute egal 1 ora in vis? Si tot asa in visul din vis, poate la infinit.

Te-ai cam pierdut in film tinand cont ca si intrebarile tale sunt cam scoase din "fund"...

1. Acel aparat de vis colectiv putea sa se teleporteze precum orice alt obiect... Acel aparat nu este nimic altceva decat un diplomat...
2. Era si un site facut ca sa explice rolul acelui "aparat de vis colectiv"... Dupa cum probabil ai observat, aparatul continea mici sticlute pline cu o substanta numita sedativ. Din acele tubulete pline cu sedativ plecau niste "perfuzii" care erau "conectate" la persoanele implicate sau subiectii implicati in vis. In momentul in care acel buton magic era apasat sedativul isi facea treaba.
3. Tinand cont ca avea nevoie de acel sedativ pentru fiecare vis in care intrau trag concluzia ca aveau nevoie si de acele diplomate.
4. Aveau nevoie de kick-uri sincronizate pentru a nu se "rupe balanta" in vis intre participanti si pentru a iesi in acelasi timp din mintea subiectului... Iti si explica in film de ce au nevoie de acele kick-uri sincronizate... E ca si cum ai da o spargere la o banca si cei 10 protagonisti ar pleca pe rand... S-ar duce naibii toata spargerea... Complicatii in plus nu crezi? Eames spunea legat de Inception... "It's a very subtle art"...
5. Unul din protagonisti isi schimba infatisarea pentru ca era un falsificator (Forger)... Mai multe as putea spune dar tind sa cred ca nu ai inteles mai nimic din film... Cel putin detaliile astea ti-au scapat si sunt cam multe... Eames cred ca vorbeste de toata treaba asta vreo 10 minute in tot filmul...
6. Regula de 5 minute = 1 ora in vis pleaca de la faptul ca ei aveau un vis lucid fortat de acel sedativ... De ce mai mult timp in urmatorul vis?... Aici deja e pura logica si matematica si nu am ce raspuns sa-ti dau... Fa un calcul...
7. Parerea mea... mai uita-te macar odata la film...


Legat de gasirea unei hibe in film... m-am gandit la una (desi nu poate fi numita o hiba ci din contra un detaliu care schimba putin cam toata povestea)... Si la asta chiar as dori un raspuns...

Tinand cont ca verigheta se afla pe mana lui Cobb in vis iar in realitate nu... De ce totem-ul lui Cobb n-ar fi fost verigheta in sine? Titirezul a fost totem-ul lui Mal... Tinand cont ca numai ea putea cunoaste sau recunoaste adevarul din totem oare Cobb nu folosea acel totem mai mult in scopuri, sa le spunem, defensive din punct de vedere sentimental? Sa nu uitam ca, in toate cazurile, Cobb invarte acel titirez dupa ce Mal ii apare in subconstient... Probabil vrea sa-si confirme faptul ca Mal e doar un vis si ca ea nu exista in realitate... De aceea si invarte titirezul dupa ce se trezeste...

De-aici tragem concluzia ca titirezul este irelevant pentru sfarsit si ca Nolan a reusit sa ne induca in eroare (cel putin pe unii dintre noi)... Titirezul infirma doar prezenta in lumea reala a lui Mal, verigheta confirma diferenta dintre visul si realitatea lui Cobb...

[marius_em]

Ok, aparatul de vis colectiv nu poate fi doar un diplomat cu perfuzii de sedativ. Adica e o tehnologie acolo, ceva ce permite subiectilor diferiti sa impartaseasca visul. Nelamurirea mea era cum putea aceasta tehnologie sa fie replicata in vis, si chiar sa functioneze, pentru subiecti diferiti. Daca pot sa inteleg visul in vis, ce nu pot sa inteleg cum e posibil visul colectiv in visul colectiv. De asta intrebam, cum se teleporta aparatul respectiv in vis? Plus ca nu e nici macar visul in vis al unui subiect. Daca nu ma insel primul e visul lui Yusuf, urmat de visul lui Arthur, si apoi visul lui lui Eames, si in final limbo-ul lui Cobb. Cum se face tranzitia colectiv de la unul la altul?

Referitor la kick-uri, problema mea e de ce nu se putea kick-ui doar cel de pe primul nivel, si opresti aparatul. De asta nu am inteles si de ce Cobb a trebuit sa-l caute pe Saito. Opresti aparatul, si-si revine. Decat poate ca Saito avea nevoie de cineva care sa-i spuna in vis ca viseaza, pentru a nu innebuni in lumea reala, nu? Nu stiu, pentru ca tot ce se spune e ca iti arzi mintea in limbo, sau ceva de genul. Pana la urma kick-ul era un mecanism de control din interiorul visului, era inlocuitorul apasarii butonului in lumea reala.

Aia cu schimbarea infatisarii lui Eames parca e din Harap-Alb, de gasea asta ba un ochila, ba un setila, ba un schimbacila. E ca si cum am juca ratele si vanatorii, si eu imi activez scutul invizibil. Pai stai putin, de unde, cum?

In fine, sunt informatii secundare in film, si irelevante in viata reala. Totusi, nu asta e scopul lui Nolan, de a ne face sa intelegem tehnica unei tehnologii imaginare, poate simbolismul e mai imporant. Ce vroiam sa subliniez e ca pentru mine, acel suspention of disbelief a functionat mai greu, in primul rand la faza cu visul colectiv in vis colectiv.

[omudindulap]

Fuga în vis

Când în vis pistolul îndreptat spre tine se descarcă sau reptila monstruoasă te strânge de gât, te trezeşti scăldat în sudoare. Fericirea de a fi încă viu care te cuprinde atunci ai şanse infime s-o trăieşti aievea. În vis, când mori, cazi înapoi în lume. Dar invers, când un om face stop cardiac în somn, oare ce visează înainte ca neuronii săi să se sufoce cu adevărat? O apă pieloasă care creşte în jurul lui, o fată cu ochii scoşi care îl sărută, o nesfârşită cădere în gol din care îl prinde şi îl ia cu el un păsăroi vânăt, fără pene? Visele pot fi plăcute, mai plăcute decât viaţa, sau pot fi coşmaruri, dar şi atunci se pare că tot mai mulţi inşi de pe această planetă le preferă realităţii în care trăiesc. Avatar, Amurg şi acum Inception sunt supersuccesele mondiale din ultimul timp ale industriei hitech de cinema a Americii. Toate sunt filme nonrealiste, mizând pe o aceeaşi idee principală a fantasticului: personajele vieţuiesc în lumea reală doar pentru a se transporta de bună voie în universuri paralele unde trăiesc intens şi adevărat: planeta Pandora, lumea vampirilor şi a vârcolacilor, lumea viselor în vis visate împreună şi care poate fi distrusă prin Inception, însămânţarea în creierul visătorului a unui gând raţional care îl va găuri ca viermele mărul.

În vis se poate orice, ca şi în cinemaul computerizat de astăzi: un bărbat şi o fată se plimbă pe o stradă a unei metropole înţesate de zgârie-nori. Arhitectă de vise şi de labirinturi, Ariadne (cum altfel s-o cheme?!) priveşte lung, în zare, capătul străzii. Şi strada, cu oraş cu tot, începe să se ridice şi să se îndoaie înapoi, spre fată, ca o foaie de hârtie. Dreamwork. Până când? Până când acoperişurile zgârie-norilor din faţă se unesc, cu un click ca de mouse, cu acoperişurile zgârie-norilor din spate. Di Caprio şi Ariadne se plimbă acum printre maşini care merg în sus şi în jos, păşesc pe ziduri paraleli cu asfaltul străzii, admiră fântâni care curg de deasupra până la câţiva centimetri de capetele lor, ca să-şi recurbeze apoi jetul în sus. Imaginea fantastică, digitalizată perfect, îţi dă un fior de real greu de uitat. Dacă duhul lui Friedrich Wilhelm Murnau, reconstruit din biţi, s-ar fi aflat în sală, ar fi sărit de pe scaun: cu aproape un veac în urmă, zidurile clădirilor se înclinau spre poetul Lubota, în vreme ce el alerga pe stradă în noapte, chinuit de obsesia păcatelor, în Phantom, filmul realizat de Murnau în acelaşi an, 1922, cu Nosferatu. Acest trucaj tipic expresionist, oraşul care se mişcă în pulsul minţii unui om, făcut celebru mai târziu de Murnau prin reluarea lui în Cel din urmă om (1924), este redescoperit acum de Christopher Nolan ca exerciţiu de design al visului. Şi dacă tot vorbim de expresionism, pe la 1919 un somnambul pe nume Cesare se ridica noaptea şi bântuia printr-un oraş contorsionat ca o scoarţă cerebrală, omorând câte un om fără a se trezi vreodată. Finalul Cabinetului dr. Caligari, al lui Robert Wiene, anticipează şi rezumă Inception: personajul principal nu mai ştie dacă tot ce trăieşte e vis sau realitate, nebunie sau raţiune, dacă e urmărit de un geniu rău sau el însuşi este răul. Vedeţi acest vechi film mut german după ce aţi văzut Inceptionul lui Nolan şi veţi constata că rezistă comparaţiei, ba chiar figura somnambulului ucigaş Cesare este net superioară cinematografic personajului întruchipat de fantele buflei Leonardo di Caprio, fiind comparabilă cu Jokerul interpretat supraomeneşte de Heather Ledger în alt film al lui Nolan, The Dark Knight. Şi (re)citiţi Ubik, de Philip K. Dick.
n rest, o puşcoceală generală îmbâcseşte Inception , desfăşurată cu arme de toate calibrele, la munte şi la mare, pe zăpadă şi pe stradă, în vis şi în Paris. Cred însă că merită să o suportaţi pentru cele câteva secvenţe realizate de Nolan cu un foarte real simţ al minunii. Un îndemn probabil inutil, pentru că filmul va avea, cred, mulţi spectatori în România. De ce? Deoarece e vorba de a părăsi realitatea, de a fugi în vis. Şi asta se poate face fumând iarbă, băgând în venă, alcoolizându-te metodic, încremenind zile în şir în faţa computerului sau plecând definitiv în visul altei ţări, modalităţi utilizate pe scară tot mai largă în faţa sinistrei lumi false care te împresoară în România de azi.

Sau, mai ieftin, mai puţin dăunător sănătăţii şi mai adevărat - văzând filme.

(sursa: gandul.info)

[rifa]

Ok, aparatul de vis colectiv nu poate fi doar un diplomat cu perfuzii de sedativ. Adica e o tehnologie acolo, ceva ce permite subiectilor diferiti sa impartaseasca visul. Nelamurirea mea era cum putea aceasta tehnologie sa fie replicata in vis, si chiar sa functioneze, pentru subiecti diferiti. Daca pot sa inteleg visul in vis, ce nu pot sa inteleg cum e posibil visul colectiv in visul colectiv. De asta intrebam, cum se teleporta aparatul respectiv in vis? Plus ca nu e nici macar visul in vis al unui subiect. Daca nu ma insel primul e visul lui Yusuf, urmat de visul lui Arthur, si apoi visul lui lui Eames, si in final limbo-ul lui Cobb. Cum se face tranzitia colectiv de la unul la altul?

Acele perfuzii delimitau practic reteaua visului colectiv. Un fel de "matrice" (de-aici si asemanarea cu matrix). Am sa caut acel site care explica ce si cum cu aparatul respectiv (mi se pare ca e si un link pe pagina filmului dar nu sunt sigur o sa caut cand ma intorc acasa).

Referitor la kick-uri, problema mea e de ce nu se putea kick-ui doar cel de pe primul nivel, si opresti aparatul. De asta nu am inteles si de ce Cobb a trebuit sa-l caute pe Saito. Opresti aparatul, si-si revine. Decat poate ca Saito avea nevoie de cineva care sa-i spuna in vis ca viseaza, pentru a nu innebuni in lumea reala, nu? Nu stiu, pentru ca tot ce se spune e ca iti arzi mintea in limbo, sau ceva de genul. Pana la urma kick-ul era un mecanism de control din interiorul visului, era inlocuitorul apasarii butonului in lumea reala.

Cobb trebuia sa se duca dupa Saito din motive in primul rand personale. La final iti dai seama ca e vorba de o insertie in mintea "Imbatranita" a lui Saito: ca lumea in care traieste nu e reala si ca promisiunea facuta ar trebui sa si-o onoreze. Nu se putea aplica doar kick-ul de la primul nivel datorita diferentei de timp dintre nivele.

Aia cu schimbarea infatisarii lui Eames parca e din Harap-Alb, de gasea asta ba un ochila, ba un setila, ba un schimbacila. E ca si cum am juca ratele si vanatorii, si eu imi activez scutul invizibil. Pai stai putin, de unde, cum?

Simplu... actiunea se petrece intr-un vis iar intr-un vis totul tine de fantezie. Job-ul lui Eames era "clonarea" unui personaj din lumea reala in lumea din visul subiectului. De aceea si analiza fiecarui gest al lui Browning.

In fine, sunt informatii secundare in film, si irelevante in viata reala. Totusi, nu asta e scopul lui Nolan, de a ne face sa intelegem tehnica unei tehnologii imaginare, poate simbolismul e mai imporant. Ce vroiam sa subliniez e ca pentru mine, acel suspention of disbelief a functionat mai greu, in primul rand la faza cu visul colectiv in vis colectiv.

Filmul este un Sci-Fi / Fantasy... e normal ca unele lucruri sa fie irelevante in viata reala. Si-n Matrix gasim, daca avem vointa, o gramada de detalii irelevante in viata reala. Acele detalii sunt relevante doar pe parcursul celor 148 de minute (durata filmului)... Si asa sunt cam toate detaliile din filmele de genul asta. Faptul ca teoriile sunt diverse, faptul ca fiecare poate vedea un alt simbol sau un alt detaliu care schimba putin traseul filmului dovedeste ca filmul a avut ca scop pe langa bunul entertainment si confuzia. Nolan si-a dorit ca lumea sa se-arunce cu mintea fix intre toate detaliile, tocmai pentru a ajunge la teorii diferite... Este exact genul de film ce traieste in limite... "pentru unii e alba pentru altii e neagra".

[miercuri]

Scrisesem un rant destul de lung care s-a dus pe apa sambetei. Poate e mai bine asa, o sa incerc sa fiu mai succinta.

Aparatul e visat in vis de catre persoana responsabila cu nivelul respectiv. Arhitectul le explica 'visatorilor' constructia, iar acestia o viseaza si au controlul asupra ei. La primul nivel responsabilul e Yusuf, la al doilea Arthur, la al treilea Eames. Visul e un spatiu controlat, in afara de proiectiile subiectului (Fischer), tot ce se afla acolo se afla according to the dreamer's plan.

Diferenta de timp e explicata destul de clar, sedativul regleaza raportul dintre timpul real si timpul din vis. Daca luam ca exemplu 5 minute reale = 1 ora in vis, inseamna ca timpul din vis se scurge de 12 ori mai lent. Daca visul respectiv contine inca un vis, proportiile timpului se pastreaza: visul din vis va avea un timp de 12 ori mai lent ca visul initial, si tot asa.

Eames are specialitatea de a se preschimba, e un pseudo-heist movie, e normal ca fiecare din echipa sa fie specializat pe ceva. Ca in Ocean's Eleven.

Dupa doua vizionari am constatat ca nu prea are plothole-uri. Atata ca prima oara cand il vezi totul se desfasoara asa rapid, ca nu-ti ramane timp sa analizezi cum functioneaza toate giumbuslucurile astea. Si tot la a doua vizionare iti vine mai usor sa manipulezi ipotezele legate de sfarsit (si implicit, de inceput), fun puzzle.

edit: Cronica lui CTP mi se pare cam pretioasa si deliranta...

[Pitbull]

Cronica lui Andrei Bangu - un tânär critic foarte promitätor (care, incidental, si-a fäcut ucenicia... aici, la noi pe forum! )

Nicio provocare - Inception

Andrei Bangu
august 2010

Nu mai ţin minte când am văzut ultimul film unanim aplaudat de critici şi de public care să ridice atât de puţine provocări precum Inception. Cel mai recent film al regizorului britanic Christopher Nolan este povestea extrem de complicată a unei echipe de 6 oameni care invadează subconştientul altora pentru a extrage idei aflate într-un stadiu incipient, în care nici măcar subiectul nu realizează, uneori, că le posedă. Complexitatea filmului nu vine din ideile regizorale ale lui Nolan, ci aproape numai din logistica acestor operaţiuni. Echipa este formată dintr-un Extractor (Cobb, jucat de Leonardo DiCaprio), care este şi "capul" misiunilor, un Arhitect (care concepe "visul" în sine al subiectului, ca un labirint), un Om-de-Contact (care investighează istoricul personal al subiectului şi sugerează posibilităţi de extracţie), un Chimist (care se gândeşte la sedative pentru fiecare misiune), un expert în mecanismul subconştientului (care ia forma altor oameni, în visul subiectului, ca să le sugereze anumite idei) şi, de data aceasta, un Turist. Turistul (Ken Watanabe) este un fost subiect care angajează echipa lui Cobb să facă exact opusul unei extracţii: implantarea unei idei în mintea unui tânăr moştenitor al unui uriaş imperiu. Cum, însă, asta se consideră a fi "imposibil", pentru că subconştientul uman poate uşor recunoaşte şi respinge o idee venită "din afară", Cobb se gândeşte la un plan la fel de imposibil: mai multe nivele de vis, într-unul din ele sugerându-i-se subiectului ideea ce trebuie implantată, pentru ca la nivelul următor însuşi subconştientul său să şi-o sugereze. Complicat, nu?

Arsenalul intrigii este unul tipic pentru filmul noir: un individ care se află pe fugă din cauza unui trecut întunecat, un personaj destul de misterios ce îi propune o "ultimă misiune" în schimbul căreia va face să-i "dispară" problemele etc. Genul noir presupunea ca această schemă să se dovedească, în cele din urmă, o înşelăciune (şi aici intervenea ingeniozitatea fiecărui scenarist sau regizor), dar în Inception nici vorbă de asemenea creativitate. Nolan e prea ocupat să clădească detaliile operaţiunii de invadare a viselor şi "legile" după care se desfăşoară acestea, astfel încât lumea creată de el să aibă coerenţă şi consistenţă. Eforturile sale de a bibili aproape obsesiv aceste detalii, încercând să ofere o explicaţie logică pentru fiecare în parte, sunt de aplaudat la urma urmei, la fel cum este şi bogăţia acestor idei. Exact din asta vine complexitatea (sau mai degrabă "complicăţenia") lui Inception: este un film deosebit de greoi deoarece trebuie să ţii pasul cu avalanşa de detalii care te copleşeşte încă din primele minute. Din punct de vedere dramatic, regizoral, el nu este chiar deloc provocator. Niciunul din acele detalii nu incită la modul serios, ci doar îţi pune creierul pe bigudiuri.

Memento, al doilea film de lung-metraj al lui Christopher Nolan, era tot un film greu de urmărit, în principal deoarece era povestit de-a-ndoaselea. Dar acolo, Nolan se juca elegant cu aparenţele şi implica mai activ spectatorul în "puzzle"-ul filmului, dându-i, pas cu pas, câte o nouă piesă pe care el trebuia să o potrivească, astfel încât efortul acesta îşi găsea răsplata. La fel putem lua şi Mulholland Drive - labirintul creat de David Lynch era aproape coşmăresc, dar tot te provoca într-un fel sau altul: unii vor încerca să "explice" filmul (o misiune, probabil, nu tocmai relevantă şi nici foarte "posibilă"), alţii vor încerca să argumenteze dacă poate fi susţinută o paralelă cu Vertigo (de la care însuşi Lynch susţine că a pornit). Dar Inception e steril, nu te "provoacă" decât să urmăreşti cascada de informaţii care vine peste tine (câte o informaţie la fiecare câteva secunde). Or, asta nu se cheamă provocare, e doar o cursă de rezistenţă: cine ajunge la finiş, ajunge cu limba scoasă, cine nu - ghinionul lui.

Nici scenele de acţiune nu presupun ceva deosebit: majoritatea rămân la etajul "băieţii răi trag într-una în cei buni şi viceversa" iar rafala de gloanţe îi ocoleşte, desigur, pe "cei buni" şi îi seceră pe "cei răi". Într-una din ele, câţiva "răi" îl urmăresc pe unul "bun" pe zăpadă, iar cel din urmă le vine de hac cu nişte sfori şi explozibil: la felul cum e montată, nu prea înţelegi ca lumea ce se întâmplă. În fine, recunosc că filmul mi-a susţinut interesul şi l-am urmat pe Nolan pe toate cele patru "paliere" clădite de el. Nu pot să spun că "m-am plictisit". Dar pe fiecare palier pe care coboram, trebuia să fie cineva care să tragă cu mitraliera. Nu am avut şi eu parte de puţină linişte în visul lui Nolan, care recurge la aceleaşi soluţii, repetitiv, fără variaţiuni interesante: cazi în următorul vis, apoi în următorul şi tot aşa, şi în fiecare eşti asurzit de "poc!"-uri şi "bum!"-uri. Desigur, e mult mai mult decât aş putea spune despre Transformers: Revenge of the Fallen, dar James Cameron, pe de altă parte, sunt sigur că ar fi avut mai multă grijă de simţurile mele şi nu m-ar fi asaltat în halul ăsta decât dacă avea certitudinea că îmi voi aminti experienţa peste ani buni. Cu Inception, nu sunt sigur că o voi ţine minte până la finalul săptămânii.

Filmul mai face referiri la câteva personaje din mitologia greacă (precum Ariadna şi Theseu), combinate cu unele idei filosofice despre lumea văzută ca un vis, în care trăim cu vinovăţie şi nu ne putem trezi decât prin iertare. Dar aşa cum sunt introduse, nu rezistă la o analiză serioasă - rămân la stadiul de paradă culturală. Pe undeva, e şi firesc: cum ai lua în serios asemenea idei aruncate în mijlocul a două rafale de mitralieră din filmele cu Rambo? Poate o fi vina minţii mele închise: tare aş vrea lăsate împuşcăturile cu împuşcăturile şi filosofia cu filosofia. Eu, unul, dacă aş avea poftă pentru meditaţii despre vis şi realitate, mai degrabă m-aş refugia în lumea lui Wenders din Der Himmel über Berlin / Cerul deasupra Berlinului. Până şi Matrix se ambiţiona, oricât de dezorganizat, la un paralelism susţinut la Biblie şi la Iisus Hristos (învierea de pe ecran lui Keanu Reeves se spune că durează 72 de secunde). Inception pur şi simplu nu provoacă.

http://agenda.liternet.ro/articol/11...Inception.html

[Pitbull]

Cronica lui CTP mi se pare cam pretioasa si deliranta...

Exagerezi, Mercredi. Cristi poate fi, într-adevär, si pretios, si delirant, si citindu-ti remarca, am stiut la ce sä mä astept - dar... nu, de data asta, nu.
Ce nu-mi place, e cä nu e propriu-zis o "analizä de film" ci o cronichetä foarte partialä si îngustä. Dar, la nivel de continut, sunt de acord cu tot ce spune. Iar stilul e ok - simplu, ponderat...

[miercuri]

Exagerezi, Mercredi. Cristi poate fi, într-adevär, si pretios, si delirant, si citindu-ti remarca, am stiut la ce sä mä astept - dar... nu, de data asta, nu.
Ce nu-mi place, e cä nu e propriu-zis o "analizä de film" ci o cronichetä foarte partialä si îngustä. Dar, la nivel de continut, sunt de acord cu tot ce spune. Iar stilul e ok - simplu, ponderat...

Da, am fost un pic cam repezita, dar tot nu-mi place foarte tare. It reads like a rant, nu ca o cronica. Si primul paragraf e asa literar fortat cumva.

[omudindulap]

Pit, vezi ca am postat si eu cronica lui CTP, un piculet mai sus.

[Pitbull]

Ai dreptate. Nici nu stiu cum de mi-a scäpat, pentru Cetepeu am ochi mereu.
OK, o sterg de la mine.

[marius_em]

Da, deci ori nu inteleg, ori nu intelegeti ce vreau sa spun.
Am inteles logica viselor suprapuse, am inteles rolul arhitectului, etc. Ce m-a lasat in intuneric e chestiunea visului colectiv in vis colectiv.
Adica suntem in plan real, avem o tehnologie ce permite diversilor subiecti sa impartaseasca un vis, lucru imposibil fara acest catalizator artificial, nu?
Ok, pana aici bine, insa la urmatorul nivel, in vis, se reia povestea de mai sus, adica subiectii diferiti impartasesc un vis in vis. Cum? Unde mai e acel catalizator artificial? Pentru ca acest lucru nu e posibil natural, si aparatul de vis colectiv a ramas la nivelul real, ceea ce folosesc ei in vis pana la urma e doar o proiectie.

Despre raportul 5 minute reale la 1 ora de vis, nu matematica era problema. Ci chestiunea in sine. Sa spunem ca raportul e corect, daca el se aplica progresiv pe fiecare nivel, poti sa te intrebi pana la urma cat de rapid e capabil creierul uman sa proceseze. Adica al nivelul 3, in visul lui Eames, raportul era de 1 la 1700, adica un minut in lumea reala echivala cu aproape o zi. Si unde mai pui ca in acelasi minut, in limbo treceau zeci de ani. Adica, wow! Zeci de ani de experiente, de memorare, de uitare, de sentimente, de tot felul de reactii chimice, intr-un minut.

Despre face-shifting-ul lui Eames, da, e buna asta ca in vis e posibil orice. In cazul asta poate era o idee sa apara Batman si sa se bata cu aia, pentru ca e posibil orice. Ideea mea nu era daca e posibil sau nu, ci cum e posibil. De ce numai Eames, si nu si ceilalti?

Dar cum spuneam, nu astea sunt relevante, sunt detalii ce-mi amintesc de discutii intre trekies. Astea le accepti sau nu.

[rifa]

Pentru ca acest lucru nu e posibil natural, si aparatul de vis colectiv a ramas la nivelul real, ceea ce folosesc ei in vis pana la urma e doar o proiectie.

Aici, sincer, nu inteleg ce vrei sa spui. Toate obiectele din vis sunt proiectii. Pana si apa pe care Fischer o bea la acel bar. Nu cred eu ca aparatul ala de vis colectiv e mai diferit fata de un calculator sau fata de un pahar cu apa. E acelasi lucru. E un simplu obiect care in vis are aceleasi functii. Nu inteleg ce e de neinteles.

Despre raportul 5 minute reale la 1 ora de vis, nu matematica era problema. Ci chestiunea in sine. Sa spunem ca raportul e corect, daca el se aplica progresiv pe fiecare nivel, poti sa te intrebi pana la urma cat de rapid e capabil creierul uman sa proceseze. Adica al nivelul 3, in visul lui Eames, raportul era de 1 la 1700, adica un minut in lumea reala echivala cu aproape o zi. Si unde mai pui ca in acelasi minut, in limbo treceau zeci de ani. Adica, wow! Zeci de ani de experiente, de memorare, de uitare, de sentimente, de tot felul de reactii chimice, intr-un minut.

Si problema care e?

Despre face-shifting-ul lui Eames, da, e buna asta ca in vis e posibil orice. In cazul asta poate era o idee sa apara Batman si sa se bata cu aia, pentru ca e posibil orice. Ideea mea nu era daca e posibil sau nu, ci cum e posibil. De ce numai Eames, si nu si ceilalti?

Pentru ca Eames avea talentul necesar probabil. Se antrenase ani de zile in domeniu. Pui niste intrebari mult prea "grave" cred eu. E ca si cum as intreba eu in Ocean's Eleven... De ce nu coboara in seiful hotelului Rusty si nu Daniel? De ce Daniel si nu Rusty?... Este vorba de pregatire. La cum pui tu problema putea sa vina si Batman dar atunci filmul dadea in limitele penibilului. Eames era un Forger (Falsificator) si tehnologia permitea acest face-shifting iar el era specializat in domeniu.

Dar cum spuneam, nu astea sunt relevante, sunt detalii ce-mi amintesc de discutii intre trekies. Astea le accepti sau nu.

Si-atunci daca nu sunt relevante de ce-ti mai bati capul cu ele...

[miercuri]

http://www.collegehumor.com/video:1939332
asta e pentru Marius