Articole Never Let Me Go

(2010)

Să nu mă părăsești

Despre roman și adaptare

Kazuo Ishiguro a fost fascinat pentru mult timp de îmbinarea temelor iubirii, pierderii, demnității, datoriei, sacrificiului, amintirii și creării personei pe care o prezentăm lumii – și, la rândul ei, lumea a fost fascinată cu povestirile lui Ishiguro. El a primit un număr extraordinar de patru nominalizări la premiul Man Booker, a fost numit unul dintre cei “50 cei mai mari romancieri britanici din toate timpurile” de către The Times din Londra și a primit multe premii literare, pe durata unei cariere care este încă în cea mai bună perioadă a sa.

Printre romanele sale se numără câștigătorul premiului Booker Prize, The Remains of the Day – despre liniștita lămurire a unui perfect majordom englez în Anglia postbelică– care a fost ulterior adaptată în somptuosul și oscarizatul film al lui Merchant-Ivory, cu Anthony Hopkins și Emma Thompson în rolurile principale, cât și A Pale View of the Hills, An Artist of the Floating World, The Unconsoled și When We Were Orphans.

Dar cel de-al șaselea și cel mai recent roman al lui Ishiguro, Never Let Me Go a dus explorările sale ale sinelui uman într-un loc complet nou. Surprinzându-și fanii și criticii, el a creat un fel de fabulă literară SF, amplasată într-o lume alternativă din Anglia anilor ’90 când procesul științific pregătește tinerii la un internat îndepărtat pentru o soartă sfâșietor de neașteptată când se maturizează. Povestit de aparent obișnuita Kathy, romanul dezvăluie, picătură cu picătură, scene cu scenă, întreaga greutate a originilor ei și adevărul destinului care se apropia cu repeziciune și căruia ea și prietenii săi îi vor face față cu disperare, dar și cu un simț dominant al datoriei și cu un devotament progresiv unul față de celălalt.

Andrew Barrow a scris despre Never Let Me Go în The Independent, “Pur și simplu folosește un cadru SF pentru a ilumina obișnuita viață umană, sufletul uman, sexualitatea umană, iubirea, creativitatea și inocența copilăriei.” Și Jonathan Yardley, în The Washington Post, a spus: “Este aproape literal un roman despre umanitate: ce o constituie, ce înseamnă, cum este onorată sau refuzată.”

Romanul a fost nominalizat în 2005 pentru premiile Booker, Arthur C. Clark și National Book Critics Circle; a fost inclus pe multe liste Cele mai bune cărți ale anului; și Time Magazine l-a declarat ca fiind cel mai bun roman al decadei dar și ca unul dintre cele mai bune 100 romane moderne scrise vreodată.

Inspirația inițială a lui Ishiguro nu a venit din analele științei, ci mai degrabă dintr-o dorință de a crea un grup de personaje a căror întreagă viață trebuia comprimată într-o perioadă extrem de scurtă de timp. Această idee mai mare este ce l-a făcut în final să creeze universul biotehnologic avansat al romanului de “donatori” și “îngrijitori” care, prin însăși natura scurtelor lor vieți sacrificate, pun întrebări fundamentale cu privire la propriile noastre vieți de “originali.”

“Luând această situație destul de artificială, m-am gândit că va fi un fel nou de a privi propria noastră mortalitate,” explică Ishiguro. “Nu mă interesează atât de mult subiectul clonării cât întrebarea, când acesta este fundalul vieții tale, ce lucruri devin importante? Ce contează cu adevărat? Așa că povestea se referă mai degrabă la prietenie, iubire și ce faci în timpul care ți-a fost dat.”

Romanul începe cu o Kathy foarte tânără, Tommy și Ruth practic nu știu care este situația lor șocantă – știu anumite lucruri, și totuși nu le știu, li s-au spus lucruri, dar nu li s-a spus de fapt nimic – până în momentul în care ei, ca și cititorul, devin conștienți într-un fel complet și devastator de misiunea lor în viață. “Suspense-ul cărții este paralel cu felul în care eu cred că descoperim de fapt, pe măsură ce avansăm în vârstă, realitatea condiției umane,” comentează Ishiguro. “Devenim conștienți cu curiozitate și cu aversiune de adevărul vieților noastre. Ceea ce marchează personajele principale din poveste este faptul că, de la o vârstă fragedă, ei încep să pună întrebări: Cine suntem? De ce se întâmplă aceste lucruri? De ce sunt aceste lucruri aranjate în așa fel? Aceste întrebări sunt parte din ceea ce face legătura dintre ei atât de specială.”

Deși copiii pun întrebări și se revoltă în propriile lor mici feluri pe măsură ce cresc, ei nu încearcă niciodată să distrugă sistemul sau să scape complet de soarta lor – despre care li se spune în mod repetat că este ceva foarte special, ceva absolut esențial pentru lume și un viitor în care nu au de ales. Adevărul brutal și înnebunitor al destinului lor devine o realitate în fața căreia ei se resemnează, chiar și atunci când încearcă să fie fericiți în fața acesteia, în același fel în care majoritatea dintre noi facem în propriile noastre vieți.

“Copiii sunt pregătiți cu grijă pentru ceea e urmează să vină. Li se dau porții mici de vești proaste dar într-un mod sistematic astfel încât acestea nu îi supără prea tare,” explică el. “Ei absorb noutățile, dar nu le simt într-adevăr. Simt că, în anumite feluri, așa este copilăria pentru majoritatea dintre noi. Suntem toți copii într-o bulă.”

Când bula se sparge, Kathy, Tommy și Ruth sunt amețiși, și totuși de agață de acele câteva lucruri esențiale care, au hotărât ei, contează, și anume sentimentele lor unul pentru celălalt, care au luat naștere la Hailsham înainte de a știi măcar cine sunt cu adevărat. Acceptarea datoriei lor, indiferent cât de plină de angoasă și durere, devine parte din maturizarea lor.

Curând, manuscrisul terminat al Never Let Me Go a ajuns în mâinile prietenului lui Ishiguro, scenaristul Alex Garland. Și Garland este un important romancier britanic (The Beach, The Coma) care a scris filme apreciate de critică printre care se numără 28 DAYS LATER și SUNSHINE, ambele la limita genului SF. Când a citit Never Let Me Go, Garland nu s-a putut abține să îl viseze ecranizat.

“Cartea, personajele și temele m-au sensibilizat imediat. Aproape că l-am sunat pe Ishiguro la jumătatea romanului ca să-i cer drepturile de ecranizare. A trebuit să mă abțin până am terminat de citit,” își amintește Garland.

Curând după aceea, Ishiguro, deja urmărit în mod agresiv de mai mulți regizori, a fost de acord să aibă încredere în Garland. “Am o admirație enormă pentru Alex ca scenarist și romancier, și mi s-a părut perfect potrivit pentru asta,” explică autorul.

Din acel moment, Ishiguro a devenit o parte integrantă din proces. I-a dat lui Garland carte blanche din punct de vedere creativ – dar Garland a simțit că aportul autorului era indispensabil. “Ishiguro era foarte implicat, citea versiunile inițiale ale scenariului în orice stadiu și îmi dădea notițele lui,” explică Garland. “Ne-a ajutat să hotărâm unde să economisim și să condensăm povestea și ce nu trebuia în nici un caz lăsat deoparte. Chiar și când nu era implicat în mod direct, am simțit întotdeauna puternic prezența sa, deoarece eram atât de concentrat să fac o adaptare cât de fidelă posibil. Din punctul meu de vedere, treaba mea era aceasta: să iau ideile lui Ishiguro și să le fac cinematice.”

Chiar dacă aceste idei erau extrem de bogate și nuanțate, acest scop i se potrivea perfect lui Garland. Ca și în roman, Garland a împărțit povestea în trei părți. În prima parte, care are loc la Hailsham, îi cunoaștem pe Kathy, Tommy și Ruth, care par niște școlari britanici obișnuiți, dar cu anumite diferențe ciudate. Nu par să aibă părinți, nu au voie să părăsească perimetrul școlii, nu cunosc cum funcționează societatea și, după cum le dezvăluie în final profesoara lor, domnișoara Lucy, sunt pregătiți pentru o viață în care ei se vor sacrifica pentru alții. În cea de-a doua parte, Kathy, Ruth și Tommy părăsesc școala și ajung într-un loc numit The Cottages, unde, pentru prima dată, întrevăd lumea adevărată și își fac niște idei cu privire la adevărata lor origine.

În cea de-a treia și ultimă parte a filmului -- numită “Îndeplinirea” -- Kathy, Ruth și Tommy vor ajunge, fiecare, să se împace, în moduri diferite, cu ideea de a fi greșit în trecut, cu cele mai arzătoare speranțe și soarta lor esențială.

“Teritoriul trece de la un loc care părea magic la un loc care se aseamănă cu un purgatoriu de așteptare, la un loc coșmaresc în care principala consolare este faptul că se iubesc unul pe altul,” observă Garland.

În final, Garland spune, “Eu cred că elementul esențial este de a realiza că Ishiguro a scris despre viața noastră, a tuturor.”

Garland a rămas foarte fidel dialogului din roman și, mai mult de atât, a căutat feluri de a captura pe ecran sensibilitatea stilului deosebit de a spune o poveste al lui Ishiguro, care construiește suspense-ul pe lucruri nespuse și pe revelații care vin picătură cu picătură, nu deodată ca un torent.

“Ishiguro te face să te simți constant de parcă ești pe cale de a primi informații importante și apoi, nu îți dă nimic,” comentează Garland. “Astfel încât ești mereu tras înainte de o senzație de bază de mister și de teren care se schimbă.”

Ca și Ishiguro, Garland vede aspectul clonării din poveste ca fiind secundar în fața m,ai importantelor aspecte pe care le pune în mișcare dezvăluirea acesteia. “M-a intrigat faptul că povestea are loc pe un fundal SF discret,” concluzionează el, “dar esența se referă de fapt la viață și moarte și iubire.”

Curând după ce a primit acordul lui Ishiguro, Garland a dus cartea în forma sa corectată la producătorii Andrew Macdonald și Allon Reich la DNA Films, o importantă companie de producție din Anglia, care produsese în trecut adaptarea romanului său, THE BEACH, cât și scenariile sale originale 28 DAYS LATER și SUNSHINE, toate trei regizate de către Danny Boyle.

Macdonald și Reich au fost imediat cuceriți. “Povestea din NEVER LET ME GO este incredibil de emoționantă,” spune Macdonald. “Este foarte diferită de orice altceva în care am fost eu implicat în trecut. Esențial, este o poveste tragică de iubire. Și totuși, nu știi ce urmează să se întâmple personajelor și când afli, rămâi marcat pentru totdeauna de soarta lor.”

Reich adaugă, “E ceva foarte specific și destul de extraordinar în legătură cu lumea pe care o creează Ishiguro în cărțile sale. Controlul povestirii și controlul vocii din NEVER LET ME GO este destul de uimitor. Când Alex a venit la noi spunându-ne că avea o ideea cum să adapteze cartea, a fost un adevărat motiv de a ne implica.”

Presimțirea s-a dovedit a fi adevărată. “Și Alex ne-a adus o adaptare minunat de subtilă,” continuă Reich. “Condensarea unei astfel de cărți într-un scenariu de 100 de pagini în timp ce a păstrat cu fidelitate spiritul romanului este incredibil de dificil, dar el a reușit.”

Despre producție Kathy, Tommy și Ruth: Trei personaje în căutarea propriilor origini
jinglebells