Articole Hotel Transylvania 2

Animația în stilul lui Genndy Tartakovsky

Ca și în cazul primului film, Hotel Transylvania 2 este produsul viziunii și stilului propriu al regizorului Genndy Tartakovsky. Fiind un veteran al televiziunii de animație, înainte de a-și face debutul în regia de film, odată cu Hotel Transylvania, predilecția lui Tartakovsky pentru imaginile și acțiunea specifice filmelor de animație l-au făcut să treacă cu ușurință spre marele ecran, folosind tehnica de animație pe calculator. “În filmele animate pe calculator ideea e să menții personajele cât mai aproape de design-ul de bază, dar întrucât filmul are multe personaje, lui Genndy îi place să se îndepărteze de la modelul inițial pentru a crea gaguri și expresii amuzante,” explică coordonatorul de animație, Alan Hawkins, descriind astfel stilul de animație al filmului. “Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am învățat cu ocazia primului film – nu ne mulțumeam să lucrăm cu ceea ce producea computerul, sau ceea ce creaserăm deja. Aveam nevoie de lărgirea orizontului de posibilități.”

Parcurgând perioada de acomodare în timpul primului film, de data aceasta procesul a decurs mult mai rapid. “Am constituit o galerie întreagă de expresii, oferindu-ne astfel posibilități multiple pentru același personaj,” continuă Hawkins. “Știam că lui Genndy nu-i place să vadă același lucru de două ori, așa încât am creat forme și expresii nemaivăzute, sau am dat personajelor alte proporții decât cele pe care le aveau în primul film. Cel mai diversificat dintre personaje este cu siguranță Dracula.”

Acum, fiind familiarizați cu stilul lui Tartakovsky, echipa de la Sony Pictures Imageworks a executat toate schimbările necesare pentru realizarea viziunii regizorului. Unul dintre exemple ar fi felul cum s-a realizat simularea mișcărilor părului sau ale îmbrăcămintei. “Întregul soft pentru această simulare depinde de proporțiile personajelor, iar noi am creat haine pentru fiecare în parte, în funcție de proporții. Dar stilul lui Genndy depinde de schimbarea proporțiilor nu numai de la o secvență la alta, ci uneori și de la un cadru la altul, într-o viteză amețitoare.

Totuși, dacă proporțiile nu rămân oarecum constante, sau dacă nu se schimbă gradat, hainele vor părea fie prea mici, fie prea mari, fie vor arăta scorțoase și vor avea tendința de a se desprinde de personaj. Aranjarea personajelor trebuie să răspundă cerințelor lui Genndy,” explică coordonatorul de efecte vizuale, Karl Edward Herbst. “De multe ori animatorii au trebuit să “sculpteze” imagine cu imagine, bazându-se pe mișcarea pe care trebuia s-o facă personajul și pe aspectul pe care trebuia să-l obțină.

Ne-am sfătuit cu echipa noastră care se ocupa de îmbrăcăminte și am încercat să găsim o soluție care să adapteze hainele la tipul de mișcare respectiv și care să combine animația cu simularea. Animatorii s-au îndrăgostit de stilul lui Genndy și, indiferent cât erau de împinși de la spate, ei vroiau să-i facă pe plac, conformându-se acestui stil.”

De asemenea, înainte de a se apuca de lucru animatorii îl filmau cu două camere pe Tartakovsky desenând și vorbindu-le despre ceea ce trebuia să se vadă pe ecran. “Genndy spunea, ‘Linia asta trebuie să ajungă acolo – și-l vedeai cum trăgea linia și în același timp linia apărea și pe ecran. Acesta e un exercițiu bun pentru animatori pentru că ei înțeleg de unde trebuie să pornească,” explică Hawkins. “Nouă ne prindea bine stilul ăsta al lui pentru că el se exprimă prin desen. Ne dă și indicații verbale uneori, dar ca artist, el comunică mai mult prin intermediul formelor și liniilor.”

O lume a monștrilor, mai luminoasă și mai colorată

Când au început producția filmului Hotel Transylvania 2, realizatorii s-au considerat norocoși pentru faptul că multe din desenele necesare se aflau deja în memoria calculatoarelor. Conform scenaristului, Michael Kurinsky, hotelul și personajele fuseseră deja proiectate și puteau fi folosite din nou, chiar dacă aveau nevoie de unele modificări. “Erau atât de frumos proiectate încât nu vroiam să le stric,” afirmă Kurinsky. “Vroiam doar să le folosesc frumusețea din designul inițial, doar că le puneam în posturi și ambalaje noi.”

Realizatorii au dorit ca noul film să se potrivească cu lumea creată pentru filmul inițial, dar să aibă un aspect proaspăt și de sine stătător. Ținând cont de aceste lucruri, Kurinsky a parcurs scenariul și a împărțit locațiile în două categorii: astea sunt complet noi, astea sunt vechi, dar le reîmprospătăm.

“Unele secvențe se petreceau în locații cunoscute, cum ar fi hotelul sau holul hotelului,” explică Kurinsky.

Din fericire, deschiderea povestirii – nunta lui Johnny cu Mavis – oferă o ocazie excelentă pentru designeri să creeze o lume a monștrilor, care să fie și mai frumoasă și mai colorată sau distractivă decât cea din primul film. “E o nuntă care are loc într-un hotel. Ei bine, și în lumea reală organizatorii de evenimente transformă pentru o noapte sălile sordide de hotel în saloane de bal, magice și strălucitoare. Puteam și noi să facem asta – puteam să redecorăm holul de la intrare, să-l luminăm în așa fel încât să fie mai frumos ca oricând. Îmi place să lucrez cu culori și lumini – așa că am folosit cu plăcere scheletul anterior al construcției, căruia i-am adăugat o nouă strălucire pentru filmul actual.”

Tehnicienii de lumini au intrat și ei în priză. Urmând instrucțiunile lui Tartakovsky, de a face o lume mai colorată și mai strălucitoare, Herbst a înțeles că decorurile trebuia aranjate și luminate altfel. “Totul se reducea la lumini,” remarcă Herbst. “Ne-am gândit să oferim mai mult contrast și culoare, iar asta să transforme povestea în modul cum doreau Genndy și Mike. Acum, întrebarea era, cum am fi luminat decorul, dacă am fi lucrat la un live-action?” Într-un film animat, “luminile” pot fi amplasate oriunde pentru a da o iluminare perfectă; dacă vroiam să fim mai realiști, trebuia să le folosim pentru a scoate în evidență frumosul și culorile deja existente. “Fiindcă puteam folosi un fundal în negru și alb pentru a ne concentra pe personaje, am început să denumim asta pseudo-realism.”

Vlad și Dennis

Cele două personaje principale – tatăl lui Drac, Vlad, și nepotul său, Dennis, au fost în mare opera a doi designeri, Craig Kellman și André Medina. “Vlad a început prin a fi un monstru rece, de școală veche,” afirmă Kurinsky. “Când Mel Brooks i-a împrumutat vocea sa, personajul a fost modelat pe tiparul dat de personalitatea actorului. Am studiat toate filmele lui Mel Brooks ca să-i vedem trăsăturile și expresiile feței, ca să-i copiem gesturile și reacțiile – iată cum arată Mel Brooks când e emoționat, furios, sau supărat.”

Și animația a fost influențată de temperamentul și comportamentul lui Brooks. “Felul cum citește Mel textul are o cadență pe care Genndy a luat-o drept punct de plecare pentru felul cum ne dirija pe noi în timpul filmărilor,” spune el. Mișcările celorlalte personaje sunt extrem de rapide, ele intrând și ieșind din cadru într-o fracțiune de secundă. Mișcările lui Vlad sunt diferite. “Cu el nu ne grăbim, ne mișcăm mai încet. Personajul e mai stăpânit, așa că și noi îl tratăm diferit; în loc de mișcări nervoase sau excesive, el are mișcări mai fluide, oarecum mai regale.”

În alte privințe, deși Vlad este la fel de animat ca și celelalte personaje, el pune probleme tehnicienilor de lumini. “În trecut, am încercat să nu folosim riduri prea adânci sau pete maronii pe fața lui. Acum, Genndy a vrut ca Vlad să aibă multe riduri, să fie foarte bătrân,” exclamă Herbst. Ridurile sunt dificile, spune el, pentru că fața lui trebuie să se miște cu tot cu riduri atunci când Vlad zâmbește. “Zâmbetele lui sunt incredibil de largi – suprafața obrajilor lui se comprimă foarte mult, în timp ce buzele se întind până la urechi.

Ridurile trebuie să se adapteze și ele acestor mișcări ale feței. În crearea acestora s-a pus o problemă: putem să-l facem să rânjească așa de tare fără a-i strica trăsăturile și textura? Din fericire, când am găsit designul lui Vlad, ne-am dat seama că ridurile sale rezistau să le întindem cât de mult. Mi-ar plăcea să spun că totul a fost plănuit și bine pus la punct, dar, de fapt, totul a fost o întâmplare.”

Alt personaj cheie din film este Dennis, fiul lui Mavis și Johnny. Imaginea lui a suportat câteva transformări dureroase: designul inițial, pe care l-a iubit toată lumea, îl reprezenta pe Dennis cu o coamă zburlită de păr roșu, culoarea părului tatălui său.

“Aici se dovedește că transformarea din 2D în 3D vine odată cu experiența,” afirmă Kurinsky. “Craig a desenat bucle în părul lui Dennis, iar nouă ne-au plăcut, dar eu am spus: ‘Cineva va trebui să se ocupe de asta.’ Acel cineva am fost eu – cel care a trebuit să imagineze mișcarea acestor bucle gigantice. Așa că mai întâi l-am desenat pe Dennis cât de realist putea creierul meu, care nu era un computer.

Apoi l-am reconstruit pe calculator, dar părul zbârlit era așa de mare încât capul părea că nu-l va putea susține. Dacă părul era așa de mare ar fi însemnat că brațele lui ar fi trebuit să fie de două ori mai mari. Iar buclele i-ar fi umbrit fața atât de tare încât ne-ar fi obligat să-l luminăm de jos. Era clar că trebuia să-i scurtăm părul, dar în același timp să păstrăm și look-ul din designul original, de care ne îndrăgostisem.”

De fapt, problema lui Dennis era aceeași ca și a celorlalte personaje, iar soluția era și ea aceeași. “Proporțiile capului lui Dennis se schimbă mereu, dar softul de simulare a mișcărilor părului nu mai știe ce să facă în cazul ăsta,” explică Herbst. “Așa că, la începutul fiecărei secvențe, tehnicienii care se ocupă de animația părului trebuia să analizeze schimbările capului și să ajusteze buclele în funcție de dimensiunile feței.”

Designul pentru “Camp Vamp”

Unul dintre decorurile importante este cel pentru tabăra de vară Winnipacaca – alias “Camp Vamp,” unde micuții vampiri sunt instruiți în stil gothic, pentru a căpăta experiență. “Acesta a fost decorul meu favorit – care trebuia să fie construit din temelii, coincizând cu caracteristicile lumii monștrilor,” spune Kurinsky. Scenariul nu dă alte specificații în afară de: “tabăra monștrilor din pădure,” astfel că terenul unde Kurinsky se putea juca cu imaginația era nelimitat.

“Când încep să proiectez decoruri, dacă nu am răspunsul la-ndemână, încep să creez în mintea mea, o poveste,” explică Kurinsky. “M-am întrebat: ‘Ce știu eu despre această tabără?’ Ei bine, știam că Drac fusese acolo în copilărie, iar asta ar însemna acum 900-1000 de ani. Deci cum ar putea să fie ascunsă o tabără timp de 1000 de ani, fără ca oamenii să dea de ea?”

În acest timp, gândul lui Kurinsky a început să se îndrepte spre Yosemite National Park. “Când te afli în valea de la Yosemite, ești înconjurat de El Capitan și alte formațiuni de stâncă, cărora le vezi vârful la circa 3000 de picioare. Ei bine, dacă aceste formațiuni ar fi de zece ori mai înalte, ar însemna că ești înconjurat de ziduri înalte, iar tu ai fi protejat și ascuns.”

Odată ce a stabilit locația, Kurinsky era gata să creeze tabăra. “Genndy a considerat că ar trebui să fie o combinație între căsuțele clasice din bârne și cabanele gotice pentru monștri, iar noi trebuia să găsim echilibrul potrivit între cele două. Trebuia să fie echivalentul „monstruos” al unor căsuțe din lemn.”

Așa că Kurinsky și echipa lui au proiectat construcțiile începând cu cabana centrală. “E o cabană gothică, din bârne de lemn, cu două etaje. Deîndată ce au găsit look-ul corect, ei au proiectat și celelalte căsuțe, urmând aceeași estetică. Iar apoi au mers și mai departe – au vopsit cabanele în negru, ca să fie mai sumbre.”

Excursia în lumea oamenilor

Pe lângă întâmplările din lumea monștrilor, vampirii mai fac și o excursie în lumea oamenilor în Hotel Transylvania 2. “În filmul inițial am văzut câteva crâmpeie din lumea oamenilor, cum ar fi – orașul Transylvania, festivalul vampirilor, un avion…” își amintește Kurinsky. “Dar nu erau decât crâmpeie din lumea oamenilor. De data aceasta lumea oamenilor e prezentată mai în amănunt pentru că mergem la Santa Cruz, California, unde îi vom întâlni pe părinții lui Johnny. Aveam acum ocazia de a face ceva ce nu s-a mai văzut în filmul original.”

Deci Kurinsky dorea că realizeze un contrast între lumea oamenilor și cea a monștrilor, unde totul era viu colorat – dacă lumea monștrilor era așa, atunci lumea oamenilor trebuia să fie exact pe dos. “Dacă te uiți la hotel, acolo predomină liniile verticale – totul este înalt și suplu. Luminile vin de dedesubt, iar obiectele sunt toate colorate. Unghiuri neobișnuite, lungi, culori strălucitoare. Deci opusul care ar fi? Lumea oamenilor trebuie așadar să fie orizontală, uniform iluminată și să aibă culori foarte șterse.”

Kurinsky spune că obiectele comune sunt perfecte pentru temele filmului. “Johnny se duce acasă împreună cu Mavis, iar noi descoperim că el este ciudatul familiei,” explică el. “Am vrut să creez un mediu în care ei amândoi să iasă în evidență în lumea oamenilor. Casele și interiorul casei părintești au culori neutre – atunci când Johnny și Mavis intră pe ușă, cămașa lui, rochia ei neagră și părul ei apretat ies în evidență. Părinții lui Johnny sunt și ei foarte șterși. Niciunul dintre oameni nu are culorile pe care le poate avea un vampir.”

Una dintre probleme a fost magazinul de la colțul străzii, pentru că de obicei “aceste mici magazine sunt foarte viu colorate,” recunoaște el. “Soluția era să punem o lumină constantă, dar cu o ușoară tentă verzuie, pe care o au uneori lămpile fluorescente. Această lumină diminua culorile produselor preambalate, care sunt întotdeauna atrăgătoare și viu colorate. În același timp puteam să ținem sub control totul – de exemplu, când Mavis e încântată de rafurile cu chips, am hotărât ca ele să fie puternic colorate, doar pentru această secvență. Am aplicat același lucru și pentru mașina pentru sucuri cu gheață, de care se îndrăgostise Mavis. Și ea a rămas pentru scurt timp foarte colorată.”

Lumea oamenilor este locul unde publicul îi va cunoaște pe Mike și Linda, părinții lui Johnny, interpretați de soții Nick Offerman și Megan Mullally.

Pentru a sugera faptul că Johnny nu prea semăna cu familia sa, realizatorii s-au folosit de design. “Noi am făcut-o pe Linda, mama lui Johnny, să semene cu Johnny,” explică Kurinsky. “Tatăl său e mare și solid – exact opusul lui Johnny – iar ceilalți doi frați ai lui Johnny seamănă cu tata. Așa că am creat modelul tatălui și apoi am creat doi băieți a căror constituție derivă din a lui. În același timp, Linda și sora lui Johnny sunt pe tiparul lui Johnny. Dintre bărbații familiei, Johnny este cel diferit.”

Bătălia finală

Bătălia finală din film se petrece atunci când Vlad, vechii lui prieteni și membrii familiei sale de monștri se iau la harță, generând o bătaie mai mult comică. Hawkins susține că această secvență conține un tip de acțiune care nu s-a mai văzut până acum în niciunul din cele două filme: “Primul film conține o mulțime de secvențe de mișcare, cum ar fi goana lui Johnny în jurul hotelului, când el și-a dat seama ce fel de hotel era acesta.” În filmul actual, bătălia finală este cu adevărat o secvență de luptă, dar Hawkins spune că ea se potrivește cu lumea din Hotel Transylvania.

“Lupta are o coregrafie bine concepută și o mulțime de elemente comice. Fiecare personaj din această luptă face lucruri hazlii, sau ingenioase, care derivă din caracterul său – nu sunt doar un grup de oameni care dau în stânga și-n dreapta. Spațiul este folosit judicios, iar fiecare personaj are caracteristici speciale pentru fiecare mișcare pe care o face. Este o bătaie mai mult ridicolă și prostească, decât serioasă. Genndy iubește toate aceste detalii.”

“Secvența luptei folosește multă grafică și se apropie cel mai mult de stilul de animație pe care Genndy îl făcea în trecut,” afirmă Herbst. “Pădurea, care apare la sfârșit, a fost de asemenea complicată. Din nou, ne-am întrebat ce am fi făcut dacă acesta era un film de acțiune? Am fi produs mult fum și am fi luminat din spate, așa încât exact asta am și făcut. Am împrumutat mai multe idei de la operatorii care-i plac lui Genndy, Mike s-a uitat pe pozele din filmele sale favorite, iar noi am combinat paleta noastră de culori și am pus luminile așa cum am hotărât.”