Articole El orfanato

(2007)

Orfelinatul

Guilermo Del Toro despre "Orfelinatul"

Sunt deja mai multi ani de cand urmaresc îndeaproape munca lui J.A. Bayona, realizatorul scurt-metrajelor Vacantele Mele si Omul Burete si a unui numar incalculabil de video-clipuri delirante pentru care am cea mai mare admiratie. Talentul sau l-a predestinat sa faca lung metraje. Faptul ca am produs Orfelinatul nu a fost asadar pentru mine nimic altceva decat un mod de a raspunde acestei evidente. Acum dupa ce am vazut filmul, stiu ca a meritat.

De-a lungul carierei mele în cinema am primit numeroase scenarii, cu siguranta pentru ca ma interesa mereu munca tinerilor realizatori. Numerosi dintre ei mi-au solicitat parerea legata de munca lor, sau au venit sa-mi ceara sfaturi. Din nefericire, nu adesea ti se întampla sa te afli în prezenta unui scenariu bun. Desigur, multe dintre ele sunt presarate cu talent, dar nu ofera aproape niciodata sentimentul ca este urgent a fi transformate în filme. Cand am citit Orfelinatul am stiut instantaneu ca ma aflam în fata unei exceptii.

Scenariul pe care l-a scris Sergio G. Sánchez pentru primul lung-metraj al lui J.A. Bayona era cel mai bun pe care îl citeam în multi ani de zile. Dupa putinele lucruri pe care le stiam despre el, îmi imaginam ca ar fi vorba de un film din acelea bine compuse, pe langa originalitatea lui. Eram departe de poveste. Dupa numai cateva pagini mi-am dat seama ca scenariul lui G. Sánchez nu era o simpla filtrare sic a panopliei clasice a genului: case bantuite, fantome si universuri paralele. Avea o anumita profunzime foarte speciala.

Orfelinatul este mai mult decat un simplu film fantastic: ritmul sau e impecabil, stilul sau vizual, extraordinar. Nu are efecte speciale care sa tulbure spectatorul, si ofera o interpretare foarte personala a decorurilor clasice ale genului.

Orfelinatul poseda si o încarcatura emotionala neobisnuita pentru un film de aceasta natura. Pe langa faptul ca este o descriere deranjanta a fenomenelor supranaturale, este una dintre cele mai frumoase povesti despre durerea profunda cauzata de doliu, pe care le-am vazut recent. Bayona nu s-a multumit sa creeze o poveste plina de mister si suspans; el a facut din Orfelinatul o melodrama puternica, cizelandu-si personajele si legaturile care le unesc cu o mare atentie si precizie.

Bayona onoreaza scenariul lui Sánchez. În calitate de realizator si-a demonstrat stapanirea limbajului cinematografic si da dovada de o personalitate proprie. Ba mai mult, el a stiut sa obtina performante de neuitat din partea actorilor sai, în special Belén Rueda care radiaza într-un rol care deborda de curaj si de perspicacitate. Dar lucrul cel mai important, fara îndoiala, tine de faptul ca lui Bayona i-a facut în mod vizibil multa placere sa-si faca munca, o munca pe care eu am apreciat-o. Iar asta, credeti-ma, e ceva care are multa valoare în contextul de azi.