Articole Anonymous

A fost sau nu a fost ? Aceasta-i întrebarea

Controversele privind paternitatea operei lui William Shakespeare au început în urmă cu mai mult de un secol, iar întrebarea a rămas fără răspuns până în ziua de azi. Este bardul din Stratford-Upon-Avon geniul din spatele tragediilor lui Hamlet și Macbeth sau a iubirii dintre Romeo și Julieta ? Este, oare, posibil ca acest om simplu, de la țară, să fie creatorul celor mai remarcabile personaje ale literaturii universale ?

Multora li se pare absolut imposibil ca fiul unui analfabet să fi scris capodopere ca “Neguțătorul din Veneția”, “Regele Lear” sau “Henric al V-lea”. Educația dată de o simplă școală sătească nu l-ar fi putut înzestra cu vocabularul necesar pentru a scrie opere literare de o asemenea complexitate și nu există niciun document din care să reiasă că Shakespeare ar fi călătorit pe alte meleaguri, cu atât mai puțin că ar fi vorbit limbi străine. Singurele dovezi pe care istoricii i le pot atribui lui Shakespeare sunt semnăturile pe câteva documente oficiale, ortografiate în cel puțin șase moduri diferite: Shaksp, Shakspe, Shakesper, Shakespere, Shakspere și Shakspeare. Nu s-a găsit nici măcar un manuscris al sutelor de opere și nici o scrisoare scrisă de mâna lui Shakespeare. Ceea ce este și mai straniu e că testamentul său nu menționează nici o lucrare și nici un manuscris, lăsându-le soției și copiilor săi doar bani și niște mobilă.

Printre adepții teoriei “anti-Stratford”, care susțin că nu Shakespeare este adevăratul autor, se numără personalități de marcă precum: Sigmund Freud, Orson Welles, Charlie Chaplin, Mark Twain, Ralph Waldo Emerson, Walt Whitman, Sir Derek Jacobi și Sir John Gielgud. În timp ce unii dintre ei cred în teoria colectivă (conform căreia operele ar fi creația mai multor autori), alții îi numesc pe autorii posibili - Edward De Vere, conte de Oxford, Francis Bacon și Christopher Marlowe.

Dintre aceștia, candidatul preferat este contele de Oxford, datorită coincidențelor remarcabile descoperite. Astfel, se știe că Oxford a călătorit timp de 16 luni pe tot continentul european, ajungând exact în orașele italiene pe care Shakespeare le evocă cu atâta familiaritate în piesele sale : Padova, Milano, Verona, Mantua, Florența și Siena. O altă coincidență ar fi aceea că piesa “Hamlet” descrie într-un mod aproape autobiografic parcursul vieții contelui de Oxford, asemănările dintre persoanele reale și personaje fiind uluitoare- socrul său, William Cecil - Polonius, fiica sa, Anne Cecil - Ofelia; regina - Gertrude. Mai mult decât atât, descoperirea unui exemplar al Bibliei din Geneva care aparținuse contelui, arată că toate pasajele subliniate apar într-un fel sau altul în operele shakespeariene.

În 1987, trei judecători ai Curții Supreme de Justiție a SUA - John Paul Stevens, William Brennan și Harry Blackmun au organizat un pseudo-proces pentru stabilirea paternității operei lui Shakespeare. Judecătorul Brennan a decis că Edward De Vere, conte de Oxford, nu îndeplinește condițiile legale pentru atribuirea paternității, din lipsă de probe. Cu toate acestea, judecătorul Harry Blackmun a adăugat că, deși această concluzie este cea legală, are îndoieli că ar fi și cea corectă.

Până când nu vom avea probe clare în favoarea uneia dintre cele două teorii, nu putem spune dacă această concluzie este corectă sau greșită. Rămâne însă o întrebare: atâta vreme cât aceste capodopere fac parte din cultura universală, contează, oare, cine a fost cu adevărat Shakespeare ?

DESPRE FILM

Roland Emmerich – regizor al unor filme precum Independence Day, The Day After Tomorrow și 2012 – nu pare genul de realizator care să-și aleagă drept cadru Anglia în epoca elisabetană. Cu toate acestea, ideea de a face un film despre paternitatea operelor lui Shakespeare îi bântuie spiritul de mai bine de zece ani. Emmerich a devenit fascinat de subiect în urma unei conversații avute cu scenaristul John Orloff, care studiase, la rândul său, problema mai mulți ani de zile și scrisese un proiect de scenariu, Soul of the Age. Orloff mărturisește că a aflat pentru prima oară de existența acestei controverse la vârsta de 25 de ani, pe vremea studenției. “Prima mea reacție a fost: de ce nu mi-a spus și mie nimeni până acum ?!” își amintește el. “Al doilea gând a fost că ar ieși un film extraordinar din asta. Existau toate ingredientele - crimă, minciuni, sex, trădare - exact ca în piesele lui Shakespeare.”

Scenariul lui Orloff se centrează pe existența a doi autori – Shakespeare, cel cunoscut de toată lumea și adevăratul autor, cel din umbră. Emmerich a fost foarte receptiv la propunerea lui Orloff și a adăugat câteva idei proprii. “Scenariul se axează pe relațiile dintre William Shakespeare, Ben Jonson și Edward De Vere, care se află în centrul filmului, însă mi s-a părut că ar trebui ceva mai mult decât atât. M-am gândit la ceea ce era cel mai important în acea epocă. Evident, succesiunea la tronul reginei Elisabeta, lipsită de moștenitori. De aici a reieșit un nou fir al intrigii filmului.”explică regizorul. “Posibilitatea ca William Shakespeare să nu fi fost adevăratul autor al pieselor deschidea drumuri noi, permițându-mi să explorez relația dintre artă și politică - care este mai puternică, penița sau sabia ?” continuă el.

Atingerea unui subiect atât de sensibil și discutat s-a dovedit a fi o provocare pentru Orloff în realizarea scenariului. “Când scrii despre un subiect care nu aparține ficțiunii, ci e bazat pe dovezi și cercetări istorice trebuie să găsești un echilibru între fapte și ficțiunea filmului. Ne-am străduit să respectăm cât mai mult faptele istorice și sunt mândru de acuratețea rezultatului. Desigur, atâta vreme cât pornești de la ideea că nu William Shakespeare este adevăratul autor, ci Edward de Vere. Nu toată lumea va fi de acord cu asta !” comentează zâmbind Orloff.

“Filmul nu vrea să impună acest punct de vedere ca fiind adevărul, ci este doar una dintre modalitățile de a vedea lucrurile, o opinie.” precizează co-producătoarea Kirstin Winkler. “Cu siguranță, filmul lui Roland va fi foarte controversat. Există un grup relativ mare de adepți ai apărării imaginii lui Shakespeare ca fiind adevăratul autor al pieselor și sonetelor, mă aștept să reacționeze destul de puternic.” adaugă ea.


DESPRE DISTRIBUȚIE

Anonymous are, după spusele lui Roland Emmerich, “o distribuție de vis”. “Am avut mare noroc să-i am pe toți acești actori minunați. E cea mai bună echipă de actori pe care am avut-o vreodată.” mărturisește el.

În rolul contelui de Oxford, Edward De Vere, Emmerich l-a distribuit pe Rhys Ifans. Acesta împărtășește pasiunea regizorului pentru controversa din jurul identității lui Shakespeare. “Mă miră faptul că nimeni n-a abordat acest subiect până acum.”, spune el. “Dovezile sunt extrem de convingătoare, iar posibilitatea ca profesorii să-și învețe greșit elevii la școală este de-a dreptul șocantă. Dacă recitești piesele lui Shakespeare având în minte ideea că Oxford este adevăratul autor, cuvintele capătă înțelesuri noi, la care nu ne-am gândit niciodată.”

Mamă și fiică, Vanessa Redgrave și Joely Richardson împart rolul reginei Elisabeta - tânără și bătrână. “În film există mai multe secvențe care explorează relația dintre tânăra Elisabeta și contele de Oxford. Problema era: cum vom reuși să realizăm aceste scene ? Ni s-a părut firesc ca Vanessa s-o interpreteze pe Elisabeta cea în vârstă, iar Joely pe cea tânără. Pentru mine, a fost o bucurie imensă faptul că ambele au acceptat să joace în film.” explică Emmerich. "Pentru o actriță, rolul reginei Elisabeta este tot ce poate fi mai extraordinar, iar faptul de a-l juca alături de mama a fost un plus interesant.” mărturisește Richardson.

Referitor la teoria emisă de susținătorii contelui de Oxford, Redgrave comentează: "Eu, personal, sunt convinsă că actorul William Shakespeare nu ar fi putut scrie toate aceste piese și poeme superbe. Mi se pare mai plauzibil ca autorul să fi fost contele de Oxford. Există multe semne de întrebare privind paternitatea pieselor lui Shakespeare și îi admir pe cei ca Roland Emmerich, care pun întrebări și explorează răspunsuri posibile. Povestea din Anonymous este captivantă și cred că asta este cel mai important."

Filmul sugerează chiar că "regina virgină", cum a fost supranumită Elisabeta, a avut și moștenitori la tron. “Ideea că ar fi avut câteva relații amoroase din care ar fi rezultat și copii nu este nouă.”, precizează Orloff. “Se spune că, dacă se întâmpla acest lucru, regina se ascundea undeva, într-un castel, pe perioada gravidității și pentru a naște, apoi copilul era dat spre adopție uneia dintre familiile aristrocrate de la Curte, care îl creșteau ca și cum ar fi fost al lor.”

În rolul tânărului conte de Oxford, Emmerich l-a distribuit pe Jamie Campbell Bower. “În opinia mea, Oxford nu este infatuat, ci doar conștient de propria valoare. El știe că este capabil să scrie cele mai extraordinare capodopere.”, spune actorul despre personajul său. Pentru rolul lui William Shakespeare, realizatorii l-au ales pe Rafe Spall. “Datorită lui Rafe, personajul Shakespeare este întocmai cum și l-a imaginat Roland. El i-a dat o anumită profunzime, scoțând în evidență și părțile întunecate, pe lângă aspectele vizibile - glumeț, exploziv și afemeiat.” comentează co-producătoarea Kirstin Winkler.

Actorul britanic David Thewlis îl interpretează pe Lordul William Cecil, cancelarul și sfătuitorul reginei. “Cecil este un individ malefic, perfid, prefăcut și manipulator - totdeauna am preferat astfel de roluri.” mărturisește Thewlis. “Fiind un personaj inspirat din realitate, am avut posibilitatea să cercetez documentele istorice în care este decris ca cel care trăgea sforile la Curte. În film, el are un scop precis, și anume acela de a aranja succesiunea la tron în favoarea intereselor sale personale.” adaugă el.
După moartea Lordului William, rolul este preluat de fiul său, Robert Cecil, interpretat de actorul Edward Hogg. “Nu cred că ei doi sunt mai răi decât ceilalți de la Curte, toți erau ahtiați după putere. Însă ceea ce pun la cale îi definește clar ca principalele figuri negative.” comentează Hogg.

Sebastian Armesto a fost ales pentru rolul lui Ben Jonson. Armesto, neputând fi prezent la audiție deoarece lucra în Japonia, i-a trimis lui Emmerich o înregistrare video. Inițial, regizorul intenționa să-l distribuie în rolul lui Christopher Marlow, însă văzând înregistrarea video, a decis imediat să-l distribuie ca Ben Jonson. Armesto își descrie astfel personajul: “Inițial, Jonson este doar un dramaturg dornic să devină cunoscut, naiv și idealist. Ulterior, el este atras în hățișurile complotului organizat de contele de Oxford pentru a influența succesiunea la tron.”

DESPRE PRODUCȚIE

Pentru a aduce pe marele ecran Anglia din epoca elisabetană, Roland Emmerich a reunit o echipă de excepție, printre care scenograful Sebastian Krawinkel, creatoarea de costume Lisy Christl, specialiștii în efecte speciale Volker Engel și Marc Weigert și editoarea de imagine Anna J. Foerster. Utilizând o nouă tehnologie, care permite filmarea în lumină foarte scăzută, Foerster a creat o atmosferă aparte. “Tehnica digitală ne permite astăzi să exploatăm la maxim impactul vizual al lumânărilor și al focului de șemineu, ceea ce este esențial pentru un film de epocă.” explică ea. Foerster și Emmerich s-au inspirat din picturile lui Johannes Vermeer și Georges de La Tour. “Vermeer utilizează lumina dulce și difuză a zilei care intră prin ferestre, pe când La Tour o singură sursă de lumină - o lumânare sau o torță.”

Pentru scenograful Sebastian Krawinkel, sarcina cea mai dificilă a fost aceea de a recrea Teatrul Globe. Există câteva picturi care înfățișează exteriorul teatrului, dar niciuna interiorul. Pentru structura exterioară, Krawinkel s-a inspirat din picturile lui Claes Van Visscher. În ceea ce privește interiorul, Krawinkel n-a vrut o copie a actualului teatru Globe din Londra, ci a încercat să-l creeze după modelul veșmintelor nobililor din acea epocă – foarte colorat și cu multe ornamente care scânteiează în lumină. Construcția decorurilor, la Babelsberg Studios din Berlin, a necesitat 12 săptămâni.

Un alt element important al filmului sunt efectele vizuale, întrucât Emmerich și-a propus să prezinte Anglia elisabetană într-un mod nemaivăzut pănâ acum pe marele ecran. De aceea, regizorul a apelat la specialiștii în efecte speciale Volker Engel și Marc Weigert, cu care mai colaborase la Independence Day și 2012. Decizia unanimă a fost aceea de a recurge la imagini generate pe computer. Pentru aceasta, scenaristul Krawinkel a creat schițe și modele în 2D și 3D, bazate pe cercetările sale documentare. “Am pornit de la hărți istorice, pe baza cărora am modelat elementele-cheie: London Bridge, Turnul Londrei, Whitehall Palace și catedrala St. Paul. Pentru fiecare în parte, Roland a făcut filmări din mai multe unghiuri.”explică Krawinkel. Ulterior, Engel și Weigert au transformat toate acestea în imagini pe computer, scenele cu actori fiind apoi filmate pe fundalul unui ecran verde.

O contribuție inestimabilă la aerul de autenticitate al filmului a avut-o creatoarea de costume Lisy Christl care, împreună cu echipa sa, au confecționat manual peste 300 de costume. În film există scene în care apar peste 700 de figuranți reprezentând publicul teatrului, toți îmbrăcați în costume de epocă confecționate în atelierul lui Christl.

Garderoba reginei Elisabeta - care include nu mai puțin de 20 de rochii de bal - a fost realizată manual, de asemenea, la Sands Films din Londra, un atelier de costume renumit pe plan internațional. În plus, Christl și echipa sa au creat și toate accesoriile reginei - inclusiv bijuteriile, ciorapii și pantofii.

DESPRE REGIZOR

Anonymous este un film făcut din pasiune. “Mi s-a părut cu adevărat interesant ca subiect de film. Îmi place să fac filme care să nască discuții în contradictoriu. Un film precum The Day After Tomorrow, de pildă, dă de gândit și provoacă reacții. De aceea, n-ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că am vrut să fac Anonymous.” comentează regizorul Roland Emmerich. El speră, de asemenea, că filmul său “va ajuta tânăra generație să-l descopere pe William Shakespeare. În cele din urmă, nu este important cine a scris acele capodopere, ci faptul că sunt atât de extraordinare și ar trebui să ne bucurăm că le putem transmite mai departe, din generație în generație.”

Rhys Ifans este de părere că Emmerich era exact omul potrivit pentru a realiza acest film, care cere nu numai o atenție deosebită la detalii, dar și abilitatea de a manipula mase întregi de oameni ca pe o mașinărie bine unsă. “Am lucrat cu regizori extraordinari în privința detaliilor, dar care puși în fața unei mulțimi se simțeau pierduți. De asemenea, am întâlnit regizori care știau să se adreseze unei mulțimi, dar erau incapabili să poarte o discuție individuală cu un actor. Roland știe să facă și una și alta.” conchide Ifans.