Valeria Golino

S-a nascut la 22 actombrie 1966 in Napoli, Italia. Tata ei italian si mama ei de origine elena. Valeria a crescut intr-o familie iubitoare de arta, mama sa fiind pictorita. Ea a inceput sa lucreze ca model in Atena, iar dupa terminarea facultatii a fost descoperita de catre regizoarea Lina Wertmuller.

Primul rol l-a detinut in filmul "Little Fires" in 1985, iar 1986 a primit premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Viena pentrul rolul din...

S-a nascut la 22 actombrie 1966 in Napoli, Italia. Tata ei italian si mama ei de origine elena. Valeria a crescut intr-o familie iubitoare de arta, mama sa fiind pictorita. Ea a inceput sa lucreze ca model in Atena, iar dupa terminarea facultatii a fost descoperita de catre regizoarea Lina Wertmuller.

Primul rol l-a detinut in filmul "Little Fires" in 1985, iar 1986 a primit premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Viena pentrul rolul din filmul "Storia D`amore".

In 1988 a inceput sa colaboreze cu Hollywood-ul, primind roluri in mai multe pelicule, dintre care cea mai importanta este "Rain Man", castigatoare a 4 premii Oscar.

Actritei i s-au mai oferit roluri importante, dar nu a ajuns sa le interpreteze, printre care si rolul lui Vivian din "Pretty Woman" (1990), rol ce l-a interpretat pana la urma Julia Roberts.

Actrita vorbeste patru limbi: italiana, engleza, franceza si greaca. Valeria Golino a fost logodita cu regizorul Peter Del Monte, insa relatia nu a durat. A avut relatii care s-au sfarsit destul de repede cu actorul italian Fabrizio Bentivoglio sau cu actorul portorican Benicio Del Toro.

Valeria Golino a crescut la Atena și Sorrento (lângă Napoli), după ce părinții ei s-au despărțit. Ea este nepoata jurnalistului Enzo Golino de la L'Espresso, iar fratele ei este muzician. Când era fată, mama ei o ducea frecvent la cinema și a devenit interesată de filme. În ciuda acestui fapt, ea nu s-a gândit niciodată să urmeze o carieră în cinema până când a făcut primul ei film. În schimb, a vrut să fie cardiolog. Valeria a fost diagnosticată cu scolioză la 11 ani și i s-a implantat o tijă de oțel în spate timp de cinci ani. Ea a rămas în grija unui chirurg din Chicago șase luni, când a învățat engleza. La 14 ani, a început să lucreze ca model în Atena, Milano, Londra și Los Angeles. A fost în reclame TV pentru bere, parfum și produse cosmetice; a fost model pentru costume de baie și blugi. Ea a abandonat liceul după ce a jucat în primul ei film. Golino nu a studiat niciodată actoria oficial, dar a devenit actriță și regizoare. S-a mutat la Los Angeles în 1988, după partenerul ei de atunci, un actor portorican. La Hollywood a început cu filmul Big Top Pee-wee (1988), a continuat cu rolul din Rain Man (1988, rolul Susanna), cu prestațiile ei din filmele de comedie Hot Shots! (1991, unde a interpretat scena „cu măsline în buric”) și Hot Shots! 2 (1993), ca iubita protagonistului. Chiar dacă era cunoscută ca actriță dramatică în Italia, majoritatea ofertelor pe care le-a primit la Hollywood erau în comedii. A refuzat rolul principal din filmul lui Ken Loach, Hidden Agenda, ulterior regretând. În 1993, a fost foarte implicată în producția și rolul principal într-un lungmetraj independent, Cat in the Box, care nu a fost niciodată realizat. În anul următor, i s-a oferit rolul principal în True Lies, dar a fost nevoită să refuze fiind ocupată cu filmarea pentru Slaughter of the Cock (1996), un film independent realizat în Cipru, în care și-a dorit să joace. Mai târziu în acel an, ea trebuia să joace alături de Gian Maria Volonté în filmul Treni sull'acqua. Acest proiect ar fi marcat a treia colaborare cu regizorul Peter Del Monte, dar a fost anulat după moartea lui Volonté. La începutul anului 1996, trebuia să joace un jurnalist în filmul Bravo Randy, dar proiectul nu s-a realizat. În 2000, Golino s-a întors în Italia. În ianuarie 2001, ea trebuia să joace într-un mini-serial TV numit Cuore di ghiaccio, în regia lui Luciano Casciani, dar proiectul nu a demarat niciodată. A avut un rol secundar în thrillerul francez 36, Quai des Orfevres (2004) și un rol principal în Cash (2008). Rolul ei, Irene, din Sacred Heart (2004) a fost scris special pentru ea de regizorul Ferzan Ozpetek, dar a fost forțată să abandoneze proiectul din motive personale. În 2005, i s-a oferit rolul principal în Fine pena mai (2008), dar l-a refuzat considerându-se prea bătrână. În 2006, Theodoros Angelopoulos a distribuit-o în The Dust of Time (2008) după ce a fost impresionat de interpretarea ei din Respiro. Cu toate acestea, numeroasele întârzieri în filmări au forțat-o să renunțe la proiect la sfârșitul anului 2007 pentru conflicte de programare. În 2009, a făcut obiectul monografiei Valeria Golino: Respiro d'attrice de Massimo Causo. În anul următor i s-a oferit șansa de a regiza un scurtmetraj de către compania Pasta Garofalo, Armandino e il Madre, pentru care a scris și scenariul. Primul ei lungmetraj ca regizor, Honey (2013), a fost proiectat în secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2013, și a fost apreciată de Juriul Ecumenic. Ea a jucat-o pe Armida Miserere în Like the Wind (2013), un rol principal dificil, lăudat de critică și premiat în festival. În ciuda reticenței sale, ea a cântat în mai multe filme, în special în filmele ei în limba engleză Hot Shots! și Big Top Pee-wee și în italiană în Like the Wind. Ea a înregistrat două LP-uri în 1987, piesa Maybe Once More pentru L’inverno și Piangi Roma pentru Giulia Doesn't Date at Night. Ea este membră a AMPAS datorită invitației actorilor Jack Lemmon și Walter Matthau. În 2016, a fost membră a juriului principal al competiției la Festivalul de Film de la Cannes. În 2018, a regizat Euforia, care a fost proiectată în secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2018. Serialul ei de televiziune, L'Arte della Gioia, a fost proiectat la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes. Pe lângă premiile David di Donatello, Nastro d'Argento, Ciak d' oro, Globo d'oro, ea este una dintre cele patru actrițe care au câștigat de două ori premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Veneția. În plan personal, în perioada 2005-2016, ea s-a întâlnit cu actorul italian Riccardo Scamarcio. Din 2018, se întâlnește cu un avocat, Fabio Palombi, care este cu 24 de ani mai tânăr decât ea. Golino nu are copii.