16.01.2017
Candidat puternic la Oscar, premiat şi nominalizat la cele mai importante trofee, La La Land nu a fost un film uşor de realizat pentru Damien Chazelle, care a vorbit într-un interviu acordat secţiunii de cinema a Yahoo.com, despre provocările întâlnite, dar şi despre sursele sale de inspiraţie.
Primul film avut în vedere de către cineast a fost The Umbrellas of Cherbourg (1964), al francezului Jacques Demy, o poveste de dragoste, dramă şi musical, în care o tânără, căreia războiul îi răpeşte iubitul, se vede nevoită să ia o decizie radicală. Paleta de culori folosită în film şi orchestraţia cântecelor originale au fost punctele de atracţie ale peliculei (cu Catherine Deneuve în rol central), ce a luat în acel an premiul cel mare la Cannes şi a fost apoi no...Taguri: The Jazz Singer, Al Jolson, Gene Kelly, Seven Brides for Seven Brothers, James Mason, Judy Garland, Lady Gaga, Bradley Cooper, Catherine Deneuve, Damien Chazelle
17.06.2016
Când fanii lui Lady Gaga se întrebau de ce artista nu a mai ajuns în ultima vreme în lumina reflectoarelor cu vreun proiect muzical, site-ul Deadline a oferit o posibilă explicaţie – artista se ocupă de cariera actoricească. Gaga a obţinut rolul principal într-un film aflat de ceva vreme în vizorul producătorilor, musical-ul A Star Is Born. Rolul ar fi trebuit să îi revină lui Beyonce, pe când Clint Eastwood era plasat în scaunul regizoral de către Warner Bros., însă cineastul s-a orientat către alte producţii.
De regia filmului se va ocupa acum Bradley Cooper – va fi titul care va marca debutul său în domeniu – însă detalii legate de scenariu, inclusiv data de lansare, nu sunt încă cunoscute. Povestea lui A Star is Born îşi are originea în filmul anulu...Taguri: Bradley Cooper, A Star Is Born, Lady Gaga
17.02.2016
Taylor Swift în ținuta îndrăzneață roșu și roz, Lady Gaga (foto) cu părul roșcat ca focul sau Ciara - mai mult dezbrăcată? Cine a strălucit și cine a dezamăgit pe covorul roșu al Premiilor Grammy de anul acesta? Aflați urmărind numai la E! emisiunea Fashion Police: Premiile Grammy 2016, joi, 18 februarie, de la ora 22:00.
Melissa Rivers (producător executiv şi gazdă), Giuliana Rancic (producător consultant şi gazdă) şi Brad Goreski (gazdă), alături de invitatele speciale din 2016 - Margaret Cho şi NeNe Leakes - vor analiza cu umor toate ţinutele strălucitoare de la Premiile Grammy, gală binecunoscută pentru riscurile ei vestimentare.
Cele mai importante nume din muzică şi entertainment s-au adunat, pe 15 februarie, la Centrul Staples din Los Angeles, pentr...Taguri: Lady Gaga
11.01.2016
Noaptea Globurilor de Aur ediția 2016 a venit și a trecut, dar a reușit să nu dezamăgească. Gazda Ricky Gervais și-a folosit cu succes ironia, iar Sylvester Stallone și Leonardo DiCaprio au avut discursuri memorabile.
Gervais și-a început seara cu sarcasmul lui obișnuit: „Relaxați-vă, o să fac un efort să fiu drăguț”, a început el, înainte de a-i lua peste picior pe toți cei din sală. „Taceți, că nu îmi pasă”, spunea înainte de a aborda câteva subiecte precum egalitatea sexelor și transsexualitatea lui Caitlyn Jenner.
În același timp, Jamie Foxx a dovedit că nu e doar un câștigător de Oscar, ci și un mare glumeț. Foxx a reușit o „performanță”, aseară, anunțând premiul Cea mai bună coloană sonoră nu pentru adevăratul câștigător...Taguri: Grace and Frankie, Jane the Virgin, Gina Rodriguez, Julia Louis-Dreyfus, Jamie Lee Curtis, Scream Queens, Crazy Ex-Girlfriend, Rachel Bloom, Sarah Hay, Felicity Huffman
10.12.2015
Nominalizările la cea de-a 73-a categoria a Globurilor de Aur au fost anunțate, urmând ca - pe 10 ianuarie 2016 - să aibă loc gala decernării premiilor. Presa străină de la Hollywood va înmâna un total de 25 de premii, din care 14 pentru film și 11 pentru televiziune. Gazdă pentru această ediție va fi tot Ricky Gervais, iar locul de unde se va transmite ceremonia în toată lumea va fi Beverly Hilton Hotel.
FilmulCarol conduce ca număr de nominalizări, urmat strâns, la egalitate, de Steve Jobs (premiera pe 11 decembrie) și The Revenant (22 ianuarie). The Danish Girl, cu trei nominalizări, intră la cinema pe 8 ianuarie. Spotlight, tot cu trei nominalizări, poate fi văzut vineri, 11 decembrie, la Festivalul de Psihanaliză și film din București (Sala Elvira Popescu...Taguri: Shaun the Sheep Movie, Love & Mercy, Beasts of No Nation, Bridge of Spies, 99 Homes, Creed, Crazy Ex-Girlfriend, Scream Queens, Jane the Virgin, Grace and Frankie
13.07.2015
Convenția de la San Diego a avut loc săptămâna trecută, cu o serie de lansări de trailere și conferințe care au calibrat așteptările pe care le avem de la producții viitoare precum Batman V Superman, Star Wars Episode VII, X-Men etc. Dacă în weekend și la începutul acestei săptămâni am mai scris despre cele mai importante lansări, acum iată o trecere succintă în revistă a celor mai ovaționate evenimente.
Trailerul Suicide Squad, inițial destinat doar vizitatorilor Comic Con, a fost în mod ilegal pus pe net din sala de proiecție de la San Diego. Studiourile l-au pus apoi, constrânși de situație, online, la calitate HD
Întreaga echipă îşi face apariţia, cu Harley Quinn (Margot Robbie) în centrul atenţiei. De asemenea, avem ocazia să îl vedem pe Deash...Taguri: Ryan Reynolds, Deadpool, Matt Bomer, Ian Somerhalder, American Horror Story, Evan Peters, Sarah Paulson, Angela Bassett, Lady Gaga, Kathy Bates
24.02.2015
Cel mai important eveniment cinematografic al anului a strâns în faţa televizoarelor milioane de oameni de pe întreg globul, însă mulţi dintre aceştia au ţinut să marcheze momentele de top ale galei şi în mediul online. De la discursul emoţionant al lui Graham Moore la momentul final al show-ului, ce i-a aparţinut lui Birdman şi regizorului Alejandro González Iñárritu, vârful comentariilor legate de momentele remarcabile ale galei i-a aparţinut lui Lady Gaga.
Potrivit TheWrap.com, artista a impresionat prin apariţie şi interpretarea melodiilor din musical-ul Sound of Music, lansat acum 50 de ani şi câştigător a cinci premiiOscar. Omagiul său a declanşat pe Facebook comentariile a 214.000 de oameni pe minut în toată lumea şi 154.000 de oameni pe minut în ...Taguri: oscar 2015, actor, Julie Andrews, Patricia Arquette, The Sound of Music, The Imitation Game, Graham Moore, Lady Gaga
14.10.2013
„Tout ce dont vous avez besoin pour faire un film, c'est d'une fille et d'un flingue”/„Tot ce-ţi trebuie pentru un film este o fată şi o armă”, spunea Jean-Luc Godard, care cu siguranţă nu se gândea că Robert Rodriguez o va lua ad literam, ba va dovedi şi exces de zel, punând în ecuaţie vreo zece fete şi... nenumărate arme în Machete Kills. Al doilea film al seriei cu Danny Trejo protagonist rulează în premieră săptămâna aceasta, aducându-l pe ecran din nou pe taciturnul Trejo, plus femei letale sumar îmbrăcate, fiecare cu armele ei secrete (Rodriguez e din nou inventiv, dupa ce în Planet Terror protagonista era Cherry, o femeie cu o armă automată în loc de picior), eviscerări, lipsă de milă faţă de personaje, care cad secerate când te aştepţi m...Taguri: Vanessa Hudgens, Charlie Sheen, Mel Gibson, Amber Heard, Michelle Rodriguez, Barbarella, Antonio Banderas, Machete, Demián Bichir, Lady Gaga
03.07.2013
Un nou poster al continuării lui Machete, pelicula lui Robert Rodriguez, a fost lansat de regizor pe pagina sa de Facebook. Imaginea îl are pe Charlie Sheen în rolul preşedintelui american din film, Carlos Estevez, lucru întărit de inscripţia din fundal.
În Machete Kills, Danny Trejo revine în partitura ex-agentului federal ce a dat titlul filmului şi este recrutat de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii (Sheen) pentru a duce la capăt o misiune ce ar fi imposibilă pentru oricare alt om de pe Pământ. El trebuie să îl găsească şi să îl anihileze pe un excentric milionar şi traficant de arme (interpretat de Mel Gibson), care a pus la cale un plan de răspândire a războiului şi a anarhiei pe întregul Pământ.
Aşa cum ne-a obişnuit deja în producţiile...Taguri: actor, Cuba Gooding Jr., Demián Bichir, Antonio Banderas, Jessica Alba, Vanessa Hudgens, Lady Gaga, Amber Heard, Sofía Vergara, Mel Gibson
02.04.2013
Regizorul Bryan Singer a făcut din contul său de Twitter una din sursele de bază în ceea ce priveşte informaţiile despre noul film X-Men, intitulat X-Men: Days of Future Past. Însă pe 1 aprilie, această sursă devine ceva mai puţin credibilă…
Pentru a marca cum se cuvine Ziua Păcălelilor, Singer a strecurat online un indiciu legat de distribuţia noii sale pelicule: „Vă pot anunţa azi faptul că Lady Gaga se alătură lui X-Men: Days of Future Past în rolul lui Dazzler. Unul dintre personajele mele preferate dintotdeauna! Sunt foarte entuziasmat!”, a postat cineastul ieri.
Chiar dacă Dazzler (Alison Blaire) este un personaj real în lumea supereroilor Marvel, de obicei asociat aventurilor eroilor din benzile desenate X-Men, majoritatea site-urilor de profil au catal...Taguri: Lady Gaga, X-Men: Days of Future Past, Bryan Singer
02.08.2012
Lady Gaga este un personaj cameleonic în Machete Kills, de Robert Rodriguez, și starul pentru care s-a făcut cea mai mare pompă, însuși regizorul făcând public afișul oficial care o întruchipează. Dar cântăreața nu este singura femeie fatală a continuării producției Machete. Rodriguez a reușit să aducă în jurul impasibilului Danny Trejo actrițe ca Amber Heard, Zoe Saldana, Alexa Vega și Sofia Vergara. Jessica Alba și Michelle Rodriguez se reîntorc în Machete Kills.
Cu asemenea eforturi pentru o distribuție extra-hot, încasările totale ale acestui al doilea film pot depăși modestele 44 de milioane de dolari obținute de Machete, la un buget de producție de 10,5 milioane dolari.
...Taguri: Machete, Machete Kills, Zoe Saldana, Sofía Vergara, Michelle Rodriguez, Jessica Alba, Alexa Vega, Lady Gaga, Amber Heard
27.07.2012
Cantăreaţa Lady Gaga îşi va face debutul actoricesc în Machete Kills. Regizorul peliculei, Robert Rodriguez, a făcut public anunţul printr-un mesaj postat ieri pe Twitter.
„Tocmai am terminat lucrul cu Lady Gaga la Machete Kills, a fost grozavă! Wow! Am fost uimit!” a scris Rodriguez şi a alăturat textului şi un poster al filmului său de acţiune în care Gaga primeşte numele La Chamelelon şi apare ţinând în mână un pistol fumegând.
Şi celebra artistă a confirmat ştirea pe contul său de Twitter: „Da, este adevărat. Voi debuta ca actriţă în acest film fascinant, Machete Kills. Sunt aşa de încântată! Ah! A fost nebunie la filmări!”, a scris ea.
Gaga a mai avut o foarte scurtă apariţie în Men in Black III, în care nu a avut însă nicio replică, ...Taguri: actor, Men in Black III, Zoe Saldana, Jessica Alba, Amber Heard, Mel Gibson, Robert Rodriguez, Machete Kills, Lady Gaga
18.05.2012
Revenirea pe scenă şi în topurile muzicale i-a revitalizat în ultima vreme lui Jennifer Lopez cariera în asemenea măsură, încât, graţie şi multiplelor apariţii în revistele glossy, dar şi sumelor mari de bani câştigate, a fost numită de revista Forbes Cea mai influentă vedetă din lume.
Topul a fost publicat ieri şi a inclus, ca de fiecare dată, actori, personalităţi TV, fotomodele, atleţi, scriitori, muzicieni şi comedianţi. Criteriile de evaluare s-au referit la sumele de bani câştigate în ultimul an, expunerea în presa scrisă şi online, dar şi la numărul fanilor de pe Twitter şi Facebook ai acestora.
Pe locul doi în top s-a clasat Oprah Winfrey, în ciuda faptului că sumele încasate de ea în ultimul an - de 165 de milioane de dolari – au depă...Taguri: actor, Brad Pitt, Jennifer Aniston, Angelina Jolie, jerry bruckheimer, George Lucas, Michael Bay, Steven Spielberg, Tom Cruise, Lady Gaga
27.03.2012
Agenţii J şi K se întorc pe marile ecrane în Men in Black III, iar o parte din avalanşa de extratereştri pe care vor trebui să o oprească s-a strâns recent pe platourile de filmare, pentru a se alinia într-un cadru fotografic alături de creatorul lor, specialistul în efecte speciale şi make-up artist-ul Rick Baker. Dacă nu vrei să strici surpriza apariţiei ieşite din comun a extratereştrilor, atunci poţi ocoli imaginile din galerie, preluate de pe ComingSoon.com.
Baker, un nume celebru în industria cinematografică, cu şapte premiiOscar la activ, şi-a propus ca în această parte a seriei să introducă în scenă o serie de extratereştri „retro”, pentru a se mula mai bine pe scenariul filmului, în care se foloseşte întoarcerea în timp. Omuleţi verzi cu capete gigant, monştri păroşi cu cleşti ...Taguri: Barry Sonnenfeld, Lady Gaga, Nicole Scherzinger, Bill Hader, Alice Eve, Emma Thompson, Tommy Lee Jones, Josh Brolin, Will Smith, Rick Baker
12.01.2012
Pentru că unul dintre cele mai frumoase moduri de a-ţi începe ziua este ascultând muzică, vă invităm să vă puneţi căştile - dacă sunteţi deja la birou - şi să ascultaţi alături de noi cele cinci cântece nominalizate anul acesta la Globurile de Aur. Vă vor înviora ziua, iar pe 16 ianuarie dimineaţa veţi afla dacă preferatul dumneavoastră este în palmaresul anunţat de Ricky Gervais....Taguri: Ricky Gervais, Machine Gun Preacher, Albert Nobbs, Sinéad O'Connor, Glenn Close, Mary J. Blige, Chris Cornell, Lady Gaga, Elton John, Madonna
07.04.2011
Unul dintre cele mai iubite şi premiate seriale de comedie din SUA, Modern Family, are un fan din lumea celebrităţilor.Conform actorului Jesse Tyler Ferguson, unul din starurile serialului difuzat de ABC, echipa lui Lady Gaga i-a contactat pe producătorii Modern Family pentru a aranja o scurtă apariţie a divei într-unul din episoade. Ciudat este că nu Modern Family e serialul cunoscut pentru scurtele apariţii ale celebrităţilor, ci muzicalul Glee, difuzat de Fox. În direcţia aceasta a comentat şi Ferguson, care este de părere că Lady Gaga din realitate nu prea are cum să ajungă în suburbia unde locuieşte buclucaşul clan Dunphy-Pritchett.Ce a mai dezvăluit actorul? Că într-unul din episoadele următoare va fi vorba de Lady Gaga, când personajul său, Mitchell, este disperat să ajungă la un co...Taguri: Eric Stonestreet, Glee, Jesse Tyler Ferguson, Lady Gaga, Modern Family