Urmăriți scena de început din Wonder Woman 1984!

de Marina Florea în 16 Dec 2020
Scena este un flashback ce descrie niște jocuri olimpice organizate de amazoane, în care personaj este o Diana copil

Odată cu lansarea filmului Wonder Woman 1984 în unele cinematografe din mai multe teritorii (printre care Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Grecia etc), studiourile Warner Bros. dezvăluie publicului larg începutul filmului - mai exact primele trei minute jumătatate. Secvența din deschidere ne duce în Themyscira, un oraș-stat suveran fictiv și națiune insulară arhipelagică de o rară frumusețe, ce aparține amazoanelor. Scena este un flashback ce descrie niște jocuri olimpice organizate de amazoane, în care personaj central este o Diana copil.

Fetița va participa ea însăși la competiții, alături de adulți, iar anvergura stadionului și ingeniozitatea (sau improbabilitatea?) probelor de concurs, ne taie răsuflarea. Efectele speciale fac tot posibilul să ne uimească.

Se pare că începutul filmului a mișcat-o într-atât pe actrița Gal Gadot încât a izbucnit în lacrimi, scrie Vanity Fair.

„Oricând văd partea aceasta din film, plâng - dar sunt lacrimi de bucurie, de entuziasm. Unul dintre lucrurile în care cred cu tărie este că poți visa că devii cineva numai vizualizând asta. Iar băieții - norocoșii de ei - de la începuturile filmelor au tot fost protagoniștii, li s-a inoculat că ei sunt cei puternici, că ei salvează situația. Noi, femeile, nu am beneficiat de o astfel de reprezentare. Și e - cred - foarte important [să beneficiem - n.red.]; și, bineînțeles, pentru mine este extrem de important pentru că sunt mamă de două fete - să le arăt potențialul a ceea ce pot fi. Și nu înseamnă neapărat să fii atletic ori puternic din punct de vedere fizic; și asta contează - dar - mai mult de atât - contează să le arăți că pot fi speciale”.

Wonder Woman a apărut pentru prima oară în filmul Batman v Superman: Dawn of Justice, plasat în prezent. Primul Wonder Woman a fost plasat în anii Primului Război Mondial, însă 1984 va sări mai multe decenii în timp până în ultimii ani ai Războiului Rece.

Exploreaza subiecte similare:

Wonder Woman 1984, Gal Gadot

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells