Ubbe și Torvi din Vikingii au venit la București pentru avanpremiera specială a sezonului 6

de Cristina Grigore în 9 Dec 2019
Georgia Hirst și Jordan Patrick Smith au vorbit despre evoluția personajelor lor și antrenamentele pentru scenele de luptă - îi puteți revedea în acțiune în fiecare joi, de la ora 21.00, pe canalul History
  • Actorii Georgia Hirst și Jordan Patrick Smith, interpreții lui Torvi și Ubbe din serialul Vikings, au participat săptămâna trecută la o vizionare specială, în avanpremieră, a primelor două episoade din sezonul 6, și ultimul, al producției. Înaintea proiecției, cei doi au făcut câteva poze alături de fani (găsiți în galerie fotografii cu ei, publicate pe pagina de Facebook a History România) și avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări, adresate prin intermediul autorului, traducătorului și prezentatorului de televiziune Radu Paraschivescu.

Celebritatea serialului, după cum s-a menționat și în prezentarea anterioară discuției, este evidențiată prin cele aproape 6 milioane de oameni din toată lumea (dintre cei peste 16 ani) care au văzut cel puțin un episod din Vikings, dar și prin cele 25 de milioane de americani care au urmărit toate episoadele din sezoanele anterioare.

Serialul, filmat în Irlanda (nu pe teritoriu scandinav) spune povestea legendarului erou viking Ragnar Lothbrok, a bandei sale de luptători și a urmașilor săi – o saga de inspirație istorică extrem de spectaculoasă, în care se ciocnesc ambiții teritoriale, religioase și culturale, dar și tipolgii umane diverse, de la tirani absoluți, la vizionari și exploratori ai spiritualității. După cum spunea și Jordan Patrik Smith, Vikingii este un serial care de toate - dramă de familie, violență, conflict, femei frumoase și bărbați frumoși. 

Femeile au un rol important în această impresionantă poveste – ele luptă cot la cot cu bărbații (e vorba despre comunitatea luptătoarelor „shieldmaiden”), oficiază ceremonii, fac tot ce le stă în putință pentru a-și satisface ambițiile. Personajul central feminin al serialului, Lagertha - prima soție a lui Ragnar și mama lui Bjorn Ironside – are chiar și o iubită în cea de-a doua parte a sagăi, iar personajul lui Hirst, Torvi, îi este un sprijin și un aliat cât se poate de loial.

„Torvi este, cred, cel mai uman personaj din serial. Chiar dacă acțiunea este plasată într-o cu totul altă perioadă, cred că mare parte din experiențele ei sunt relevante pentru femeile de astăzi” - Georgia Hirst.

Întrebată cum se raporteaza femeile moderne la aceste puternice personaje feminine pe care le văd în serial, Georgia Hirst a răspuns: „Ține cumva și de felul în care a evoluat personajul. Când am început eu lucrul la serial aveam 19 ani, iar personajul meu avea cam 14-15 ani. Pe măsură ce povestea a înaintat, ea a ajuns să aibă cu mult peste vârsta mea. Am cam crescut împreună. […] Poate și faptul că este cel mai uman personaj din serial a făcut publicul să se atașeze de ea. Torvi are un destin plin de suișuri și coborâșuri, a trecut prin atât de multe: relații, despărțiri... a avut un copil pe când era foarte tânără. Și chiar dacă acțiunea este plasat într-o cu totul altă perioadă, cred că mare parte din experiențele ei sunt relevante pentru femeile de astăzi, care pot spune: «Uite, așa m-am simțit și eu»„.

„În plus, eu și Katheryn [Winnick, interpreta Laghertei, n. red.], ne-am format un obicei în a avea scene fără nicio replică, ce au subliniat prietenia noastră. O privire, un zâmbet, o îmbrățișare, într-un serial cu atâția morți, atâta sânge, atâta violență, atâtea evenimente ce distrug vieți, sunt binevenite; este chiar plăcut să vezi că există și o prietenie reală și puternică între două femei, ce se menține pe întregul parcurs al serialului.„

Despre cum va evolua relația dintre frați – în special cea dintre Ivar și Ubbe – după sezonul 5, a vorbit Jordan Patrick Smith: „Ivar este un nebun - să fim sinceri, chiar este - și e foarte greu să discuți cu un nebun, cred că toată lumea este de acord... Nu mai există cale de împăcare, iar Ubbe, care acum s-a cam îndepărtat de ceilalți frați, simte că este cazul să o ia pe cont propriu, să facă ceva pentru el”. Actorul a explicat că personajul său caută să își împlinească propriul destin, mai ales după ce a reușit să aducă la îndeplinire visul lui Ragnar (Travis Fimmel) - deținerea unei bucăți de pământ pe teritoriul saxon. 

După ce a împlinit visul lui Ragnar, Ubbe simte că a venit vremea să facă ceva și pentru el, să-și urmeze propriul destin.

Georgia a vorbit și despre pregătirea fizică de care a avut nevoie pentru a intra în pielea unei adevărate „shieldmaiden”: ”Aș insista pe faptul că ai nevoie de cel puțin o săptămână de pregătire, de câteva ore în fiecare zi, înainte de o scenă de luptă. Eu când am început nu mă coordonam prea grozav; arătam ca o girafă pe platou după cum mișcam în toate direcțiile mâinile și picioarele. Nu a fost prea bine, însă am îndreptat asta cu foarte mult antrenament - nu a fost și cazul lui Jordan, pentru care lucrurile acestea parcă veneau natural – însă te obișnuiești, te înveți. Apoi, m-a ajutat și asistentul de platou, care stătea sub cameră și îmi arunca în față cu noroi, ca eu să arăt cât mai implicată în luptă, cât mai dură”.

Atât Georgia, cât și Jordan, au recunoscut că nu s-a pregătit mai deloc pentru rolurile primite. Jordan a recunoscut că a început să se uite la Vikings cu o zi înainte de casting și că, în funcție de situație, preferă să nu dedice prea mult timp studiului unui personaj, pentru a nu-și face o idee preconcepută despre acesta, care să nu mai fie apoi conformă rolului pe care acesta îl are în poveste.

Despre pregătirea pentru scenele de luptă, interpretul lui Ubbe a spus: „E totul ca un dans. Exersezi foarte de mult toate acele mișcări și cascadorii, întâi mai lent, apoi din ce în ce mai rapid, alături de partenerul cu care trebuie să te sincronizezi. Dar siguranța este întotdeauna pe primul loc”.

Katheryn Winnick și-a executat propriile cascadorii în serial. Ea va regiza și unul din episoadele sezonului 6.

„Lucrurile se pot schimba în ultimul moment. Repeți ceva și apoi, pe parcursul zile de filmare, descoperi că trebuie să faci unele lucuri diferit”, a adăugat și Georgia. Ambii actori au răspuns afirmativ când au fost întrebați dacă Katheryn Winnick execută chiar ea scenele mai solicitante fizic (cascadoriile). Tot de interpreta Lagerthei se leagă și un amănunt interesant al sezonului 6 – ea va regiza unul dintre episoade.

Al șaselea sezon al serialului se axează pe disputa dintre Bjorn și Ivar, încheiată cu victoria primului, care preia tronul Kattegat-ului. Învins, Ivar caută să se rupă de trecut și ajunge pe tărâmul vikingilor ruși, unde dă de un rival pe măsură, prințul Oleg. Lagertha își dorește un trai liniștit la fermă. Apar însă la orizont noi amenințări.

Vikingii pornesc în cucerirea Scandinaviei. Ubbe și Torvi pleacă spre Islanda pentru a descoperi misterul care înconjoară dispariția lui Floki, în timp de Hvitserk conduce o vendetă personală împotriva lui Ivar. 

Cele 20 de episoade finale vor putea fi vizionate în fiecare joi, de la ora 21.00. Primele două au fost difuzate pe 5 decembrie, în paralel cu vizionarea de la Grand Cinema & More din Complexul Comercial Băneasa.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Jordan Patrick Smith, Georgia Hirst, Vikings, Katheryn Winnick, Travis Fimmel

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells