Trailerul filmului Crima din Orient Express etalează întreaga distribuție

de Gloria Sauciuc în 6 Iun 2017
Murder on the Orient Express va ajunge în cinematografele noastre pe 24 noiembrie

Cu aerul de nostalgie care domină acum lumea televiziunii și a filmului, se pare că orice producţie îndrăgită va fi urmată de un remake. Cea mai nouă realizare este remake-ul la Crima din Orient Expres, cu premiera la noi la finalul lunii noiembrie.

Cea mai recentă adaptare a romanului semnat de către Agatha Christie afișează o distribuție captivantă, iar noul film câștigă încetul cu încetul interesul cinefililor. Așteptarea va da roade, acum că trailerul pentru noul Crima din Orient Express a apărut iar afişul oficial îţi captează imediat atenţia. Trailerul o fi scurt, însă cu siguranță dezvăluie fiecare persoană din distribuție.

Stele de cinema, vechi și noi, s-au adunat pentru acest remake, și trailerul este captivant. De la început, senzația de presimțire rea și de suspans din viitorul film e palpabilă. Vedem trenul care dă titlul filmului ce trage în gară, apoi apar și pasagerii. Însă lucrurile o iau razna când cineva este omorât, iar Hercule Poirot (Kenneth Branagh), cu mustața lui celebră, trebuie să găsească vinovatul.

Costumele pentru Crima din Orient Expres arată absolut fantastic. Filmul e plasat în 1935. Statutul fiecărui personaj este clar din felul în care costumele se asociază unul cu altul, transportând spectatorii în timp. Probabil cel mai puternic moment al trailerului este un cadru lung care cuprinde majoritatea distribuției. Pe măsură ce fiecare personaj este prezentat, fiecare primește un titlu. Iată profesorul, văduva, majordomul. Și fiecare ascunde secrete.

Distribuția Crimei din Orient Express este fantastică. Pe lângă Kenneth Branagh apar legende precum Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Willem Dafoe, ca și actori celebri precum Johnny Depp și Penelope Cruz. Acestora li se alătură alți actori recent lansaţi precum Daisy Ridley din Star Wars, Josh Gad din Beauty and the Beast, Leslie Odom - care a primit premiul Tony Award. Filmul va ajunge în cinematografe pe 24 noiembrie 2017.

Exploreaza subiecte similare:

Murder on the Orient Express, agatha christie, Kenneth Branagh, Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Willem Dafoe, Daisy Ridley, Josh Gad, Leslie Odom Jr., Penélope Cruz, Johnny Depp

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells