Tigru, cel mai bun film de debut la TIFF 2023, din 29 septembrie în cinematografe

de Gloria Sauciuc în 29 Sep 2023
„E încărcat de spirit ludic și combină genurile – dramă, comedie, film de aventuri – în așa fel încât să-i atragă și pe cinefilii hardcore, dar și publicul larg”

Tigru/Day of the Tiger, scris și regizat de Andrei Tănase, câștigător al premiului „Cel mai bun film de debut”, secțiunea „Zilele Filmului Românesc” (TIFF 2023), va putea fi văzut în cinematografele din România, începând cu 29 septembrie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Filmul este inspirat din fapte reale petrecute la Sibiu în 2011. Vera, medic veterinar la grădina zoologică a unui mic oraș din Transilvania, este măcinată de probleme personale și are o cădere nervoasă. Un tigru evadează, iar aceasta e nevoită să plece în căutarea lui.

Premiera mondială a filmului a avut  loc anul acesta, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam – IFFR, secțiunea „Bright Future”. De asemenea, Tigru/Day of the Tiger a fost unul dintre cele 11 lungmetraje selectate în competiția oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo în acest an.

Cunoscut pentru scurtmetrajele Claudiu și Crapii, Vacanță la țară, Prima noapte regizorul Andrei Tănase declară despre primul lui lungmetraj: „E încărcat de spirit ludic și combină genurile – dramă, comedie, film de aventuri – în așa fel încât să-i atragă și pe cinefilii hardcore, dar și publicul larg. Dincolo de vânătoarea animalului exotic, cu aura sa aproape legendară, se află o poveste profund umană, despre pierderi ireversibile, acceptarea lor și evadarea din cuștile pe care le construim singuri în jurul nostru.”

Din distribuție fac parte Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea, Elvira Deatcu și  Bogdan Tulbure.

Căutarea tigrului în film este doar pretextul pentru portretizarea Verei, personajul principal și a evoluției sale, cât și portretizarea unei comunități...

Filmările au avut loc în Parcul Național Comana, Târgu Mureș și în București. Producătorul Anamaria Antoci (Oameni de treabă, Ilegitim, Mia își ratează răzbunarea, Planeta Petrila) spune că: „Tigru a fost o propunere îndrăzneață și originală a lui Andrei Tănase încă de la stadiul de scenariu și am știut că merită să fie condusă de o echipă de producție pasionată și să devină o co-producție internațională. Apoi, mi s-a părut la fel de important să ni se alăture o echipă de creație care să aibă experiența necesară pentru a-l însoți pe regizor în realizarea filmului de debut. Andrei Tănase reușește în Tigru să echilibreze cu abilitate atât elementele dramaturgice, cât și pe cele regizorale, amestecând drama cu un umor subtil. Căutarea tigrului în film este doar pretextul pentru portretizarea Verei, personajul principal și a evoluției sale, cât și portretizarea unei comunități”.

Producătorii români sunt Anamaria Antoci, Irena Isbășescu și Adrian Silişteanu, imaginea îi aparține lui Barbu Bălășoiu, iar de sunet s-au ocupat Marius Leftărache și Marian Bălan.

Tigru este o coproducție Domestic Film (RO), Altamar Films (FR), Graal (GR) și Avanpost Production.

Filmul a fost produs cu sprijinul finanțatorilor Centrul Național al Cinematografiei,  Eurimages, Programul Europa Creativă – Componenta Media - Al Uniunii Europene,  Centrul Național al Cinematografiei din Franța, Centrul Național al Cinematografiei din Grecia, Televiziunea Română (TVR) și televiziunea națională din Grecia, cu sprijinul Superbet, Ursus Breweries, Compania Municipală de Publicitate și Afișaj, Biofarm, Țiriac Auto, Omnicom Media Group, dezvoltat și prezentat la Torino Film Lab, distribuit cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, DACIN SARA și UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, se vede în comunicatul remis Cinemagia.

Distribuit în România de Follow Art Distribution (Loving Vincent, McQueen, Military Wives, Blue Moon, Străjerii Deltei, Imaculat, Spre Nord, Falcon Lake), Tigru ajunge din 29 septembrie în cinematografele din toată țara. 

 

Exploreaza subiecte similare:

Tigru

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells