The Marvels: trei supereroine foarte diferite, într-o nouă și palpitantă aventură din universul MCU

de Cinemagia în 7 Nov 2023
După ce puterile lor se împletesc în urma unui eveniment misterios, Carol Danvers, Kamala Khan și Monica Rambeau sunt obligate să coopereze pentru a salva universul și, astfel, deși sunt foarte diferite, reușesc să fie o echipă.

Carol Danvers (Brie Larson) devenea, în urmă cu patru ani, primul personaj principal al unei francize feminine din lumea Marvel. Captain Marvel înregistra un succes de box office în 2019, așa că un sequel se impunea. Continuarea fenomenului de box office din 2019 este The Marvels, al 33-lea film din Universul Cinematografic Marvel, cu premiera la noi pe 10 noiembrie.

„Captain Marvel a fost o completare necesară și importantă”, după cum explică producătorul executiv Mary Livanos. „Captain Marvel nu doar că a adus pe marele ecran primul nostru erou feminin principal, dar a și extins orizonturile cosmice ale universului, iar eroismul lui Carol Danvers l-a inspirat pe Nick Fury să creeze inițiativa Răzbunătorilor și l-a pus să găsească eroi ca ea care să poată veghea asupra Pământului, și care apoi au devenit Răzbunătorii...”

Locuri și personaje noi care celebrează toate cele mai ciudate și misterioase aspecte ale SF-ului

Acum, în The Marvels, Carol Danvers, alias Captain Marvel, și-a revendicat identitatea de la tiranicul Kree și s-a răzbunat pe Inteligența Supremă. Dar consecințele neintenționate o fac pe Carol să suporte povara unui univers destabilizat. Când îndatoririle ei o trimit într-o gaură de vierme anormală, legată de un revoluționar Kree, puterile ei se încurcă cu cele ale super-eroului din Jersey City, Kamala Khan, alias doamna Marvel, dar și cu cele ale nepoatei înstrăinate a lui Carol, acum membră S.A.B.E.R., astronautul Monica Rambeau. Acest improbabil trio trebuie să facă echipă și să învețe să lucreze împreună pentru a salva universul, folosind numele de „The Marvels”.

„The Marvels este un efort uriaș de creare a unei lumi”, spune Livanos. „Filmul construiește cea mai mare imagine a universului cosmic Marvel din tot ce am văzut până acum. Odată cu asta avem parte de locuri și personaje noi care celebrează toate cele mai ciudate și misterioase aspecte ale SF-ului pe care noi le iubim”.

The Marvels îi are în rolurile cheie pe Brie Larson, Teyonah Parris, Iman Vellani, Zawe Ashton, Gary Lewis, Seo-Jun Park, Zenobia Shroff, Mohan Kapur, Saagar Shaikh și Samuel L. Jackson.

Nia DaCosta este regizor, iar Kevin Feige producător, cu Louis D’Esposito, Victoria Alonso, Mary Livanos, Jonathan Schwartz și Matthew Jenkins pe post de producători executivi. Scenariul este semnat de Nia DaCosta, Megan McDonnell și Elissa Karasik.

„Studiourile Marvel caută mereu să lucreze cu regizori care îi inspiră și care au viziune și entuziasm pentru proiect. „Suntem foarte fericiți că Nia DaCosta regizează acest film și conduce nava pentru The Marvels”, spune Livanos. „Este un regizor incredibil. Este, de asemenea, o scriitoare incredibil de experimentată și talentată și o povestitoare dinamică din punct de vedere vizual”.

Brie Larson, care a fost implicată în producție încă din primele momente ale procesului de creație, a fost, de asemenea, încântată că DaCosta preia cârma. „Mi-a fost clar de la prima întâlnire”, spune Larson. „Nia este o tocilară ca mine. Ea știe totul despre aceste benzi desenate și pătrunde atât de adânc în lumea lor. Prin urmare, stăpânește felul în care intră în joc toate aspectele. În plus deține viziunea, claritatea și temperamentul necesare pentru a face un astfel de film. Nia a condus această echipă către succes și s-a și distrat”.

Crearea filmului pentru DaCosta a fost despre „a face ceva distractiv”. Ea explică: „Cele trei eroine vor schimba locurile. Va fi haotic și dezordonat și chiar am vrut să arat asta prin fiecare personaj în parte. Deci umorul pe care îl are Captain Marvel este diferit de umorul pe care îl are doamna Marvel. Îmi doream foarte mult să mă asigur că totul este cum trebuie, că interacțiunea lor e distractivă și că aceste trei eroine se simt bine împreună, învățând să fie o familie”.

Cine sunt cele trei eroine

Kamala Khan, interpretată de Iman Vellani, a fost prezentată în seria Disney+ de la Marvel Studios „Ms Marvel”, iar Monica Rambeau, jucată de Teyonah Parris, a fost redescoperită ca adult într-un alt serial Marvel Studios, premiatul „WandaVision”.
Toate sunt în momente foarte diferite ale vieții: Carol plutește literalmente în spațiu într-un abis, Monica are o nouă carieră ca astronaut S.A.B.E.R., iar Kamala Khan a devenit super-erou al orașului Jersey. Dar când puterile lor se combină, totul se schimbă.
Scriitoarea Megan McDonnell explică: „Ele sunt încurcate una cu cealaltă, ceea ce înseamnă că ori de câte ori își folosesc puterile în același timp, își schimbă locurile. Asta le aduce împreună până când își dau seama de ce, mai ales că fiecare trebuie să își poată folosi propriile puteri. Această încurcătură este grozavă, pentru că acum Carol are o echipă, indiferent dacă îi place sau nu.”

Brie Larson adaugă: „Durează ceva până să ne prindem care e treaba cu amestecul cuantic. Ceea ce începem să observăm este că atunci când toate ne folosim puterile ne schimbăm locurile. Poate fi în diferite galaxii și planete. Nu contează, distanta chiar nu contează. Doar că noi, din motive foarte specifice, ne încurcăm des. E o situație dificilă pentru Carol, mai ales că a decis să lucreze singură pentru că e prea greu să facă față pierderii.”
Nia DaCosta spune: „Cred că cele trei împreună sunt o combinație interesantă și nu aș fi putut refuza oportunitatea de a fi parte din asta. Cel mai important lucru pentru mine a fost ca dincolo de scenariu și personaje să reușesc să redau miezul acestei povești despre trei femei diferite care trebuie să facă echipă.”

Celelalte personaje care interacționează cu The Marvels:

Nick Fury (Samuel L. Jackson), care este în prezent director al S.A.B.E.R., o stație spațială care acționează în secret ca primul punct de contact și apărare al Pământului față de un univers în expansiune rapidă.

Liderul Kree, Dar-Benn (Zawe Ashton), un om de știință războinic devenit politician, care este hotărât să salveze planeta natală a Kree, și să-și ridice poporul la locul lui de drept în univers.

Prințul Yan (Seo-Jun Park), prințul fermecător și carismatic al planetei Aladna și prieten al lui Carol Danvers.

Muneeba Khan (Zenobia Shroff) este mama Kamalei, o femeie care nu poate fi niciodată subestimată.
Yusuf Khan (Mohan Kapur) este tatăl mândru și călduros al Kamalei. Aamir Khan (Saagar Shaikh) este fratele mai mare al Kamalei.

Împăratul Dro’ge (Gary Lewis) este liderul Skrullilor, a căror existență este din nou amenințată de Kree.

Distribuit de Forum Film România, filmul The Marvels are premiera în România în data de 10 noiembrie, fiind disponibil în formatele IMAX, IMAX 3D, 4DX, Dolby Atmos, 3D și 2D..

Exploreaza subiecte similare:

The Marvels, Brie Larson, Teyonah Parris, Iman Vellani, Zawe Ashton, Gary Lewis, Zenobia Shroff, Saagar Shaikh, Samuel L. Jackson, Nia DaCosta

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells