The Fantastic Four: iată o nouă imagine a lui The Thing. Josh Trank discută aspectul horror al fimului

de Gloria Sauciuc în 13 Apr 2015
Fantastic Four va fi lansat în cinematografe pe 7 august 2015

Fantastic Four, viitoarea reluare a studiourilor 20th Century Fox, face pasul de la „nu cel mai aşteptat film cu supereroi al anului”, la o producție privită cu optimism prudent, datorită trailerului surprinzător, dar și a primei pre-vizionări a filmului, comentează publicația ScreenRant.

Noua abordare a primei familii Marvel este o dramă SF convingătoare – una care explorează potențialul descoperirii umane. Casa de producţie nu s-a grăbit să dezvăluie noi materiale promoționale (a lansat acel trailer cu câteva luni în urmă). Cu toate acestea, acum că data de lansare a filmului se apropie cu repeziciune, Fox începe să pună în funcţiune maşina de marketing. Am reuşit să vedem imagini statice noi – inclusiv primul look grozav cu The Thing/Lucrul, personajul lui Jamie Bell.

Mişcarea de marketing continuă cu o altă imagine proaspătă a alter ego-ului lui Ben Grimm, împreuna cu mai multe detalii de la Tank cu privire la modul în care Fantastic Four seamănă cu un film cu elemente horror.

Prima este noua imagine a lui The Thing/Lucrului, via publicația EW. Într-un ușor contrast faţă de ce am văzut până acum, acesta îl prezintă Grimm într-o postură de acţiune. Se pare că eroul este imediat după lovitura decisivă, dar identitatea victimei sale este necunoscută în acest moment: la scurt timp după lansarea trailerului, s-a afirmat că Trank și echipa sa au ales să nu facă nimic public pentru o vreme, deoarece au vrut să se asigure că scenele cu efecte speciale erau finalizate și la standardele lor. Este probabil motivul pentru care dezvăluirea adevăratului The Thing a fost amânată până acum, deoarece personajul este puternic dependent de creaţia computerizată ca să prindă viață.

Cu atenţia extraordinară care este acordată noului Fantastic Four, nu e de mirare că au vrut ca forma de supererou a lui Grimm să fie perfectă înainte să intre în gura opiniei publice. Și, s-o recunoaștem, personajul pare bine realizat  și solid.

Una dintre cele mai mari surprize ale trailerului teaser a fost că tonul filmului este la polul opus al adaptărilor care au onorat ecranele la mijlocul anilor 2000. Trank evident luptă pentru o portretizare mai serioasă, mai întemeiată, ca marcă regizorală proprie. Deşi membrii distribuției au dezvălui că va fi umor presărat în tot filmul, acesta nu va fi doar distractiv şi cu jocuri pentru Reed Richards et comp.

Vorbind cu EW, Trank a discutat aspectul de film horror pe care îl are Fantastic Four: „Am cam sărit la horror în mintea mea. Chronicle este despre evoluția și consolidarea puterilor unice. Acest film le vede într-adevăr ca pe un blestem”. A deveni supererou este ceva la care mulți dintre noi visează, dar trebuie să recunoaștem: dacă orice om obişnuit ar izbucni brusc în flăcări sau s-ar transforma într-un monstru de piatră, ar fi paralizant – cel puțin la început. Declaraţia lui Trank că puterile reprezintă un blestem ne aminteşte de arcul personajului lui Bruce Banner din Răzbunătorii, unde omul de știință uşor manierat a avut un punct de vedere asemănător despre „celălalt”/alter-ego-ul său.

Pe baza declarației regizorului, o mare parte din tensiune dramatică din Fantastic Four va proveni de la faptul că cei patru protagoniști învaţă să-şi îmbrățișeze darurile, pentru binele pe care îl pot face. La prima vedere, aceasta ar putea suna ca o poveste originală standard; mai rar, însă, descoperirea superputerilor este asociată cu bucurie și entuziasm. Chiar Omul de oțel scapă un zâmbet când află că poate zbura. Dacă acest unghi este gestionat corespunzător, Fantastic Four nu numai că poate fi ceva relativ proaspăt pentru fanii genului de film după benzi desenate, dar poate deveni şi un film special care se conectează cu telespectatorii săi în mai multe moduri. 

Exploreaza subiecte similare:

The Fantastic Four

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 13 aprilie 2015 11:40
Nu mai este mult pana pe 7 august .. de abia astept :)
spartacus pe 13 aprilie 2015 21:08
O tampenie! Nu am nimic cu persoanele de culoare, dar sa bagi un negru intre cei 4 Fantastici doar pentru a fi la moda e o mare tampenie. Iar asta se va vedea si la incasari.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells