Preşedintele juriului celei de-a 67-a ediţii a Mostrei veneţiene, Quentin Tarantino, a fost acuzat duminică de favoritism, după ce a acordat trei dintre cele mai importante premii - prietenilor săi, inclusiv Leul de Aur fostei partenere, Sofia Coppola, pentru filmul Somewhere. Palmaresul a fost catalogat ca unul dintre cele mai imprevizibile care au existat vreodată pe Lido. Să nu uităm şi faptul că, în 2004, Tarantino acorda Palme d'Or la Cannes documentarului Fahrenheit 9/11, de Michael Moore, când în competiţie erau filme ca 2046, al lui Wong Kar-wai, The Ladykillers, al fraţilor Joel şi Ethan Coen, Oldboy, de Park Chan-wook...
Monte Hellman, prieten şi mentor al lui Tarantino, a obţinut un premiu pentru întreaga carieră, iar Alex de la Iglesia, prieten de asemenea cu regizorul lui Kill Bill, premiu pentru regie şi scenariu (Balada triste de trompeta). Nemaivorbind de premiul pentru interpretare acordat lui Vincent Gallo, care în Essential Killing nu scoate nici măcar un cuvânt... Şi care a avut un comportament ciudat pe Lido - nu a urcat pe scenă să-şi ridice premiul, Coppa Volpi, şi nu a venit la niciuna dintre cele trei conferinţe la care ar fi trebuit să participe - nici la producţia în care era protagonist, Essential Killing, nici la lungmetrajul Promises Written in Water, în competiţia principală, căruia îi semnase regia, dar nici pentru scurtmetrajul The Agent, cu care a concurat în secţiunea Orizzonti.
"Juriul condus de Tarantino îţi asumă riscul să se afle în cel mai evident conflict de interese, în condiţiile în care Somewhere şi Road to Nowhere (al lui Hellman) par încântătoare, interesante, dar doar atât...", scrie - duminică - Paolo Mereghetti, unul dintre cei mai reputaţi critici de film italieni.
Tarantino a fost foarte prompt în a replica acuzaţiilor de favoritism, conform Reuters: "Eram pregătit să nu mă las afectat deloc de aşa ceva", a spus regizorul reporterilor - după ce premiile au fost anunţate, sâmbătă seara. "Am reacţionat direct, pur şi simplu, la film. Nimic nu m-a influenţat în vreo direcţie".
Somewhere este un film despre un actor de succes (Stephen Dorff), care duce o viaţă de excese la Chateau Marmont Hotel din Hollywood, cu băuturi, femei şi maşini scumpe, şi care se trezeşte la uşă cu fiica sa de 11 ani, Cleo (Elle Fanning). Fiica regizorului Francis Ford Coppola şi-a bazat filmul parţial pe experienţa personală, ca adolescentă urmându-şi tatăl faimos dintr-un hotel în altul.
Balada Triste de Trompeta (The Last Circus) a fost clasat pe locul 17 din 24 într-un sondaj făcut printre criticii de film prezenţi la Veneţia. Filmul, un horror cu foarte multă violenţă, e o metaforă a Spaniei fasciste, dar a fost descris ca "zgomotos, plictisitor şi neatractiv în toate sensurile" de către criticii de film prezenţi pe Lido.
Uitat de juriu, dar foarte popular printre critici, a fost Venus Noire, povestea adevărată a unei femei aduse din Africa de Sud în Europa, în 1810, unde joacă rolul sălbaticei în cadrul unui spectacol de circ. Femeia atrage atenţia lumii ştiinţifice din cauza trăsăturilor fizice neobişnuite, sfârşind cu organele în formol, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Paris.
Părerea ta
Spune-ţi părerea