Un studiu recent al University College din Londra şi al University of Ottawa, citat de The Guardian şi alte publicaţii, arată că personajele principale din filmele de animaţie pentru copii au şanse de 2,5 ori mai mari să moară pe ecran decât personajele din filmele pentru adulţi.
Sigur, moartea este mereu o realitate. Dar în filmele pentru copii, crimele au şanse de 2,78 ori mai mari să se petreacă pe ecran. Cifrele sunt şi mai sumbre pentru personajele-părinţi din filmele pentru copii, care au şanse de 5 ori mai mari să moară decât personajele din filmele pentru adulţi...
Studiul a luat în calcul personajele principale din animaţiile pentru copii aflate în topul primelor 45, comparate cu personajele principale din topul 90 al filmelor artistice pentru adulţi. Se dovedeşte astfel că în animaţiile pentru copii personajele nu mor numai mult mai des, ci şi mai repede.
În Finding Nemo şi în Tarzan există asemenea exemple de morţi premature - în fiecare dintre ele unul dintre părinţi moare după circa patru minute. Prin comparaţie, de-abia în The Butler tatăl lui Cecil este împuşcat după şase minute de film.
Totuşi, din perspectiva dezvoltării emoţionale a copiilor, cercetătorii recunosc că prezenţa pe ecran a unui personaj care trăieşte sentimente de tristeţe cauzate de doliul după cineva drag este ceva favorabil: „Este posibil ca o asemenea expunere să aibă efecte pozitive asupra conştientizării de către copii a morţii, atât timp cât este conştientizată adecvat.
Filmele care prezintă evenimente tragice şi doliul de rigoare îi pot ajuta pe copii să înţeleagă ce anume înseamnă moartea.Totuşi, moartea şi doliul sunt prea uşor trecute cu vederea în animaţiile pentru copii".
Dacă filmele pentru copii sunt, adesea, mai colorate şi mai amuzante decât filmele pentru adulţi, cercetătorii conchid că sunt, totuşi, „pline de haos şi scene criminale” şi nicidecum, după cum se poate crede, „alternative inocente la vârsarea de sânge şi la măcelul tipice filmelor americane”.