Studiourile Fox propun Choose Your Own Adventure Movie

de Cristina Grigore în 12 Iun 2013
Adaptarea romanelor cu acest nume permite spectatorului schimbarea după bunul plac a scenariului

20th Century Fox, alături de producătorul lui I, Robot şi Predator, John Davis, sunt pe cale să achiziţioneze drepturile de producţie al Choose Your Own Adventure Movie, o serie de romane a cărei principală atracţie este posibilitatea alegerii drumului pe care să o apuce personajele la fiecare câteva pagini, hotărârea ducând la deznodăminte diferite, scrie The Hollywood Reporter.

Conceptul a fost propus de Edward Packard, după câteva încercări eşuate de a începe un roman. În 1975, el a făcut echipă cu R.A. Montgomery, un autor şi editor aflat la început de drum. Iniţial, romanele lor inedite nu au avut prea mare succes, însă parteneriatul cu Bantam Books, de la sfârşitul anilor ’70, le-a asigurat popularitatea, dar şi conturile în bancă, mulţi alţi autori preluându-le apoi metoda. Până la finalul anilor 90, s-au vândut peste 250 de milioane de titluri ale seriei, ce a ajuns să cuprindă peste 180 de romane.

Studiourile Fox vor avea drepturi totale de adaptare a seriei şi vor putea folosi diverse domenii pentru a exploata conceptul. Momentan, nu se ştiu detalii despre versiunea cinematografică a proiectului, însă aceasta are, cu siguranţă, potenţial.

Exploreaza subiecte similare:

I Robot, predator

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
coco_mafya pe 12 iunie 2013 12:02
suna bine.
alex_il_fenomeno pe 9 iulie 2013 11:08
Ar fi ceva extraordinar.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells