Stă să plouă cu chifele 2, confuz, dar spectaculos

de Cristina Grigore în 21 Oct 2013
Sub deviza lui „mai mult, tot mai mult” scenariștii aglomerează imagini spectaculoase, personaje și idei atrăgătoare

Orice mamă știe că, atunci când piticul ei face mofturi în fața unui aliment ce face parte din categoria greu de înghițit a alimentelor sănătoase, soluția este transformarea și combinarea. O bucată de broccoli devine părul unui animăluț, pâinea cu unt este tăiată oval pentru a rezulta capul, iar morcovul, ardeiul și roșia îi decorează acestuia fața. Copilul râde și… mănâncă.

Stă să plouă cu chiftele a exploatat exact această latură amuzantă a alimentelor – ideea îi aparține însă autoarei Judi Barrett, care a scris volumul pentru copii ce stă la baza animației – iar succesul său din 2009 a făcut echipa de realizatori să poată trece la sequel (ce nu mai are de această dată legătură cu sequel-ul literar al lui Barrett, Pickles to Pittsburgh). Cloudy with a Chance of Meatballs 2 a beneficiat duminica aceasta de o avanpremieră, urmând ca filmul să intre în cinematografe din 25 octombrie.

Flint Lockwood, trăsnitul și naivul inventator din primul film, alături de vechii și noii săi prieteni trebuie acum să se ocupe de consecințele supraviețuirii FLDSMDFR-ului. Ciudatul nume (a cărui pronunție repetată a generat  valuri de râsete în sala de cinema) este chiar al aparatului ce a transformat apa în ploaie de mâncare, însă mâncarea a căpătat acum forme și dimensiuni năucitoare: de la râuri de sirop și căpșuni adorabile cu ochi și gură la struțobanane, uriași cheeseburgeropăianjeni și un înfricoșător dinozaur alcătuit din bucăți gigant de tacos, al cărui răget te îngroapă în salată.

Toate acestea se găsesc acum pe insula Swallow Falls, unde este trimis de idolul său, un duplicitar inventator, adept al devizei ”scopul scuză mijloacele”. Flint se simte copleșit de situație și peste măsură de mirat de ecosistemul hibrid născut ca urmare a invenției sale, însă o are alături pe Sam și entuziaștii săi prieteni…

Presărat cu umor, energic și extraordinar de creativ, Cloudy With a Chance of Meatballs 2 i-a fermecat pe cei mici, care au ținut să spună apoi că ar fi dorit parcă să ”înghețe” cadrele pentru a savura mai bine detaliile. Dorința de a-și îndeplini visul a lui Flint (acela de a fi recunoscut drept un inventator adevărat și eficient), importanța prieteniei, testată de aventura nebună în care s-au angajat, dar și emoționantele momente tată-fiu, partener-parteneră, sunt cumva eclipsate de bogata, bine realizata și fascinanta lume a alimentelor animale, personificate în cele mai mici detalii. Așa cum se întâmplă adesea în cazul sequel-urilor, scenariștii par să lucreze sub deviza lui ”mai mult, tot mai mult” și aglomerează imagini spectaculoase, personaje și idei atrăgătoare, însă pierd din vedere unitatea tematică a poveștii.

Părinții, care s-au distrat și ei la replicile personajelor și la umorul de situație, se vor întreba care este mesajul filmului, în ciuda trimiterii către a fi deștept și a face ceea ce îți place în viață… Ce primează, curiozitatea științifică sau responsabilitatea științifică? Ce vor învăța copii din această năucitoare aventură a lui Flint? Ne-ar plăcea să aflăm. Sperăm doar că micuții să mai fie totuși sensibili la trucul mamei cu figură din păr de broccoli, gură de roșie și nas de  morcov...

Exploreaza subiecte similare:

Cloudy With a Chance of Meatballs, Cloudy with a Chance of Meatballs 2

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 22 octombrie 2013 17:47
Si primul a fost foarte confuz , nicidecum spectaculos
demi4you pe 24 octombrie 2013 22:10
Mie mi-a placut foarte mult primul film si astept cu nerabdare sa-l vad si pe acesta.
eduard_hasa pe 13 noiembrie 2013 12:50
Nu cam cand apare??? : )
eduard_hasa pe 13 noiembrie 2013 12:51
Stii cam cand apare filmul ??? : ) : )
alex_il_fenomeno pe 16 noiembrie 2013 15:32
Pare chiar mai bun decat primul, pe care l-am gasit destul de simpatic :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells