Spionaj şi lupte corp la corp în Captain America: Războinicul iernii

Captain America: Războinicul iernii intră în cinematografele noastre pe 4 aprilie, iar Cinemagia a văzut filmul în avanpremieră şi vă spune încă de pe acum la ce să vă aşteptaţi de la noile aventuri ale super-soldatului american.

În primul rând, filmul s-ar putea numi lejer „Captain America şi Văduva Neagră”, întrucât Scarlett Johansson va lupta cot la cot cu super-eroul, de la începutul până la finalul filmului. În al doilea rând, Captain America: The Winter Soldier este preponderent un thriller de spionaj, cu cârtiţe plasate chiar în inima S.H.I.E.L.D, astfel încât poate fi şi pe placul celor care nu sunt fani împătimiți ai benzilor desenate.

În al treilea rând, luptele sunt preponderent corp la corp, se renunţă în mare parte la efectele CGI şi anvergura unor confruntări ca în - de exemplu - The Avengers (2012). Războinicul iernii este, într-adevăr, un oponent redutabil şi luptă mult mai puţin confuz decât vorbeşte. Nu rataţi genericul de final, în care aflăm - în două scene distincte - ce revelaţie are Războinicul iernii şi cine vor fi noii combatanţi din următorul film. Pe noi ne-au luat complet prin surprindere.

Căpitanul America: Primul Răzbunător ne cucerea prin atmosfera de epocă şi de război (1945), prin ironia la adresa naivităţii americanilor (să ne amintim că imbatabilul Captain America a fost folosit o vreme ca măscărici în spectacole mobilizatoare) şi prin faptul că, alături de Bucky, Steve Rogers (Chris Evans) lupta contra naziştilor şi a maleficului Red Skull. Aura supereroilor şi - prin urmare - dimensiunea fantezistă se potrivea cu exacerbarea propagandistică consacrată de învingătorii celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest al doilea film, însă, amestecul genului thriller politic/action şi filmul cu supereroi funcţionează prin reducerea efectelor speciale create pe calculator, lăsând totul într-o notă un pic mai realistă. Tentaculele Hydra sunt mai ramificate la nivel înalt decât se credea, o conspiraţie internaţională punând în pericol însăşi existenţa S.H.I.E.L.D. Twisturile nu lipsesc, nici dramatismul. Cei doi regizori ne plasează în mijlocul scenelor de luptă, aproape lipind camera de corpurile combatanţilor.

Poate ar fi trebui exploatată (de dragul complexităţii personajului principal) problema adaptării lui Captain America la lumea prezentă, după ce a petrecut decenii îngheţat în somnul criogenic. Există o scenă care va face legătura cu viaţa lui din anii 1940, dar atât. Terenul era fertil. În fond, Captain America e dotat cu super-forţă şi super-putere, dar oare are şi super-capacitate de adaptare (la prezent)? Sebastian Stan, pe de altă parte, joacă bine confuzia. Sebastian Stan nu îl portretizează pe Războinicul iernii ca pe un scelerat, prin urmare înţelegem că nu e rău până în măduva oaselor, că mai e loc de „izbăvire”; actorul român născut în Constanţa arborează un soi de mină confuză odată ce işi scoate masca Războinicului iernii. E o maşină de ucis, pe de o parte, dar şi o persoană amnezică. Rămas fără un braţ şi cu amnezie în urma prăbuşirii suferite la finalul primului film, cel ce avea să primească numele de cod „Winters Soldier” a fost conservat într-o stare de comă criogenică, apoi dotat cu un braţ mecanic ce-i amplifică forţa de câteva ori. Pentru luptele corp la corp, Războinicul iernii e un adversar pe măsura lui Captain America.

De Samuel L. Jackson se leagă una dintre cele mai palpitante urmăriri în trafic din câte am văzut pe marele ecran, dar şi unul dintre cele mai dramatice momente ale filmului, Văduva Neagră are propria agendă, fiind „alunecoasă” chiar în absenţa costumului din latex, Robert Redford are un rol capital în desfăşurarea lucrurilor, egal cu cel al Soldatului iernii, iar Stan Lee apare într-un rol scurt. Anthony Mackie aduce doza de umor şi optimism echipei, iar în rolul lui Falcon a fost explorată creativ capacitatea sa de a zbura, cu ajutorul costumului.