Sigourney Weaver îl va analiza pe Robert de Niro în Red Lights

de Cristina Grigore în 15 Oct 2010
Sigourney Weaver îl va analiza pe Robert de Niro în Red Lights

Regizorul spaniol Rodrigo Cortés, care a lansat de curând thriller-ul Buried (cu Ryan Reynolds), a trecut deja la un nou film şi a anunţat primii actori distribuiți în rolurile principale. Sigourney Weaver şi Robert De Niro vor fi cap de afiş în Red Lights, un thriller psihologic realizat după un scenariu original, care îi aparţine tot lui Cortez, informează Variety.

Subiectul filmului o are în centru pe psiholoaga Margaret Matheson, care, împreună cu asistentul său, studiază cazuri de activitate paranormală. Cercetările lor îi duc către personajul lui De Niro, un medium faimos în toată lumea, pe care încep să-l analizeze. Ceea ce va încerca filmul să ne prezinte este, după spusele regizorului său, ideea conform căreia „creierul nostru nu este un instrument pe care să ne putem baza în perceperea realităţii, deoarece, practic, ne minte tot timpul”.

Vorbind despre film, producătorul spaniol Adrian Guerra a spus: „Red Lights îi urmează lui Buried şi ne dă posibilitatea să facem un film comercial, îndrăzneţ, captivant, având calitatea şi vedetele Hollywood-ului, dar păstrând în Spania controlul părţii creative”.

Având în vedere subiectul incitant şi distribuţia consacrată, probabil că producătorii îşi doresc de la film ceva mai mult decât au obţinut până acum cu Buried, care, deşi este bine cotat de criticii de specialitate, nu a reuşit să adune prea mulţi spectatori în cinematografele americane.

Red Lights va începe filmările în luna februarie a anului viitor, în Spania şi Canada.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells