Să nu ucizi, din 1 martie pe marile ecrane

de Cinemagia în 5 Feb 2019
Filmul este inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani

Să nu ucizi, inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, se lansează la cinema pe data de 1 martie, distribuit de Ro Image 2000 și Idea Film Distribution, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Să nu ucizi reprezintă debutul în lungmetraj al regizorilor nominalizați la Palme d'Or pentru scurtmetraj, Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Cristian (Alexandru Suciu) este un chirurg tânăr şi ambițios pe care pierderea unui pacient, în urma unei intervenţii de rutină, îl determină să pornească o luptă solitară împotriva sistemului, riscându-și familia şi cariera pentru a descoperi adevărul.

Din distribuție fac parte actorii: Alexandru Suciu, Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ionuț Ionescu, Erwin Simsensohn, Cosmin Seleși, Codin Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeș, Mihai Bauman. „Putem spune că e un proiect al unei generații. Mulți dintre noi am fost colegi, iar atunci când lucram la scenariu recunosc că am scris cu unii dintre ei în minte”, mărturisește Gabi Șarga.

„Pentru mine, Să nu ucizi este despre fiecare dintre noi, despre alegerile pe care le facem și prețul lor: alegem să tăcem sau ne revoltăm, acționăm sau plecăm capul, ne ascultăm conștiința sau o sufocăm cu justificări. Să nu ucizi ne confruntă cu consecințele acestor alegeri”, declară Adina Sădeanu, producătorul filmului, și continuă: „E incomod de la primul cadru până la ultimul. Într-o lume în care toate răspunsurile par a fi la un click distanță, e esențial să nu uităm să ne punem întrebări...”

Cătălin Rotaru spune că „este un film în care probabil mulţi se vor recunoaște pentru că toţi am fost în viaţă eroi pentru cinci minute. Din păcate, doar pentru cinci minute...”

Filmul a avut premiera mondială în cadrul competiției celei de-a 34-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varsovia și este produs de Axis Media Production și Green Cat Film, având o imagine semnată de Tudor Platon, montajul Andrei Iancu, sunet Ștefan Azaharioaie, iar scenariul și regia Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Să nu ucizi este realizat cu sprijinul centrului național al cinematografiei și cofinanțat de televiziunea română și zenith media în parteneriat cu Land Rover, Groupama, Almdoudler, Ringier Group și este distribuit în România de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Gelu Colceag, Cristina Flutur, Alexandru Suciu, Să nu ucizi, Tania Filip, Elias Ferkin, Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru, Iulia Verdeş, Ioana Barbu, Cosmin Seleşi, Codin Maticiuc, Erwin Simsensohn, Olimpia Mălai, Mihai Bauman, Virgil Aioanei, Adina Sădeanu, Tudor Platon, Carmen Florescu, Ionuţ Ionescu, Ştefan Azăhărioaie

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells