S-a lansat Fubar, serialul cu Arnold Schwarzenegger. Cinci motive să nu îl ratezi

de Cinemagia în 26 Mai 2023
Premiera primului sezon de opt episoade a avut loc pe 25 mai

Viața dublă a agenților secreți a reprezentant dintotdeauna un subiect fascinant datorită existenței misterioase și palpitante a personajelor. Iar Arnold Schwarzenegger și Netflix explorează acest subiect ofertant în noul serial Fubar, cu lansare pe platformă în data de 25 mai. Fascinant este și debutul istoric al lui Schwarzenegger în producția de televiziune, fiind primul său rol de o asemenea anvergură.

În general, filmele cu agenți secreți sunt plasate la doi poli: filmele de acțiune serioase, cu personaje gen James Bond sau James Bourne, și parodiile cu spioni împiedicați gen Get Smart sau Johnny English. Fubar, cel mai nou serial lansat de platforma Netflix, încearcă să se plaseze undeva la mijloc, oferind o comedie de acţiune cu explorarea relaţiei tată-fiică. Cinemagia a văzut prima parte a serialului și vă prezintă cinci motive pentru a urmări Fubar.

1. Toată viața Arnold Schwarzenegger a fost întruchiparea bărbatului impozant. Mai întâi Mr. Olympia, apoi Conan Barbarul, Terminatorul, sau domnul guvernator, pe ecran sau la birou era cel mai mare, cel mai puternic, cel mai falnic. Înarmat cu sabia, cu pușca sau din fotoliul de guvernator, în realitate sau pe marele ecran, a știut doar un singur drum: succesul, scria The Guardian în urmă cu câțiva ani. În 2023 și - mai precis - în serialul Fubar, Arnold Schwarzenegger (75 de ani) continuă drumul succesului - nu arată deloc a bunic (deși în unele ipostaze din film are și acest rol), ci continuă să fie bărbatul puternic și atrăgător cu care ne-a obișnuit de-a lungul carierei, dând carismă personajului său, care are misiuni contra-cronometru, pe care le onorează ca un ceas elvețian (nu austriac), mult sânge rece (mestecă o pastilă cu cianură în fața unui interlop), semnătură personală (taie gâtul adversarului cu o precizie aproape chirurgicală, pe verticală), o privire nostalgică, de îndrăgostit (când se uită la soția din film) și căldură, plus vulnerabilitate când se află în preajma fiicei (interpretată de Monica Barbaro, Top Gun: Maverick).

Harrison Ford (80 de ani), Michael Douglas (78), Sylvester Stallone (76), Liam Neeson (70), Denzel Washington (68) sunt alte staruri aflate la vârsta senectuții care au parte de succes în filme de acţiune. Odată cu serialul Fubar, Arnold Schwarzenegger demonstrează și el, la cei 75 de ani ai săi, că locul lui încă este aici, că încă mai are de spus ceva în action-uri.

2. Într-un debut istoric, Arnold Schwarzenegger joacă pentru prima dată într-un serial TV, pentru Netflix. Este, așadar, primul rol pentru starul din Terminator într-o producție de opt ore, un record pentru austriac. Serialul Fubar este o aventură de câte o oră cu spioni, în care joacă fostul guvernator și actrița Monica Barbaro (Top Gun: Maverick) în rolul unei echipe tată-fiică, în care cei doi nu știu că lucrează pentru CIA.

„Fanii din întreaga lume îmi cer un rol ca acesta de ani întregi, iar acum, în sfârșit, îl vor primi datorită partenerilor noștri excepționali de la Skydance și Netflix”, relata Schwarzenegger pentru Deadline.

În serialul creat de către Nick Santora (Jack Reacher, The Fugitive), atunci când tatăl (Arnold Schwarzenegger) și fiica sa (Monica Barbaro) află că fiecare lucra, separat, ca agent CIA timp de ani întregi, ei înțeleg că - de fapt - nu se cunosc unul pe altul și că trebuie să lucreze la relația lor. Nevoiți să facă echipă într-o misiune, serialul surprinde dinamica din orice familie, pe fundalul unei povești cu spioni, cu acțiune și cu umor.

3. Este cunoscut în toată lumea pentru numeroasele sale realizări în calitate de culturist campion mondial, erou de acțiune hollywoodian, om de afaceri de succes, ecologist, filantrop, fost guvernator al statului California. Pentru iubitorii filmului, însă, Swartzy este creatorul unor personaje și scene iconice. Seria Terminator este una dintre cele mai celebre francize, iar protagonistul ei este, de departe, cel mai binecunoscut dintre personajele lui Arnold Schwarzenegger: o maşină de ucis, trimisă înapoi în timp pentru a lichida (sau pentru a proteja, în funcţie de numărul filmului) pe familia Connor. De la celebra replică "I'll be back" şi până la "Hasta la vista, baby", seria Terminator este plină de momente iconice.
Cele opt episoade ale serialului Fubar oferă cam tot atâtea momente cu potențial de a deveni antologice, rămâne ca voi să le descoperiți.

4. Chiar din primul episod, un traficant de diamante îl ironizează pe eroul lui Arnold Schwarzenegger întrebându-l dacă știe engleza. În argoul englez, „fubar” înseamnă „fucked up beyond all repair”. Termenul datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi este posibil să fi fost influenţat şi de cuvântul german „furchtbar”, care înseamnă „groaznic”. Având în vedere genul serialului şi faptul că acesta ironizează frecvent accentul inconfundabil al lui Schwarzenegger, nu i se putea găsi un titlu mai potrivit...

5. Fubar, un serial de comedie spumoasă, cu agenți CIA, dar și cu acțiune captivantă, nu este prima încercare a lui Arnold de a-și descoperi o latură comică mai puțin cunoscută. Filmul său de debut, Hercules in New York (1969), era o comedie pe un subiect mitologic, dar există în filmografia actorului și alte filme cu un pronunțat aspect de comedie precum Twins (1988) sau Kindergarten Cop (1990) ori True Lies (1994). Actorul are umor, iar aceasta s-a observat de-a lungul timpului atât în replicile savuroase pe care le rostește într-un mod ce stârnește râsul, cât și în mimica și gestica lui.

Actorul supranumit „Stejarul Austriei” a mânuit sabia, pușca, și - nu în ultimul rând - stiloul de guvernator. Iată-l acum în postura de Chief Action Officer, în unul dintre cele mai bune clipuri de prezentare a ofertei de producții de acțiune ale platformei Netflix, din care face parte - cum se putea altfel - și Fubar. Acest clip arată cât umor poate să aibă Arnie, impunându-se totodată (și încă o dată) ca un simbol al filmului de acțiune.

 
 
 
View this post on Instagram

A post shared by Netflix Romania (@netflixro)

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells