Rocky: 40 de ani de la povestea de succes a Hollywood-ului

de Ştefan Dobroiu în 27 Nov 2016
Detalii inedite despre filmul care l-a transformat pe Sylvester Stallone într-un star

Mai că s-ar putea pune semnul egal între destinele lui Sylvester Stallone şi cel al celui mai iubit personaj al său, Rocky Balboa. La începutul anilor '70 Stallone avea dificultăţi financiare atât de mari, încât a acceptat să joace şi într-un film sexy, The Party at Kitty and Stud's. Cariera sa a evoluat cu mici roluri, dar marele succes a venit în 1976, când Rocky l-a transformat într-un adevărat star. Iată mai jos câteva detalii inedite despre Rocky, de la a cărui lansare se împlinesc la sfârşitul acestei luni patru decenii.

În martie 1975, Stallone asistă la meciul de box dintre campionul mondial Muhammad Ali şi Chuck Wepner. Toată lumea se aştepta ca starul incontestabil al boxului să-şi distrugă oponentul din primele runde, dar acesta a rezistat nu mai puţin de 15 runde. Spectaculoasa confruntare îl determină pe Stallone să scrie scenariul lui Rocky, despre un boxer din suburbiile oraşului Philadelphia, care primeşte şansa vieţii atunci când campionul mondial la categoria grea, Apollo Creed, îl alege ca oponent. Antrenamentul, lupta, deznodământul ei şi celelalte provocări din viaţa protagonistului au transformat Rocky într-un titlu clasic al filmului despre sport.

Oricât de impresionaţi de scenariu, producătorii nu l-au vrut pe Stallone, un actor cvasinecunoscut, în rolul principal. Mult mai celebrii Burt Reynolds, Robert Redford, Ryan O'Neill şi James Caan au fost luaţi în vedere pentru rol, dar ce nu pricepeau producătorii era imensa dedicare a lui Stallone, care scrisese scenariul în doar trei zile şi probabil punea semnul egal între ocazia lui Rocky de a face ceva de viaţa lui şi propria apariţie în film. Într-un final producătorii au cedat insistenţelor sale, cu condiţia ca bugetul să nu depăşească un milion de dolari. Conform mai multor surse, bugetul final s-a ridicat la 1,1 milioane. Încasările globale, în schimb, s-au ridicat la 225 de milioane de dolari, Rocky devenind una dintre cele mai rentabile producţii din istoria Hollywood-ului.

La premieră Rocky nu a avut cronici proaste, dar cronicarii consacraţi nu s-au grăbit deloc să-i prevestească statutul de clasic. Mulţi l-au considerat o poveste dătătoare de inspiraţie, dar nici foarte realistă şi nici relevantă. Într-o perioadă în care laudele curgeau către Network, All the President’s Men şi Taxi Driver, Rocky era etichetat mai degrabă ca naiv. Unul dintre promotorii filmului a fost nimeni altul decât Roger Ebert, care i-a dat lui Rocky patru stele din patru posibile şi a scris în cronica sa publicată de Chicago Sun-Times că Stallone îi aminteşte de Marlon Brando la tinereţe. Poate că Stallone nu s-a ridicat de-a lungul carierei la înălţimea comparaţiei, dar Rocky şi-a consolidat repede reputaţia de clasic.

Filmul a câştigat cinci milioane de dolari în weekend-ul de debut, dar spectatorii săi veneau în număr constant la cinema, convingând multiplexurile să mărească numărul de proiecţii. Nu există informaţii despre cât de lungă a fost şederea filmului în programul cinematografelor, dar Rocky a urcat pe primul loc în box office-ul american în 1976.

Rocky a avut nevoie de doar două luni pentru a deveni de la filmul iubit de public şi agreat de critică una dintre cele mai importante producţii ale anului 1976. La anunţarea nominalizărilor celei de-a 49-a ediţii a Oscarurilor, Rocky surprinde cu cel mai mare număr de nominalizări, zece, la egalitate cu mult mai bine primitul Network. All the President's Men primeşte opt nominalizări, iar Taxi Driver primeşte patru. Împreună cu Bound for Glory, toate titlurile menţionate intră în cursa pentru categoria Cel mai bun film.

Seara începe bine pentru Rocky, cu o statuetă pentru Cel mai bun montaj, dar Bound for Glory, All the President's Men şi Network câştigă majoritatea următoarelor categorii. În sfârşit, după mai bine de trei ore, legendara actriţă Jeanne Moreau urcă pe scena galei şi anunţă câştigătorul Oscarului pentru Cea mai bună regie: John G. Avildsen câştigă pentru Rocky! Este momentul când invitaţii şi spectatorii galei îşi dau seama că Rocky ar putea face din nou istorie, câştigând statueta pentru Cel mai bun film. Sala izbucneşte în urale când prezentatorul Jack Nicholson anunţă numele câştigătorului: Rocky.

Pe scena galei, producătorul Robert Chartoff se întoarce spre Stallone şi spune: "Vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai împărtăşit visul lui Rocky cu noi şi pentru că ne-ai oferit o interpretare ce ne-a făcut vieţile mai pline". La sfârşitul discursului producătorului, Stallone adaugă doar atât: "Tuturor celorlalţi Rocky din lume, vă iubesc".

Exploreaza subiecte similare:

Rocky, Sylvester Stallone, Taxi Driver, Network, All the President’s Men, Bound for Glory, Burt Reynolds, James Caan, Ryan O'Neal, Robert Redford, John G. Avildsen

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Theodor2011 pe 28 noiembrie 2016 00:05
Cu un buget de doar 1.1 milioane $ filmul Rocky a avut incasari globale (totale) de 225 milioane $. Va dati seama, repet 225 milioane $ in urma cu 40 de ani, OMG! Ceea ce ar insemna acum in 2016 (estimez eu) peste un miliard $, daca nu chiar doua. Este cu siguranta printre cele mai profitabile filme din toate timpurile. Care sunt cele mai bune 3 filme sport (ca gen) cu tematica de box facute vreodata? in viziunea mea ar fi urmatoarele : Raging Bull, Rocky (prima parte) si Cinderella Man. Raging Bull si Cinderella Man pe langa sport ca gen al filmui sunt si filme biografice inspirate din viata fostilor campioni mondiali: Jake LaMotta (categoria mijlocie, traieste si acum are 95 de ani) si James Braddock (categoria grea)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells