Revelaţia Cannes 2014, actorul Reda Kateb, invitatul special al TV5MONDE

23 Mai 2014
Emisiunea Invitatul, prezentată de Patrick Simonin, îl prezintă pe actorul din Lost River

Revelaţia Cannes 2014, cum îl numeşte Patrick Simonin (foto dreapta), de la TV5MONDE, actorul Reda Kateb (stânga) joacă în Lost River, debutul regizoral al lui Ryan Gosling, prezentat la Cannes anul acesta, iar diseară va fi invitatul lui Simonin în cadrul emisiunii L'Invité / Invitatul, de la 00.45, la TV5MONDE.

După rolul din Un prophète, al lui Jacques Audiard, câştigătorul Grand Prix-ului în 2009, Reda Kateb joacă unul dintre personajele principale din Qu'un seul tienne et les autres suivront, de Léa Fehner, pentru care critica de film îl remarcă în mod special. În 2013, Kateb interpretează rolul teroristului care furnizează celor de la CIA informaţii despre Al-Qaida, în Zero Dark Thirty, în regia lui Kathryn Bigelow. Filmografia sa cuprinde 20 de lung şi scurtmetraje, precum şi roluri în producţii de televiziune.

În 2013, actorul primeşte premiul Bayard d'Or pentru cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Namur, pentru rolul din filmul Gare du Nord.

Lost River este al treilea film cu care Reda Kateb participă la Cannes, după Un prophète (A Prophet) şi Ce chemin devant moi (This Path Ahead), al lui Mohamed (Hamé) Bourokba, din Competiţia Oficială de scurtmetraje, în 2012.

Scris şi regizat de Ryan Gosling, Lost River a fost prezentat marţi seara în cadrul secţiunii Un Certain Regard şi este un basm modern cu elemente de fantasy noir şi suspans. Billy, mamă singură a doi copii, este atrasă într-o lume subpământeană fantastică, macabră, în timp ce unul dintre fiii săi adolescenţi descoperă un drum secret către un oraş aflat sub apă. Atât Billy, cât şi Bones trebuie să pătrundă adânc misterul locurilor în care sunt, dacă vor ca familia lor să supravieţuiască.

Exploreaza subiecte similare:

Ryan Gosling, Reda Kateb, Lost River

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells