Producția originală AXN Absența, cu Stana Katic în rol principal, revine cu sezonul doi, din 4 aprilie

de Cinemagia în 27 Feb 2019
În sezonul doi, după urmărirea celui care a răpit-o, Emily se străduiește să își redefinească normalitatea, atât ca femeie, ca mamă, dar și ca supraviețuitoarea a șase ani de tortură fizică și psihică

Sezonul doi din Absența, serialul thriller apreciat de critici, are premiera în România joi, 4 aprilie, de la ora 23.00, pe AXN, anunță Sony Pictures Television.

Absența, cu Stana Katic în rolul principal, urmărește povestea agentei FBI Emily Bryne care, în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, dispare fără urmă și este declarată moartă. Șase ani mai târziu, este găsită într-o cabană în pădure, abia supraviețuind, fără vreo amintire despre ce i s-a întâmplat. Odată ce se întoarce acasă, află că soțul său, agentul special Nick Durand (Patrick Heusinger), s-a recăsătorit și fiul ei este acum crescut de altă femeie. Emily se trezește în curând implicată într-o nouă serie de crime.

În sezonul doi, după urmărirea și uciderea celui care a răpit-o, Emily se străduiește să își redefinească normalitatea, atât ca femeie, ca mamă, dar și ca supraviețuitoarea a șase ani de tortură fizică și psihică. Chiar și în timp ce încearcă să reconstruiască relația cu fiul ei, Flynn, Emily nu poate uita și scăpa de fantomele trecutului. Astfel, îl cooptează pe Tommy Gibbs, detectiv în cadrul poliției din Boston, într-o investigație secretă a trecutului ei misterios. Când cazul ia o turnură mortală, Emily riscă totul pentru a descoperi adevărul și a-și proteja familia.

Serialul detectivistic este produs pentru Sony Pictures Television (SPT) de Masha Productions și va fi difuzat în această primăvară la televiziunile AXN și în alte rețele și platforme Sony, în Europa, Rusia și America Latină. Produs și regizat de Oded Ruskin (False Flag, Beauty and the Baker), cu producători executivi Stana Katic, Matt Cirulnick, Julie Glucksman și Maria Feldman (False Flag, Homeland), serialul Absența a fost creat de Gaia Violo și Matt Cirulnick, pe baza unui scenariu pilot scris de Violo. Printre regizorii noului sezon se află Adam Sanderson și Kasia Adamik.

Alături de Stana Katic și Patrick Heusinger (Jack Reacher 2: Never Go Back), își reiau rolurile în noul sezon Cara Theobold (Downton Abbey), Neil Jackson (Westworld, Welcome to Marwen)), Angel Bonani (False Flag) și Paul Freeman (The Dogs of War).

Matthew Le Nevez (The Widow) și Natasha Little (The Night Manager) se vor alătura distribuției sezonului doi. Le Nevez este Cal Isaac, un fost ofițer Navy SEAL plin de optimism. Familiar cu demonii care o bântuie pe Emily, Cal se dovedește a fi un partener loial și plin de compasiune pentru eroina seriei. Little va juca rolul agentului special Julianne Gunnarsen, o frumoasă, împlinită și enigmatică psihanalistă FBI. Aceasta se alătură biroului FBI din Boston, după ce un puternic atac terorist zguduie orașul.

Exploreaza subiecte similare:

Stana Katic, Absentia , Patrick Heusinger, Cara Theobold, Neil Jackson, Angel Bonani, Matthew Le Nevez, Natasha Little

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells