Noua generaţie de mutanţi se prezintă în cele 10 postere-portret din X-Men: Apocalypse

de Cristina Grigore în 8 Apr 2016
Sunt telekinetici, se teleportează, electrizează. Prezenţa lor ridică nivelul de adrenalină

Studiourile 20th Century Fox şi Marvel Entertainment au lansat 10 postere-portret ale mutanţilor din X-Men: Apocalypse, preluate de Movieweb.com. Alături de o prezenţă populară a seriei, Raven (Jennifer Lawrence), nou-veniţii Jean Grey (Sophie Turner), Cyclops (Tye Sheridan) şi Nightcrawler (Kodi Smit-McPhee) luptă de partea salvatorilor lumii.

De partea cealaltă se află cel mai grozav inamic pe care l-a înfruntat vreodată echipa X-Men, Apocalypse (Oscar Isaac) – absent însă din acest set de imagini. Acesta şi-a trimis cei patru Călăreţi – Storm (Alexandra Shipp), Magneto (Michael Fassbender), Psylocke (Olivia Munn), şi Angel (Ben Hardy) să pună capăt, odată pentru totdeauna, supremaţiei oamenilor aspura mutanţilor.

Va fi ultimul film în care o vom vedea pe Raven, deşi actriţa a dat indicii că ar urma să mai apară, totuşi, în franciză: „Abia aştept să revin. Iubesc aceste filme, îmi place să joc în ele. Îmi plac filmele în care acţiunea se împarte la un grup de protagonişti, nu mai există presiunea aceea legată de faptul că trebuie să duci singur tot filmul”, spunea Lawrence în martie.

Apocalypse va încheia trilogia începută de Matthew Vaughn cu First Class (2011) şi continuată de Bryan Singer, cu Days of Future Past (2014). Lansarea peliculei, tot în regia lui Singer, va avea loc la noi pe 20 mai.

Exploreaza subiecte similare:

X-Men: Apocalypse

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells