Noe, impresionant

Nu ştim dacă Darren Aronofsky va câştiga pariul cu publicul în ceea ce priveşte Noah, dar amatorii de cinema nu ar face deloc rău să îi dea dramei biblice o şansă. Cinemagia a văzut Noah aseară şi a fost impresionată de intensitatea poveştii, de profunzimea direcţiilor explorate de regizor şi de interpretarea lui Russell Crowe, pe care de acum îl considerăm un candidat de seamă la Oscarurile de la anul.

Am intrat cu aşteptări mici în sala de cinema, în primul rând din cauza faptului că povestea lui Noe este atât de bine cunoscută şi ne puteam imagina ce ar fi putut aduce nou Darren Aronofsky în reinventarea pentru marele ecran a profetului. Dar scenariul scris de Aronofsky împreună cu Ari Handel, colaboratorul său de la The Fountain, umple spaţiile goale lăsate de textul biblic în biografia lui Noe şi îl reinventează pe acesta într-un personaj convingător, puternic şi captivant, gata de orice pentru a readuce Creaţia la stadiul pur de dinaintea înrăirii oamenilor.

Ce ar putea surprinde la Noe este agresivitatea mesajului ecologic. Oamenii sunt văzuţi ca o plagă, iar decizia Creatorului nevăzut, aceea de a distruge nociva moştenire umană prin eradicarea întregii rase ar putea ridica multora semne de întrebare. Este o nouă perspectivă interesantă din partea lui Aronofsky, care include în scenariul său, prin intermediul antagonistului Tubcal-cain (Ray Winstone), replici ce subliniază că omul nu ar trebui să exploateze, de parcă i s-ar cuveni, tot ce oferă natura.

Nu asta face şi Noe, care s-a ţinut întotdeauna departe de aşezările umane mereu în goană după resurse, trăind o viaţă de nomad împreună cu soţia Naameh (Jennifer Connelly) şi fiii Shem (Douglas Booth, de văzut anul acesta şi în Jupiter Ascending), Ham (Logan Lerman) şi Iafet (Leo McHugh Carroll). Încă de la primele cadre devine evidentă grija lui Noe pentru natură: când unul dintre fii rupe o floare pentru că este "drăguţă", Noe îi explică blând că rostul florii e să trăiască, să facă seminţe şi să se înmulţească. O filozofie de viaţă ce-l recomandă pe Noe drept mesager al unui Dumnezeu invizibil, criptic în mesajele sale şi mai ales neiertător.

Interesant la filmul lui Aronofsky este faptul că satisface şi aşteptările amatorilor de efecte speciale (atenţie, giganţi şi îngeri la orizont!), dar şi pe cei preocupaţi de mai profunda dezvoltare a personajelor. Unele secvenţe au grandoarea spectaculoaselor înfruntări din filme fantasy precum cele din seria Stăpânul inelelor, în timp ce altele, prin nimic mai puţin interesante, au simplitatea dramelor independente în câteva personaje. Regizorul face un slalom abil între anvergură şi minimalism, sărind de la anihilarea tuturor vieţuitoarelor de pe Terra la drama de familie petrecută în întunecoasele unghere ale giganticei arce făcute din lemn de salcâm...

Russell Crowe face toţi banii în rolul blândului, dar severului Noe, care acceptă imensa povară a sarcinii date de Dumnezeu. Un erou fără voie, Noe devine punctul central al unei bătălii a binelui cu răul, o bătălie cu o evoluţie în stare să-i uimească până şi pe cei familiarizaţi cu versetele Facerii ce descriu acest crunt episod al Bibliei. Noe este o poveste despre sacrificiu, despre îmbrăţişarea unor alegeri imposibile şi despre ispăşire. Iar Noe, aşa cum l-a gândit Aronofsky şi cum l-a interpretat Crowe, se ridică la înălţimea statutului profetului, aşa cum este el promovat de Biblie, acela de perpetuator al vieţii pe Terra.

Atenţie, Noe este genul de film uşor de iubit, dar la fel de uşor de urât, şi aşteptăm ca părerile să fie foarte împărţite în ceea ce priveşte mega-producţia lui Darren Aronofsky. Îţi spunem doar că filmul merită o vizionare şi o meditaţie personală asupra mesajului său.