Lansare record pentru It. Este deja pe locul 5 în topul filmelor horror cu cele mai mari încasări

de Cristina Grigore în 11 Sep 2017
Internaţional, filmul a vândut cele mai multe bilete în Marea Britanie, Rusia şi Australia

Adaptarea celebrului roman al lui Stephen King, It, a depăşit în acest week-end aşteptările realizatorilor – studiourile Warner Bros. şi New Line - la box office.

Potrivit BoxOfficeMojo.com, filmul a strâns 117 milioane de dolari la debutul său pe teritoriul nord-american, o cifră record, ce reprezintă cea mai bună lansare a lunii septembrie, cea mai bună lansare a sezonului de toamnă şi cea mai bună lansare pentru un film horror ce nu este recomandat minorilor (rating R în SUA – cei sub 17 ani pot intra în sala de cinema pentru vizionare doar însoţiţi de un adult) Recordul pentru cea mai bună lansare a lui septembrie i-a aparţinut până acum animaţiei Hotel Transylvania 2, lansată în 2015.

It a dominat şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local, generând în România 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane de la noi, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

După cifra încăsărilor din SUA, It a intrat pe locul 5 în topul lansărilor horror nerecomandate minorilor. Este întrecut de The Conjuring (137,4 milioane de dolari la debut), The Blair Witch Project (140 milioane), Get Out (175,4) şi The Exorcist (232,9 milioane).  

Internațional, filmul a vândut cele mai multe bilete în Marea Britanie (12,3 milioane de dolari), Rusia (6,7 milioane), Australia (5,9 milioane), Brazilia (5,6 milioane), Coreea de Sud (4,3 milioane) şi Spania (3,1 milioane).

Pe locul doi în topul celor mai bune încasări din America de Nord intră comedia romantică Home Again, cu Reese Winterspoon în rol central. Pelicula a strâns puţin peste 9 milioane de dolari. The Hitman’s Bodyguard coboară pe trei, cu încasări de 4,8 milioane de dolari în acest sfârşit de săptămână, urmat de Annabelle: Creation (4 milioane) şi Wind River (3,2 milioane). 

Exploreaza subiecte similare:

It, Hotel Transylvania 2, The Conjuring, The Blair Witch Project, Get Out, The Exorcist, Home Again, The Hitman's Bodyguard, Annabelle: Creation, Wind River

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
camaleonii pe 11 septembrie 2017 12:28
După cifra încăsărilor din SUA, It a intrat pe locul 5 în topul lansărilor horror nerecomandate minorilor. Este întrecut de The Conjuring (137,4 milioane de dolari la debut), The Blair Witch Project (140 milioane), Get Out (175,4) şi The Exorcist (232,9 milioane).
Cristina..filmele despre care vorbesti nu s-au lansat cu sumele respective. Sumele pe care le-ai oferit reprezinta incasarile finale. IT este filmul horror cu cea mai buna lansare ever.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells