Jocul lui Ender rulează în cinematografele de la noi din 1 noiembrie, aducând pe marile ecrane o combinaţie interesantă între un studiu de personaj şi un film science-fiction. Protagonistul, Ender (Asa Butterfield), este pus sub lupă şi evoluează întocmai ca într-un film psihologic, în care scenariştii sunt interesaţi de resorturile interioare ale personajelor, acestea împingând acţiunea într-o direcţie sau alta. Mai mult, filmul ne pune pe gânduri - parcă demult graniţa dintre bine şi rău nu a fost atât de fragilă pe marile ecrane. Pe de altă parte, iubitorii filmelor de aventuri şi actiune, plus pasionaţii de jocuri video vor găsi suficiente motive să urmărească Jocul lui Ender: simulările de luptă la gravitaţie zero, şi bătălia din spaţiu captivează.
În aparentă, filmul are un scenariu de factură SF, conţinând unul din puținele exemple ale unei bătălii spațiale derulate în doar două ore, însă - dincolo de asta - există un mesaj despre tolerantă, empatie, compasiune. Adaptarea aceasta după Orson Scott Card chiar reușește, iar regizorul Gavin Hood duce cu bine până la sfârșit filmul.
Ender este consumat de capacitatea sa de a „pătrunde” în sufletul inamicului. Pentru că , odată ce-l înţelege, are capacitatea de a-l distruge. E memorabil raţionamentul său, ce reflectă natura duală a lui Ender - „odată ce ajungi să-l cunoşti (pe inamic), ajungi să iubeşti. Apoi să-l distrugi”.
Ostracizat pentru că este cel de-al treilea născut, într-o lume unde regula este de numai doi copii, Ender reprezintă linia de mijloc între agresivitatea fratelui său Peter (Jimmy 'Jax' Pinchak) și tandrețea surorii sale Valentine (Abigail Breslin), iar el însuși își pune la încercare corpul, mintea, capacitățile de rezolvare a problemelor și, ceea ce este mai important, hotărârea în situațiile critice.
Aflăm la începutul filmului că nici unul dintre cei doi fraţi ai lui Ender nu a fost selectat pentru Forţa Internaţională a Şcolii de Bătălie.
Valentine nu poate fi o războinică datorită compasiunii sale, iar impulsurile violente ale lui Peter îi înceţoşează intelectul şi empatia. Cu această dualitate se luptă Ender pe parcursul filmului şi asta este ceea ce îl face să devină un lider. Ender are capacitatea lui Valentine de a empatiza cu duşmanul, de a-l înţelege şi poate chiar să-l iubească, şi abilitatea lui Peter de a-l distruge dacă e nevoie...
Lumea lui Ender
Clădirea NASA Michaud Assembly a fost centrul producţiei, oferind spaţiul necesar, dar şi acces la profesionişti de prima mână din industria filmului. „Filmul a fost turnat în hangare în care se construiesc rachete”, spune Linda McDonough, vicepreşedinta OddLot Entertainment (deţinătorul drepturilor de ecranizare ale cărţii).
„Aveam decoruri mari şi aveam nevoie de un spaţiu pe măsură. A fost un schimb cultural între industria cosmosului şi industria filmului, din care am câştigat cu toţii”, adaugă producătoarea. „Ne-a ajutat în documentare. Toţii copiii şi echipajul tehnic au făcut turul clădirii. Oricine putea să pună întrebări legate de fizică şi astrofizică. Au cunoscut un astronaut şi l-au întrebat ce se întâmplă la gravitaţie 0. Experienţele astea nu erau în plan, dar a fost o consecinţă binevenită a faptului că am filmat la NASA”.
Decorurile
Dar înainte ca realizatorii să găsească locurile de filmare, Hood a lucrat cu scenograful Ben Procter la crearea extraordinarelor decoruri din Jocul lui Ender. „Pentru că imaginea era esenţială filmului, am vrut să le arăt o mostră investitorilor. Aveam nevoie de un scenograf care ştie să creeze lumi simulate pe calculator. Ben este un om foarte talentat şi muncitor”. Hood a vrut să arate publicului centrul Şcolii de Bătălie, adică Sala de Bătălie cavernoasă unde elevii simulează lupte la gravitaţie 0.
Romanul lasă asta la imaginaţia cititorului, dar Hood avea o imagine în minte. „Nu putea să fie doar o cutie neagră”, spune regizorul. „Mi-am imaginat o sferă de sticlă gigantică în care te-ai simţi chiar ca în spaţiu. Le-am arătat lui Ben şi Scott Meadows, supervizorii procesului de previzualizare, imagini cu domuri geodezice şi globuri de sticlă şi i-am rugat să creeze un element stelar de configuraţia cubului Rubik care să delimiteze spaţiul. Peste două zile s-au întors cu schiţa acestui spaţiu extraordinar pe care l-am creat în cele din urmă”.
Gavin Hood a adoptat o viziune utilitară şi futuristă asupra Şcolii de Bătălie ca să reflecte realitatea dură în care aceşti tineri sunt constrânşi să se maturizeze foarte repede. Sala de Bătălie este o sferă cu diametrul de o sută de metri, în care tinerii elevi se luptă într-un mediu cu gravitaţie 0. Nişte stele de metal uriaşe pot fi configurate în diferite feluri şi pot fi folosite ca obstacole sau apărătoare. Decorurile realizate de scenografii Ben Procter şi Sean Haworth nu sunt tipice lumii science-fiction”, spune Hood. „Îşi au originile în lumea reală a milităriei. Şcoala de Bătălie seamănă cu un portavion. Atenţia lor la detalii este remarcabilă. Au conferit dimensiune şi textură platourilor”.
Creaturile
Designerul de creaturi Tully Summers a realizat personajul Regina Formică, apariţia regală asemănătoare unei insecte, şi a contribuit la decorurile din interiorul peşterilor. „Realizarea conceptului Formic a implicat un proces lung”, spune McDonough. „Nu am vrut să fie creaturi caricaturale. Nu sunt extratereştrii malefici pe care îi ştim cu toţii, dar Regina trebuia să fie impunătoare şi intimidantă”. Summers a folosit unelte digitale printre care ZBrush, care conferă texturi bogate şi chiar transparenţă pielii.
„Rezultatul este la fel de organic, natural şi uluitor ca şi creaturile create de el”. Directorul de imagine al filmului Jocul lui Ender este legendarul Don McAlpine, pe care Hood l-a cunoscut lucrând la X-Men de la Origini: Wolverine. A fost prima oară când McAlpine a folosit un sistem de iluminare cu LED atât de complex. Echipa lui a gândit cadrele în funcţie de miile de lumini de pe platour care erau controlate de un sistem computerizat pentru a spori sau a reduce lumina. „N-am putut să folosim alte lumini”, spune McAlpine. „Am iluminat actorii numai cu lumini practice, ceea ce te limitează, dar totodată oferă posibilităţi uimitoare”. Deşi a lucrat cu tehnologie nouă, numeroşii ani de experienţă şi-au spus cuvântul”, spune Hood.
Costumele
Ştiind că Hood vrea să se concentreze asupra actorilor, designerul de costume Christine Bieselin Clark, cu care regizorul a lucrat la Transfer de Captivi, a fost subtilă în ceea ce priveşte garderoba. „Este un film science-fiction, dar este şi o poveste emoţionantă şi o dramă centrată pe personaje care se desfăşoară în viitor.„ - spune designerul. „Ne-am dorit să spunem o poveste într-un mod frumos, dar fără s-o eclipsăm cu prea multe elemente spectaculoase.„ „Costumele şi paleta de culoare sunt foarte importante”, spune Hood. „Pot să distrag atenţia de la expresia şi interpretarea actorului. Costumul trebuie să pună în valoare chipul actorului şi să susţină personajul”.
Şcoala de Bătălie este rece, cu nuanţe de albastru, metal şi materiale sintetice. Uniformele sunt din gabardină, la fel ca uniformele contemporane, dar au un lustru care sugerează un timp viitor. Singura pată de culoare este galbenul uniformelor, la început. Când ajungem pe Eros, un loc mult mai sobru, revin tonurile reci în uniforme, dar e o paletă mai închisă şi mai bogată”. Uniformele ofiţerilor Flotei Internaţionale au fost inspirate de uniforme militate din toată lumea - croială dreaptă, pantaloni şi sacouri clasice, uniforma este recognoscibilă şi nu se plasează într-un timp sau loc anume. Costumele purtate în Sala de Bătălie, în timpul exerciţiilor la gravitaţie 0, au fost un subiect mult discutat. Trebuia să fie incitante şi interesante, dar nu ireale sau fantastice. Folosind ca inspiraţie echipamentele de sporturi extreme, Clark a experimentat cu materiale şi designuri până când a ajuns la costumul dintr-o bucată.
„Casca trebuia să expună faţa”, spune Hood. „Am realizat curbura vizierei în aşa fel încât să reflecte lumina într-un mod interesant şi atrăgător. Au fost modelate special pentru fiecare actor şi conţin un ventilator discret pentru a elimina aburirea. Christine a făcut o treabă fenomenală”.
Cascadoriile la gravitaţie zero
Coordonatorul de cascadorii Garrett Warren a studiat peste un deceniu mişcarea la gravitaţie 0, iar cunoştinţele sale l-au ajutat pe Gavin să îmbine interpretarea actorilor cu performanţele tehnice. În Sala de Bătălie, armatele joacă o versiune futuristă a Laser Tag, testându-le limitările fizice şi aptitudinea pentru strategie militară. „Este cel mai anevoios câmp de luptă”, spune Warren. „Nu există tracţiune. Aici îl vedem pe Ender excelând, depăşindu-i cu mult pe ceilalţi soldaţi”. Warren a realizat un aparat special pentru acest film, pe care l-a denumit „acadeaua”. „Este un braţ suspendat pe contrabalanţă care are un inel în capăt, în care intră actorul şi se poate roti în orice direcţie şi poziţie. În celălalt capăt este un inel cu ajutorul căruia îl manevrăm, ca şi cum am manevra nişte marionete în spaţiu”.
Efectele vizuale
Realizatorii sunt de acord că Jocul lui Ender n-ar fi fost realizat fără magicianul de efecte vizuale. Matthew Butler este un supervizor de efecte vizuale nominalizat la Oscar şi a obţinut diploma de masterat în inginerie aeronautică. „Dragostea lui Matt pentru artă şi ştiinţă este o combinaţie minunată”, spune Hood. „Prea des auzim că poţi să fii un om creativ sau un om de ştiinţă. Matt Butler e dovada vie că nu acesta e adevărul. El îmbină cunoştinţele ştiinţifice cu stilul vizual”.
Butler l-a sfătuit pe regizor asupra efectelor lipsei de gravitaţie şi cum afectează diferite tipuri de nave în spaţiu. „Ca bonus, fostul său coleg de cameră de la MIT, Greg Chematov, este astronaut”, spune Hood. „Greg a petrecut luni de zile pe staţia spaţială şi ne-a împărtăşit experienţa sa. Informaţiile astea au fost cruciale pentru a înţelege cum ar decurge luptele în spaţiu. Aici am vrut să obţin două lucruri: sentimentul că acesta ar fi cel mai grozav joc video pe care l-ai juca vreodată şi sentimentul unei experienţe înălţătoare”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea