James Cameron nu se simte inspirat de tehnologia realităţii virtuale

de Cristina Grigore în 1 Nov 2014
Inovatorul cineast a declarat că, pentru el, gadget-ul Oculus, ce a stârnit vâlvă în rândul gamerilor, este „neinteresant”

Considerat un deschizător de drumuri în industria cinematografică, regizorul James Cameron a arătat că nu este deloc „inspirat" de noua şi inovatoare tehnologie a realităţii virtuale. Este un lucru ce îşi găseşte aplicabilitate practică doar în domeniul jocurilor video, a susţinut Cameron într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal.

În ciuda eforturilor unor companii precum Oculus  - ce a lansat prima variantă a căştii pentru realitate virtuală Oculus Rift la CES (The International Consumer Electronics Show) 2013 -  de a populariza gadget-ul, realizatorul lui Avatar nu se declară inspirat de concept.

„Se pare că dispozitivul a creat multă vâlvă, însă pentru mine este neinteresant, sincer”, a declarat Cameron. „Care va fi nivelul de interacţiune cu utilizatorul, dacă tot ce poţi face este să te uiţi în jur? Vrei să te mişti în realitatea virtuală? Asta se cheamă joc video şi există deja de multă vreme.”, a mai explicat cineastul.

Mark Zuckengerg a achiziţionat gadgetul Oculus Rift la începutul acestui an şi intenţionează să încurajeze şi alte medii ale industriei de divertisment să adopte noua tehnologie.

Despre casca pentru realitate virtuală Oculus Rift


Gadgetul - care, în ciuda afirmaţiilor lui Cameron, poate fi considerat un inovator şi spectaculos pas în viitorul industriei de film – are următorii parametrii tehnici, ce se vor îmbunătăţi odată cu versiunile ulterioare: un port HDMI, unul DVI şi unul USB şi o rezoluţie de 1.280x800 pixeli, cu menţiunea că fiecare ochi vede imaginile la 640x800 de pixeli. Dispozitivul funcţionează prin conectarea la un calculator, printr-un alt dispozitiv. Aşa intri în lumea virtuală. Trebuie menţionat însă că unele acţiuni necesită un gamepad.

Oculus Rif nu este singurul dispozitiv de acest gen aflat în lucru. Companii precum Samusung şi Sony dezvoltă acum propriile gadgeturi rivale.

Primul film optimizat pentru casca virtuală a companiei Oculus este Banshee Chapter, disponibil deja pentru descărcare pe site-ul dezvoltatorului.

Exploreaza subiecte similare:

James Cameron, actor

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radurex25 pe 1 noiembrie 2014 18:05
ce am inteles eu ca a zis cameron (tot respectul pentru tip, btw):"nu stiu cum sa scot bani din el, deci e neinteresant".
serjcoi pe 2 noiembrie 2014 09:21
Ai libertatea de a te misca in spatiul 3D cu alte echipamente, nu stie ce vorbeste. Oculus este viitorul in Gaming, si pentru filme cu siguranta.
popescu_denis_alexandru pe 2 noiembrie 2014 11:16
Sunt sigur k tu stii mai bine k el ...:))))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells