În Mortal Kombat 3 se va călători în timp într-un mod „special”

de Cristina Grigore în 12 Iul 2016
Christopher Lambert vine cu detalii legate de filmul ce se pregăteşte de începerea producţiei

Primul film Mortal Kombat, lansat în 1995 – o adaptare aşteptată de fani, ce a atras cronici mixte – l-a avut în rolul Lordului Rayden pe Christopher Lambert, într-o confruntare-turneu în care luptele au alcătuit miezul acţiunii. O continuare, Mortal Kombat: Anihilation – a fost lansată în 1997, fară Lambert în distribuţie. Actorul va reveni însă în cea de-a treia parte, pe care New Line Cinema a anunţat-o încă din 2011. El a ţinut să facă unele declaraţii incitante legate de continuare (ce va fi, în fapt, un reboot).

„S-a venit cu o idee grozavă pentru a treia parte. Va fi ceva cu totul diferit. Vom călători în timp, dar într-un mod cu totul special”, a spus actorul (de altfel, fostul star al lui Highlander).

„Imaginaţi-vă că personajele se luptă în mijlocul Londrei şi apoi, whoosh, trec printr-o oglindă şi se trezesc pe capota unui taxi din New York”, a mai spus Lambert, care şi-a justificata apoi lipsa din sequel-ul Anihilation prin faptul că nu a fost deloc atras de scenariul celei de-a doua părţi a lui Mortal Kombat.

Nu  putem decât să sperăm că povestea imaginată acum se va ridica cel puţin la nivelul celei din 1995, de care Lambert s-a declarat mulţumit.

Exploreaza subiecte similare:

Christopher Lambert, Mortal Kombat 2: Annihilation

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells