Iată primul trailer al thrillerului Mea culpa

de Cinemagia în 15 Iul 2014
Premiera în cinematografele noastre este pe 25 iulie

Mea culpa, ultima parte a trilogiei alcătuite din filmele Pour elle şi À bout portant, ale regizorului Fred Cavayé, va avea premiera în România pe 25 iulie, iar astăzi putem urmări primul trailer. „De ce vor să-mi facă rău?”, se întreabă Théo, băiatul de 9 ani. Trailerul este ritmat de un montaj nervos şi o muzică ce punctează momentele de tensiune. Un alt atu al filmului este clarobscurul, alegerea inspirată a directorului de imagine Danny Elsen.

Povestea se derulează în jurul a doi poliţişti din Toulon, Simon şi Franck, care sărbătoresc sfârşitul unei misiuni. La întoarcerea spre casă se ciocnesc de o maşină. Rezultatul: două victime dintre care un copil. Franck iese nevătămat. Simon, care era la volan şi băuse, iese grav rănit. Va pierde totul. Familia. Slujba de poliţist. Şase ani mai târziu, divorţat de soţia lui Alice, Simon se chinuie să-şi îndeplinească rolul de tată faţă de fiul lui, Théo, care a împlinit deja 9 ani. Franck, tot poliţist, veghează de la distanţă asupra lui.

În timpul unei coride, micuţul Théo va fi, fără voia lui, martorul unei reglări de conturi mafiote. Foarte curând va fi supus unor ameninţări. Simon va face totul pentru a-şi proteja fiul şi a-i găsi pe urmăritori. Parteneriatul cu Franck se va reface în acelaşi timp. Dar aceasta va fi pentru ei ocazia de a reveni în zone întunecate din trecutul lor comun. Dacă primul film al trilogiei era mai degrabă axat pe emoţii, al doilea a fost mai orientat spre acţiunea pură.

Cu Mea Culpa, ultima parte a trilogiei, s-a realizat un mixaj al celorlalte două. „Voiam un film de acţiune, care merge direct la ţintă, însă cu o reală încărcătură emoţională, un film de urmărire diferit, cu personaje foarte elaborate. Dintr-o dată, mi s-a părut logic să-i reiau pe cei doi actori principali din cele două filme precedente. De altfel, Mea culpa, beneficiind de tot ceea ce învăţasem din cele două filme precedente pe care le-am realizat, îl vedeam ca pe idealul meu de cinema de acţiune, aşa cum îl concep eu. Un cinema în egală măsură ludic şi emoţionant”, a declarat regizorul Fred Cavayé.

Exploreaza subiecte similare:

Mea culpa, Fred Cavayé, Pour elle, À bout portant

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells