Iată filmul cu cele mai mari încasări pe 2014 în America

de Cristina Grigore în 23 Ian 2015
A depăşit Guardians of the Galaxy cu doar câteva mii de dolari

Topul filmelor cu cele mai mari încasări pe 2014 în Statele Unite a suferit zilele acestea o modificare importantă - scrie Variety.com - căci, la diferenţă de numai 8.500 de dolari, The Hunger Games: Mockingjay Part 1 a detronat filmul aflat până acum pe cea mai înaltă poziţie, Guardians of the Galaxy.

Este pentru al doilea an consecutiv când franciza Lionsgate cucereşte primul loc în clasamentul celor mai mari încasări din America. Mockingjay Part 1 a obţinut deja mai bine de 700 de milioane de dolari internaţional, iar filmul nu s-a lansat încă în China (debuteză în cinematografele de acolo pe 8 februarie). Încasările totale ale peliculelor din seria The Hunger Games vor depăşi astfel cifra totalizată acum, de 2,2 miliarde de dolari.

Va fi însă dificil ca Lisongate să-şi revendice, pentru a treia oară la rând, locul întâi în clasamentul celor mai bune încasări din SUA, mai ales că anul acesta se lansează două titluri cu greutate la box office, continuările lui Star Wars şi The Avengers.

Filmul anului 2014 în topul celor mai bune încasări internaţionale rămâne Transformers: Age of Extinction.

Exploreaza subiecte similare:

The Hunger Games: Mockingjay - Part 1, Guardians of the Galaxy, Transformers: Age of Extinction

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 23 ianuarie 2015 13:49
Deci 3 mega-porcarii domina box-office-ul american .E clar Idiocracy.
VIBERS pe 23 ianuarie 2015 19:02
Si inca un mega-porcarie de comentariu in stiu-ti caracteristic, mai Cosminele hai ca imi era dor sa-mi mai bat .... de tine bai plescare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells