Gravity, succes total. Este filmul cu cele mai bune încasări pentru Bullock și Clooney

de Cristina Grigore în 7 Oct 2013
Filmul aproape și-a acoperit bugetul de producție din încasările internaționale

După ce a obținut cele mai bune cronici din partea criticilor la avanpremiere, a venit rândul publicului nord-american să încerce aventura spațială propusă de regizorul Alfonso Cuarón. Iar numărul celor care s-au îndreptat spre sălile de cinema nu a fost mic, încasările beneficiind însă și de pe urma prețului biletelor 3D.

Gravity a obținut astfel 55,5 milioane de dolari, potrivit BoxOfficeMojo.com, cea mai bună lansare pentru celebrii protagoniști, Sandra Bullock și George Clooney, dar și cea mai bună lansare de până acum din luna octombrie. Filmul Sandrei Bullock cu cele mai bune încasări de până acum a fost The Heat (39,1 milioane de dolari), în vreme ce pentru Clooney acesta a fost Batman and Robin (42,9 milioane). Recordul la încasările lunii septembrie i-a aparținut până acum lui Paranormal Activity (52,6 milioane de dolari).

SF-ul a ocupat fără probleme prima poziție a box-office-ului și în topul încasărilor internaționale, ajungând la un total al acestora de 83 de milioane de dolari la un buget de 100 de milioane.

Un alt debutant al săptămânii este Runner Runner, thriller-ul lui Ben Affleck și Justin Timberlake, intrat pe locul trei în clasament cu încasări de doar 7,6 milioane. Filmul a primit însă ”ajutor” din încasările internaționale, care au dus totalul la 31 de milioane de dolari încasări, aproape cât a costat și producția filmului.

Pe locul doi în top se află Cloudy with a Chance of Meatballs 2 (21,5 milioane), urmat pe patru de Prisoners (5,7 milioane) și pe cinci de Rush (4,4 milioane). Pe șase coboară Don Jon (4,1 milioane), urmat de Baggage Claim (4,1 milioane), Insidious Chapter 2 (3,8 milioane), Pulling Strings (2,5 milioane) și Enough Said (2,1 milioane de dolari).  

Exploreaza subiecte similare:

Alfonso Cuarón, Gravity, Sandra Bullock, George Clooney, The Heat, Batman and Robin, Paranormal Activity, Runner Runner, Ben Affleck, Justin Timberlake, Cloudy with a Chance of Meatballs 2, Prisoners, Rush, Don Jon, Baggage Claim, Insidious: Chapter 2, Enough Said, Pulling Strings

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AlineziaBumfi pe 7 octombrie 2013 10:20
Sincer acum... se astepta careva sa nu se intample asa? :)) Filmul a fost senzational, oricum!
fendal pe 7 octombrie 2013 16:05
vazut in cinema, chiar ca senzational
Phantom_sub pe 7 octombrie 2013 12:28
Like :D
AndreBlack pe 7 octombrie 2013 17:35
Este foarte fain filmul , merita vazut . Era si normal sa ajunga #1 in box-office .
cosmin742000 pe 7 octombrie 2013 18:32
Asta e un moptiv in plus sa nu vad vreodata acest film , succesul la public :)
AeroX pe 8 octombrie 2013 00:25
Comentariile tale de snob arogant erau de nelipsit...
viorel_lucaci pe 10 octombrie 2013 22:38
:))
victor_neo75 pe 8 octombrie 2013 00:49
La ce am vazut azi, Gravity merita sa incaseze si triplu. Un film fenomen cum numai Kubrick stia sa realizeze acum 45 de ani cu 2001: A Space Odissey.
viorel_lucaci pe 10 octombrie 2013 22:38
Un film cu totul impresionant!
alex_il_fenomeno pe 5 noiembrie 2013 19:27
A fost un film simpatic, dar nu ma asteptam sa se impuna chiar atat de bine.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells