Ghidul Netflix pe înțelesul tuturor

de Cinemagia în 19 Aug 2022
Acest ghid include tot ce trebuie să știți pentru configurarea și folosirea platformei Netflix

Netflix este un serviciu de difuzare online bazat pe abonamente, care permite abonaților să vizioneze seriale și filme fără reclame pe un dispozitiv conectat la internet.

Prin popularitatea unor seriale precum Breaking Bad sau Stranger Things, Netflix a devenit asociat cu termenul de „binge watch”. Adică, spre deosebire de televizor, a apărut posibilitatea de a vedea consecutiv câte episoade sau câte filme vrei, sau de a relua filmul sau serialul oricând, de oriunde ai rămas.

Însă poți descărca seriale și filme pe dispozitivul iOS, Android sau Windows 10 și le poți viziona fără conexiune la internet.

Conținutul Netflix variază în funcție de regiune și se poate modifica în timp. Poți viziona o gamă largă de titluri originale Netflix premiate, seriale, filme, documentare și multe altele.

Cu cât vizionezi mai mult, recomandările serialelor și ale filmelor de pe Netflix vor fi tot mai pe gustul tău!

Cât costă?

În funcție de calitatea imaginii pe care o dorești, precum și în funcție de numărul de dispozitive pe care dorești să folosești Netflix, alege unul dintre cele trei tipuri de abonament: minim (7,99 euro), standard (9,99 euro) sau premium (11,99 euro).

Ca abonat Netflix, vei fi taxat o dată pe lună, la data la care te-ai înregistrat. Fără contract, fără taxe de anulare, fără obligații. Ai libertatea de a-ți schimba abonamentul sau de a-l anula online oricând, în cazul în care decizi că Netflix nu e potrivit pentru tine.

Configurare: pas cu pas

Pentru a folosi Netflix, mai întâi trebuie să îți creezi un cont. Accesează www.netflix.com/signup. O poți face de pe calculator sau direct de pe dispozitivul pe care vrei să îl folosești (vezi mai jos pentru detalii).

Mai departe, alege abonamentul potrivit pentru tine, în funcție de pachetul pe care îl dorești.

Creează contul prin introducerea adresei de e-mail și crearea unei parole.

Alege o metodă de plată. Poți plăti fie prin card fizic sau virtual, fie prin Pay Pal, iar dacă ești client Orange sau Vodafone, poți adaugă plata în abonamentul lunar.

Pe un telefon mobil

Pentru telefonul mobil, poți accesa www.netflix.com/signup direct din browser sau poți descărca aplicația din Magazinul Google Play, dacă folosești android. Dacă folosești un dispozitiv IOS (iPhone, iPad sau iPod Touch), te poți înregistra doar prin browser, nu din aplicație.

În rest, pașii sunt aceiași. Alege tipul de abonament, creează contul prin introducerea adresei de e-mail și crearea unei parole și alege o metodă de plată.

Dacă ai date mobile limitate, trebuie doar să ai grijă cum ți le aloci când privești Netflix și nu ești conectat la Wi-Fi.

Pe un Smart TV

Mai întâi, asigură-te că Smart TV-ul tău e conectat la internet, fie prin Wi-Fi, fie prin cablu. Majoritatea televizoarelor Smart au conexiune wireless.   

De asemenea, multe modele de Smart TV vin cu aplicația Netflix preinstalată și cu un buton desemnat pe telecomandă (pe care scrie Netflix) pentru a o accesa. Însă dacă nu găsești aplicația, poți folosi funcția de căutare a dispozitivului pentru a o găsi în listă. Iar dacă nu o găsești, înseamnă că trebuie să descarci aplicația Netflix folosind magazinul de aplicații al Smart TV-ului tău.

Pentru majoritatea modelelor de Smart TV și playere media de difuzare online, va trebui întâi să introduci adresa de e-mail sau numărul de telefon. Apoi vei primi un e-mail sau un SMS cu un link de activare care te va ajuta să continui procesul de înregistrare.

Mai departe, urmează aceiași pași: creează contul, selectează tipul de abonament, metoda de plată și gata! Vizionare plăcută!

Găsirea serialelor și a filmelor

Poți căuta titlurile de care ești interesat sau poți răsfoi sugestiile oferite de Netflix. Odată ce începi să vizionezi și să evaluezi titluri, Netflix îți va afișa recomandări.

Poți de asemenea să activezi subtitrări, subtitrări complexe sau audio alternativ pentru multe titluri, sau poți să răsfoiești titluri cu subtitrările sau limba preferate.

Crearea profilurilor

Poți crea profiluri pentru membrii familiei, oferindu-le astfel o experiență Netflix personalizată. Contul tău poate avea până la cinci profiluri individuale, iar pentru fiecare în parte poți seta categoria de vârstă. Spre exemplu, poți crea un profil special pentru copii. Fiecare profil va oferi separat recomandări în funcție de evaluări și preferințe.

Gestionarea contului

Poți actualiza oricând informațiile contului și poți schimba adresa de e-mail, numărul de telefon și abonamentul, intrând în Cont din meniul Netflix.

Din secțiunea Profil și control parental poți seta opțiunile conținutului, precum preferințele de redare, limba sau subtitrările.

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells