Garrett Hedlund joacă pentru Angelina Jolie

de Cristina Grigore în 19 Sep 2013
Starul lui Tron: Legacy i se alătură lui Jack O’Connell în drama de război

Angelina Jolie îşi definitivează zilele acestea distribuţia lui Unbroken, noul său efort regizoral. După ce în urmă cu doar câteva săptămâni a fost anunţat în rolul principal tânărul actor Jack O’Connell (cunoscut din serialul britanic Skins), iată că cei de la Variety.com anunţă includerea în scenariul inspirat de o poveste adevărată de război a starului lui TRON: Legacy şi On the Road, Garrett Hedlund.

Potrivit site-ului citat, Hedlund şi-a dorit foarte mult rolul central, cel al eroului de război Lou Zamperini, dar, pentru că nu a vrut să renunţe la proiect, a acceptat în final o altă partitură, nenumită încă.

Unbroken spune povestea unui maratonist olimpic din Cel De-al Doilea Război Mondial, Lou Zamperini, care a supravieţuit fără mâncare sau apă şi a făcut faţă unor nenumărate pericole şi provocări vreme de 47 de zile după prăbuşirea avionului său în Oceanul Pacific.

A ajuns pe uscat, pe una din insulele japoneze, însă a fost capturat şi închis ca prizonier de război. A fost supus torturilor japonezilor vreme de doi ani. Povestea sa a fost sursa de inspiraţie a romanului Unbroken: A World War II Story of Survival, Resilience and Redemption. Zamperini este încă în viaţă. Are acum 96 de ani.

Scenariul a început să fie unul dorit la Hollywood după ce fraţii Joel şi Ethan Coen au început să lucreze la adaptarea poveştii. Filmările vor începe anul acesta în luna octombrie, iar lansarea va avea loc în decembrie 2014.

Exploreaza subiecte similare:

Angelina Jolie, Unbroken, Jack O'Connell, Skins, TRON: Legacy, On the Road, Garrett Hedlund, Ethan Coen, actor

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vladimir84 pe 19 septembrie 2013 09:18
Garrett Hedlund este un actor foarte talentat, l-am remarcat in "On the road". Filmul se anunta interesant.
Tyson_Kyd pe 19 septembrie 2013 10:26
Foarte tare, chiar voiam sa-l m-ai vad pe Garrett aparand in filme noi .
Bayard pe 19 septembrie 2013 10:40
Ma bucur ca primeste roluri baiatul asta. Desi multa lume l-a criticat pt rolul din Tron, mi-a placut mult de el. Din articol nu inteleg ce face speciala povestea lui Zamperini, alea 47 de zile sunt petrecute in largul marii???
alex_il_fenomeno pe 11 octombrie 2013 10:59
Deja se anunta ceva extraordinar. Sper sa nu ma insel.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells