Explozii, paradoxuri şi umor în noul trailer Gardienii galaxiei

de Gloria Sauciuc în 17 Iun 2014
Guardians of the Galaxy are premiera în România pe 1 august

„Un hoţ, două gorile, o criminală şi... un raton”... în mâna lor este viitorul universului: iată premisa paradoxală de la care pleacă noul film Marvel, cu premiera în România la începutul lunii august. Umorul care iese din acest paradox, dar şi etalarea personalităţii fiecărui membru al acestei echipe improbabile de proscrişi ne fac foarte simpatice personajele. Noul trailer promite acţiune din plin, un nou univers - a cărui poveste merită să o aflăm, şi o miză uriaşă.

Şi pentru că personajul lui Glenn Close este atât de circumspectă cu privire la această echipă, să vedem de ce sunt - cu adevărat - în stare cei cinci eroi.

Fiul unei pământene şi a unui tată extraterestru, Peter Quill îşi asumă rolul de Star-Lord, un poliţist interplanetar. Peter foloseşte un „Element Gun”, o super-armă capabilă să utilizeze elementele primordiale (aer, pământ, foc sau apă). În calitate de Star-Lord, el are o legătură telepatică faţă de „navă”, care incorporează atât energie cât şi inteligenţă proprie şi care poate călători prin aer, spaţiu cosmic sau apă.

Puterile lui Drax cuprind o forţă fizică ieşită din comun, rezistenţă, abilitatea de a zbura şi de a proiecta unde de energie. Star-Lord este cel care îl recrutează pe Drax pentru a fi unul dintre Gardienii galaxiei. Drax poate, de asemenea, să călătorească cu viteză mare în spaţiu şi hiperspaţiu.

Ultima din rândul propriei sale specii, puterile Gomorei cuprind o forţă supraomenească, agilitate şi viteză de vindecare. Specia ei - Zen Whoberi - a fost exterminată.

Puterile îl fac pe Groot să controleze copacii, să îi facă să atace pe duşmani. El însuşi pare să fie rezistent la foc. Ascendenţa sa îl face membrul unei case regale de elită, având o educaţie excepţională. Foarte inteligent, el stăpâneşte ingineria superpoziţională cvasidimensională.

Pilot de navă spaţială, ţintaş excelent cu cele două arme laser, priceput şi la arme de mare calibru, ratonul Rocket este în primul rând un bun lider şi conducător tactic, lucru care îl face capabil să conducă Gărzile Galaxiei în lipsa lui Star-Lord.

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy, Glenn Close

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sorin87 pe 17 iunie 2014 19:12
imi place foarte mult, abia astept sa-l vad filmul
AugustyneX pe 17 iunie 2014 22:34
Astept cu mare interes.
Bayard pe 17 iunie 2014 23:35
Hm, au schimbat tonul :). Sunt convins ca o sa fie un film amuzant de la un capat la altul, exact asa cum se vedea in primele trailere. Acum.... au zis ca ar fi cazul sa faca si ceva serios, ca sa atraga si alt tip de public :)
xerses pe 18 iunie 2014 23:41
Imi place ce ni se pregateste.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells