Echipă românească pentru super-producție după o nuvelă de Arthur Miller, cu Jeremy Piven protagonist

de Marina Florea în 22 Nov 2021
Producătorii au pregătit inițial filmul pentru a fi realizat în România. Eșecul programului de cash rebate inițiat de Guvernul României, însă blocat de mai bine de doi ani, i-a obligat pe realizatorii filmului să mute producția în Slovacia

Prima producție realizată de Frame Film SK, filiala slovacă a companiei românești Frame Film, a început săptămâna trecută filmările super-producției The Performance, la Bratislava, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Compania Frame Film, producătorul serialului românesc Las Fierbinți, și-a extins de curând operațiunile în Slovacia.

The Performance, o super-producție americană de epocă, inspirată după o nuvelă de Arthur Miller, este povestea lui Harold May, un evreu american și un dansator talentat  de step, se mai vede în comunicat. Aflat în turneu împreună cu trupa sa în Europa anului 1937, în plină ascensiune a nazismului, Harold  primește o ofertă neașteptată de la un admirator.  Fără să știe că este evreu, Damian Fugler, un atașat cultural german îi oferă lui Harold o sumă uriașă pentru o singură reprezentație, care se dovedește a fi un spectacol exclusiv pentru Hitler însuși. Pe măsură ce aventura lor în compania lui Fugler se complică, Harold se confruntă cu o alegere: fie să-și păstreze secretul de dragul viselor sale, fie, în mod ironic, să recunoască cine este el cu adevărat pentru a scăpa.

Jeremy Piven (celebrul Ari Gold din serialul HBO, Entourage si protagonistul serialului Mr. Selfridge) îl interpretează pe Harold May. În rolul lui Damien Fugler îl regăsim pe Robert Carlyle (Trainspotting, Full Monty). Distribuția este completată de Maimie McCoy, Adam Garcia, Isaac Gryn.

Filmul este regizat de Shira Piven, o talentată regizoare de teatru și cinema, și partenera de viață a lui Adam McKay (câștigătorul premiului Oscar pentru Big Short, și producătorul serialului Succession, iar producția executivă este administrată de producătorii români Andrei Boncea și Gabriel Popescu. Coregrafia momentelor de dans este creată de Jared Grimes, unul dintre cei mai cunoscuți coregrafi de "tap dance" de pe Broadway. Scenografia filmului este creată de Vlad Vieru, asistat de Oana Novicov, iar costumele sunt realizate de Alessandro Lai (Callas Forever, Django)

Filmările au loc timp de 30 de zile în locații istorice din Bratislava (Teatrul Național, Palatul Reduta al Filarmonicii Naționale, Palatul Primatial).

Producătorii au pregătit inițial filmul pentru a fi realizat în România. Eșecul programului de cash rebate inițiat de Guvernul României, însă blocat de mai bine de doi ani, i-a obligat pe realizatorii filmului să mute producția în Slovacia, unde suportul în valoare de 33% pentru producțiile internaționale de cinema, a transformat această țară peste noapte într-o destinație atractivă pentru industria de cinema, se mai vede în comunicat. Autoritățile slovace încurajează și susțin puternic dezvoltarea economică a acestui sector.

Frame Film SK are în pregătire alte trei producții internaționale care se vor realiza în această țară în perioada următoare.

Credit Foto: The Performance/Andrej Brtan/Frame Film SK

 

Exploreaza subiecte similare:

Andrei Boncea, Jeremy Piven, Arthur Miller

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sabinalin pe 22 noiembrie 2021 13:11
Cata prostie si ticalosie in tara asta !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells