Duminica lansărilor de cariere: Sebastian Stan, Taylor Kitsch şi Channing Tatum, la TV

de Ştefan Dobroiu în 4 Iul 2020
Conjurația tăcerii, Maverick şi Dansul dragostei, în program

The Covenant/Conjurația tăcerii (2006)
AMC, 15:40
Dacă vrei să vezi cât de mult a avansat în carieră Sebastian Stan, românul devenit celebru la Hollywood, nu trebuie decât să te uiţi la Hot Tub Time Machine. Sau să mergi încă şi mai departe în timp, în 2006, pentru că atunci Stan interpreta unul din rarele roluri negative ale carierei, în The Covenant. Thriller-ul supranatural nu a impresionat pe mai nimeni la premiera din 2006, dar a prezentat un snop de tineri actori care au rămas în atenţie de atunci: aici au avut parte de primele roluri notabile Taylor Kitsch (John Carter), Steven Strait (The Expanse) şi Chace Crawford (Gilmore Girls, The Boys).

Maverick (1994)
AMC, 19:40
Unul din hiturile financiare ale lui '94, Maverick este şi unul din cele mai distractive filme ale anilor '90, cu o combinaţie mai mult decât eficientă de Mel Gibson şi Jodie Foster. El este Maverick, un jucător de poker, care face ce face şi tot intră în bucluc în încercările sale mai mult decât inventive de a-şi face un căpătâi. Foster este Annabelle, o escroacă şi unul din destul de rarele personaje principale feminine nu complet decorative din acel deceniu. Răfuielile cu bandiţi, escrocheriile cu deznodământ şi diligenţele în goană turbată abundă în această combinaţie de western, acţiune şi comedie care chiar merită atenţie.

Step Up/Dansul dragostei (2006)
Filmcafe, 20:05
Sunt multe lucruri care i se pot reproşa acestui prim film din franciza Step Up, dar cu siguranţă energia nu este unul dintre ele. Coregrafiile reuşite şi un Channing Tatum la începutul carierei fac toţii banii în această poveste despre un tip sărac şi o dansatoare din straturile privilegiate ale societăţii care trebuie cumva să treacă peste disensiuni pentru a dansa împreună într-o competiţie ce le-ar putea schimba viaţa. Tatum şi partenera sa Jenna Dewan atâta au transpirat împreună la filmări, încât s-au şi căsătorit în 2009, divorţând anul trecut.

Ce alt film de duminică ai vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

Sebastian Stan, Hot Tub Time Machine, The Covenant, Maverick, Step Up, Mel Gibson, Jodie Foster, Channing Tatum, Jenna Dewan-Tatum, Taylor Kitsch, Chace Crawford, Steven Strait

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells